Ev.Matei 21, 33-44:
Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.
Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?
I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.
Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?
De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.
Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.
Iata si Talcuirea Sfantului Ioan Gura de Aur:
Multe lucruri arată Hristos în această pildă! Că Dumnezeu a purtat de grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi; că Dumnezeu n-a lăsat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grijă; că nu S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis pe profeţi, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; că unul şi acelaşi este Dumnezeul Noului şi Vechiului Testament; că moartea Lui are să săvîrşească mari lucruri; că iudeii au să sufere cea mai cumplită pedeapsă pentru răstignirea Lui şi pentru îndrăzneala lor, că au să fie chemate neamurile şi că iudeii au să cadă.
Domnul a spus această pildă îndată după pilda cu cei doi feciori, ca şi prin această pildă să arate cît de mare e crima iudeilor, ca să arate că e cu totul de neiertat.
– Pentru ce?
– Pentru că au fost întrecuţi de desfrânate şi de vameşi – şi cu mult -, deşi au avut parte de o atît de mare purtare de grijă.
Uită-te cît de mare e purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi cît de negrăită lenea lor! Dumnezeu a făcut ce trebuiau să facă lucrătorii: a împrejmuit via cu gard, a sădit-o şi toate celelalte. Puţin lucru a lăsat în seama lor: să aibă grijă de cele din vie, să păzească ce le-a dat. N-a fost uitat nimic, ci toate erau într-o desăvîrşită ordine. Deşi iudeii s-au bucurat de atîtea daruri din partea lui Dumnezeu, n-au cîştigat nimic de pe urma lor: i-a scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalimul, le-a zidit templul, le-a făcut jertfelnicul.
„Şi a plecat departe”, adică a fost îndelung răbdător; nu i-a pedepsit totdeauna îndată pentru păcatele lor. Numeşte „plecare departe” îndelunga Sa răbdare. „A trimis slugile Sale”, adică pe profeţi, „să ia rodul”, adică ascultarea arătată prin fapte. Dar iudeii şi acum şi-au arătat răutatea lor; nu numai că n-au dat rod după ce s-au bucurat de o atît de mare purtare de grijă – şi acesta-i semn de lenevie -, dar s-au purtat şi rău cu cei care au venit să ia rodul. Oamenii care nu pot să dea şi sînt datori nu trebuie să se mînie, nici să se supere, ci să se roage. Iudeii nu numai că s-au mîniat, dar şi-au mînjit şi mîinile cu sînge. Au dat altora pedepsele pe care trebuia să le primească ei. Dumnezeu a trimis apoi al doilea rînd de slugi şi al treilea rînd ca să arate şi răutatea lor şi bunătatea Lui. [More…]
– Dar pentru ce n-a trimis îndată pe Fiul Lui?
– Pentru ca ei să-şi recunoască păcatul săvîrşit faţă de cei trimişi mai înainte, să-şi potolească mînia şi să se ruşineze de venirea Lui. Mai sînt şi alte pricini. Dar deocamdată să mergem mai departe.
– Ce înseamnă cuvintele „Poate se vor ruşina?“
– Nu înseamnă că Dumnezeu nu ştia ce au să-I facă Fiului Său -Doamne fereşte! – Nu! Prin aceste cuvinte a vrut să arate cît de mare e păcatul lor, că n-au nici o iertare. Deşi ştia că au să-L omoare, totuşi a trimis pe Fiul Său. Prin cuvintele: „Se vor ruşina”arată ce-ar fi trebuit să facă, că ar fi trebuit să se ruşineze de El. Şi în alt loc din Scriptură Dumnezeu spune: „Dacă, oare, vor auzi”; nu grăieşte aşa pentru că nu ştia ce are să se întîmple, ci ca să nu spună unii din cei păcătoşi că spusele de mai înainte ale lui Dumnezeu i-au mânat cu sila la neascultare. În acest scop Se foloseşte Dumnezeu de cuvintele: „dacă oare” şi „poate”. S-au purtat ca nişte nerecunoscători faţă de slujitori, dar ar fi trebuit să respecte vrednicia Fiului.
– Ce-ar fi trebuit să facă ei? Ar fi trebuit să alerge, ar fi trebuit să-şi ceară iertare pentru crimele săvîrşite! Dar nu, ei fac o crimă mai mare decît cea dinainte, alătură crimă de crimă; şi totdeauna crimele din urmă întunecă pe cele dinainte. Aceasta o arată şi Hristos, spunînd: „Umpleţi măsura părinţilor voştri (Matei 23, 22)”. De demult profeţii le-au adus aceeaşi învinuire, zicînd: „Mîinile voastre sînt pline de sînge (Isaia 1, 15)” ; şi: „Sîngiuiri cu sîngiuiri se amestecă (Osea 4, 2)”; şi: „Cei ce zidiţi Sionul cu sîngiuiri (Mih. 5, 10)”. Dar nu s-au înţelepţit, deşi au primit această mare poruncă: „Să nu ucizi”, deşi li s-a poruncit de nenumărate ori să se depărteze de acest păcat, deşi au fost îndrumaţi prin multe şi felurite mijloace la păzirea acestei porunci, ei nu şi-au lăsat obiceiul lor cel rău!
