Trei persoane au fost arestate după ce au intrat cu maşina în convoiul preşedintelui sârb Aleksandar Vucic, a relatat duminică Associated Press, preluată de agenţia de presă macedoneană MIA citată de agerpres.
Preşedintele Vucic nu a fost rănit în accident, care s-a petrecut sâmbătă dimineaţa în cartierul din Belgrad în care locuieşte şeful statului, a relatat duminică ziarul proguvernamental Politika.
Informaţia nu a fost confirmată de poliţie.
Politika a relatat că un Bentley cu numere de înmatriculare spaniole a intrat în maşina folosită de Vucic, iar cei trei sârbi implicaţi în incident sunt suspectaţi de punerea în pericol a securităţii preşedintelui.
Mass media apropiată de Vucic a susţinut că duşmani neidentificaţi plănuiau să-l ucidă pe preşedintele sârb. La rândul lor, oponenţii politici ai lui Vucic acuză că este vorba doar de propagandă pentru a-l prezenta pe Vucic în postura de victimă şi a deturna atenţia de la problemele sociale şi economice ale ţării.
http://m.zf.ro/eveniment/sua-avertizeaza-in-privinta-unei-amenintari-continue-a-atacurilor-teroriste-din-europa-16716111