X

Politico: Armata SUA NU este PREGATITA să facă faţă Rusiei în Europa

de null

Armata Statelor Unite în Europa nu este suficient de numeroasă, nici echipată sau organizată corespunzător pentru a avea o forţă de reacţie rapidă într-o confruntare cu agresiunile militare ale Rusiei, potrivit unui studiu intern citat de Politico.

Amplasată în Italia, Brigada 173, un bastion al alianţei NATO care în ultimul deceniu a activat în Irak şi Afganistan, nu are „capacităţile esenţiale de a îndeplini misiuni în mod eficient şi cu viteză decisivă”, potrivit unei analizei obţinute de Politico.

Când Rusia a invadat Ucraina în 2014, paraşutiştii unităţii au fost primele trupe americane care şi-au făcut apariţia în statele baltice, cu scopul de a descuraja o altă posibilă incursiune pe flancul estic al NATO.

Totuşi, ultimul raport al brigăzii detaliază mai multe „deficienţe” identificate în exerciţiile recente alături de trupele ucrainene, care s-au confruntat de-a lungul vremii cu separatişti susţinuţi de Rusia. Aceştia din urmă s-au folosit de drone ieftine şi instrumente electronice de război pentru a identifica ţintele pe care le-au atacat cu baraje de artilerie, iar vehiculele blindate au fost devastate de rachetele antitanc ruseşti de ultimă generaţie.

Printre neajunsurile brigăzii americane se numără lipsa apărării aeriene şi de unităţi specializate în războiul electronic, dar şi faptul că se bazează prea mult pe comunicarea prin satelit şi pe sistemele de navigare cu ajutorul GPS-ului. Acestea reprezintă un rezultat direct al anilor de luptă în Irak şi Afganistan, acolo unde inamicul nu deţinea forţă aeriană sau alte echipamente şi tehnologii de ultimă generaţie.

Totodată, conform Politico, o unitate anexă cu Regimentul 2 al Cavaleriei din Polonia a trebuit să depindă de trupele româneşti pentru a opera mai multe sisteme antiaeriene, întrucât brigăzii de paraşutişti „îi lipsesc capacităţile esenţiale de a îndeplini misiuni în mod eficient şi cu viteză decisivă”.

,,Lecţiile pe care le-am învăţat de la partenerii din Ucraina au fost substanţiale. Ne-au deschis ochii la necesitatea de a ne privi în mod critic”, a declarat colonelul Gregory Anderson, citat de Politico.

Raportul american vine şi în contextul în care Rusia se pregăteşte de cel mai mare exerciţiu militar din epoca post-Sovietică. Numid Zapad, exerciţiu ar putea implica până la 100.000 de trupe şi va avea loc la sfârşitul lunii în Belarus. Raportul vine şi ca efort al Pentagonului de a descuraja eforturile militare ale Rusiei prin trimiterea de trupe în Europa de Est şi în ţările baltice.

Brigada 173 este amplasată în oraşul Vicenza din Italia şi a trimis pentru prima oară trupe în Irak în 2003. Deşi cei 4.000 de soldaţi americani nu ar face faţă singuri unui asalt rusesc asupra Europei, brigada este considerată principalul instrument în a descuraja Moscova să ameninţe graniţele NATO.

Potrivit raportului intern, anii de luptă din Irak şi Afganistan au scăzut aptitudinile trupelor, acestea din urmă neavând şansa de a se confrunta cu un inamic mai avansat tehnologic. Totuşi, documentul scoate în evidenţă faptul că multe dintre problemele armatei ar putea fi rezolvate relativ uşor.

Vehiculele blindate Humvee, specializate să protejeze soldaţii de minele din Irak, sunt îmbătrânite şi ar fi o „pradă uşoară” pentru vehiculele ruseşti, raportul recomandând ca acestea să fie înlocuite cu noul Vehicul de Mobilitate la Sol. Armata a anunţat în vară că va cumpăra de la „General Dynamics” 300 de astfel de vehicule pentru a echipa brigada 173. O altă recomandare a raportului este achiziţionarea câtorva tancuri care să le poată ţine piept trupelor ruseşti echipate cu rachete anti-armură.

Raportul mai scoate în evidenţă şi pericolul staţiilor de bruiaj ruseşti, precum şi alte arme electronice de război. Potrivit unor estimări, inamicii „ar putea să neutralizeze un sistem GPS de la o distanţă de 80 de kilometri, folosindu-se doar de o cincime din puterea unui radiou tactic”, se arată în document

Şi în acest caz, Politico scrie că soluţiile ar fi ieftine şi că soldaţii brigăzii au cerut ajutorul aliaţilor din Letonia pentru a învăţa cum pot să evite staţiile de bruiaj ruseşti. Totodată, armata americană a achiziţionat mai multe sisteme de comunicare noi, pentru a se apăra de eventualele drone militare.

Deşi raportul se referă în special la Brigada 173, Adrian Bonenberger, un fost ofiţer de infanterie, spune că documentul reprezintă o direcţie în care armata ar trebui să se îndrepte.
„Dacă Rusia foloseşte dispozitive electronice pentru a bruia artileria brigăzii, iar armele antitanc nu po penetra armura rusească, ne-ar putea paşte un război lung”, a adăugat Bonenberger.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

7 comentarii

  1. Ar fi culmea sa plangem de mila americanilor. Au cu siguranta tehnologii pe care nici nu le putem imagina. Problema este ca vechiturile le vand pe bani colosaii papuasilor dintre care romanii sunt la loc de cinste.

  2. propaganda pentru cei care cred ca numele ziarului (adevarul) e pe bune.in realitate rusii sunt incercuiti de armatele nato/americane exceptie facand granita cu china/mongolia fapt ce le confera un avantaj strategic (acestor armate) la care Napoleon sau Hitler nici nu visau. sigura lor teama o constituie armele nucleare de care rusii dispun altfel rusii erau de mult invadati din 3 directii

  3. ps
    asta nu inseamna ca WW3 se amana pe termen nedefinit (caci este proorocit) doar ca ceva sau cineva va dezactiva arsenalele nucleare in caz contrar antihristul nu poate domni peste un desert radioactiv, parerea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button