– Ce au spus slujitorii cînd L-au văzut pe Fiul?
– „Haide să-L ucidem!”
Pentru ce? Ce vină mare sau mică l-aţi găsit? Pentru că v-a cinstit? Pentru că, Dumnezeu fiind, S-a făcut om pentru voi? Pentru că a făcut acele nenumărate minuni? Pentru că v-a iertat păcatele? Pentru că v-a chemat la împărăţia cerurilor?
Uită-te cît de mare este prostia lor pe lîngă necredinţa lor! Uită-te la pricina uciderii! E plină de nebunie, că spun: „Să-L ucidem şi va fi a noastră moştenirea”!
– Şi unde se sfătuiesc să-L omoare?
– Afară din vie!
Ai văzut cum profeţeşte şi locul unde au să-L ucidă? „Şi scoţîndu-L afară L-au omorît”.
Evanghelistul Luca spune că atunci cînd Hristos a rostit pedeapsa lucrătorilor acelora, iudeii au spus: „Să nu fie (Luca 20, 16)” şi că Hristos a adăugat mărturia din Scriptură: „Privind la ei a zis: „Ce însemnează, dar, ceea ce s-a scris: „Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceea s-a pus în capul unghiului (Luca 20, 17)?”.
Matei, dimpotrivă spune că iudeii au pronunţat pedeapsa lucrătorilor acelora. Nu-i o contrazicere între Luca şi Matei, că s-a întîmplat şi una şi alta. Iudeii au rostit şi sentinţa împotriva lor, dar dîndu-şi seama îndată de ce-au spus, au zis: „Să nu fie!”. Hristos a pus înaintea lor cuvintele profetului David (Ps. 117, 21-22) ca să-i convingă că vor fi negreşit pedepsiţi.
Totuşi, nici aşa Domnul nu le-a descoperit lămurit iudeilor că via va fi dată neamurilor, ca să nu le dea prilej de atac, ci lasă numai să se înţeleagă, cînd zice: „Via o va da altora“. De aceea şi Domnul le-a spus asta prin pildă, ca înşişi iudeii să pronunţe sentinţa împotriva lor. Tot aşa s-a întîmplat şi cu David, cînd şi-a dat sieşi pedeapsa, în urma pildei spuse de Natan (II Regi 12, 1-7).
Uită-mi-te şi acum cît de dreaptă este sentinţa. O pronunţă chiar cei care au să fie pedepsiţi. Apoi, pentru ca iudeii să afle că pedeapsa aceasta nu e cerută numai de simţul de dreptate, ci că a prezis-o de mult şi că harul Sfîntului Duh şi Dumnezeu au hotărît-o, Hristos a adăugat profeţia lui David şi-i mustră spunîndu-le:
„Niciodată n-aţi citit că piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului? De la Dumnezeu s-a făcut aceasta şi este minunat în ochii noştri”.
Prin toate acestea Hristos le-a arătat iudeilor că ei, pentru necredinţa lor, au să fie scoşi şi au să fie chemate neamurile. Aceasta le-a spus-o învăluit prin vindecarea fiicei cananeencei, prin mînzul asinei, prin vindecarea slugii sutaşului şi prin alte multe pilde. Aceasta o arată şi acum. De aceea a şi adăugat: „De la Domnul s-a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri”. Le-a spus mai dinainte că vor forma un singur popor neamurile care vor crede şi iudeii cîţi vor crede, cu toată deosebirea mare de pînă atunci dintre neamuri şi iudei. Apoi, ca să afle iudeii că cele ce se vor face nu sînt împotriva lui Dumnezeu, ci cu totul pe placul Lui, că vor fi minunate şi pline de uimire pentru cei ce le vor vedea, a adăugat: „De la Domnul s-a făcut aceasta”.
Hristos Se numeşte pe El „piatră”, iar pe învăţătorii iudeilor, ziditori”; aşa a spus şi Iezechiel: „Cei ce zidesc zidul şi-l spoiesc fără să fie bine făcut (Iz. 13, 10)”.
– Dar cum nu L-au băgat în seamă?
– Nu L-au băgat în seamă pentru că au spus despre Hristos: „Acesta nu este de la Dumnezeu (Ioan 7, 12); şi: „Acesta amăgeşte poporul” ; şi: „Tu eşti samarinean şi ai demon (Ioan 8, 18)”.
Apoi, ca să ştie iudeii că paguba nu se mărgineşte numai la scoaterea din vie, a adăugat şi pedepsele, zicînd: „Cel ce va cădea peste piatra aceasta se va sfărîma, şi peste cine va cădea ea îl va zdrobi (Matei 21, 44)”.
E vorba aici de două pieiri: una, aceea că iudeii s-au poticnit şi s-au smintit; acest înţeles îl au cuvintele: „Cel ce va cădea pe piatra aceasta”; alta, aceea a căderii lor în robie, a prăpădului de obşte şi a nenorocirilor ce au să vină peste ei, pe care le-a arătat Hristos mai dinainte desluşit, zicînd: „îl va zdrobi”. Prin aceste cuvinte a făcut aluzie şi la învierea Lui.
Profetul Isaia spune că Domnul învinuieşte via; în parabola aceasta, Domnul învinuieşte şi pe conducătorii poporului. În Isaia Domnul spune: „Ce trebuia să fac viei Mele şi nu i-am făcut (Isaia 5, 4)?”. în altă parte spune iarăşi: „Ce greşeală au găsit părinţii voştri întru Mine (Mih.6, 3)?”; şi iarăşi: „Poporul Meu, ce ţi-am făcut? Sau cu ce te-am supărat (Mih. 6, 3) ? Prin aceste cuvinte Domnul arată nerecunoştinţa iudeilor; le arată că au răsplătit lui Dumnezeu cu rău, deşi s-au bucurat de toate binefacerile; în pilda lucrătorilor viei arată tot acelaşi lucru, dar cu mai multă tărie. Acum Domnul nu mai spune: „Ce trebuia să fac viei Mele şi nu i-am făcut?”, ci îi pune pe iudei să declare ei că nu le-a lipsit nimic, îi pune pe ei să se osîndească singuri. Cînd iudeii i-au răspuns lui Hristos: „Pe cei răi cu rău îi va pierde şi via o va da altor lucrători“, nu spun altceva decît aceasta, rostind împotriva lor o sentinţă definitivă.
Ştefan le-a adus aceeaşi învinuire, care mai cu seamă i-a durut, că s-au bucurat pururea de multa purtare de grijă a lui Dumnezeu, dar ei au răsplătit cu rău pe Binefăcătorul lor (Fapte 7, 50-53). Foarte puternică dovadă că nu e vinovat de osînda venită peste ei Cel ce i-a pedepsit, ci sînt de vină cei care au fost pedepsiţi. Acelaşi lucru îl arată şi Hristos acum şi prin pildă şi prin profeţie. Nu S-a mărginit să le spună numai pilda, ci a adăugat şi două profeţii, pe a lui David şi pe a Sa.
Ce-ar fi trebuit să facă iudeii cînd au auzit aceasta? N-ar fi trebuit, oare, să I se închine? N-ar fi trebuit, oare, să se minuneze de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, atît cea din vechime cît şi cea de mai tîrziu? Dacă n-au ajuns cu nimic mai buni din acestea, n-ar fi trebuit, oare, să fie mai înţelepţi cel puţin de frica pedepsei? Dar iudeii n-au ajuns mai buni. Ce s-a întîmplat mai departe? „Auzindu-L, au înţeles că despre ei grăieşte. Şi căutînd să-L prindă s-au temut de popor, că îl aveau ca profet”.
Şi-au dat seama arhiereii şi fariseii că de ei vorbeşte.
Uneori cînd voiau să-L prindă, Hristos pleca din mijlocul lor, fără să fie văzut; alteori, cînd Se arăta între ei, ţinea piept dorinţei lor arzătoare de a-L prinde. De aceea mulţimile minunîndu-se, ziceau: „Nu este, oare, Acesta Iisus? Iată vorbeşte pe faţă şi nimic nu-i spun (Ioan 7, 25-26)”.
Acum, pentru că arhiereilor şi fariseilor le era frică de popor, Domnul Se mulţumeşte cu atîta, nu mai face o minune, ca mai înainte, ca să plece din mijlocul lor fără să fie văzut. Nu voia să facă pe toate mai presus de fire, ca să-i încredinţeze pe oameni de întruparea Sa. Arhiereii şi fariseii însă nu s-au înţelepţit nici de la mulţime, nici de la cele spuse. Nu s-au temut nici de mariuria profeţilor, nici de sentinţa ce şi-au dat-o, nici de părerea mulţimii. Atît de mult i-a orbit dragostea de putere, dragostea de slava deşartă şi căutarea celor vremelnice“.
Din Omilii la Matei, fragmente din Omilia LXVIII,
tâlcuirea pildei lucrătorilor celor rai ai viei
Atentie mare insa. Iata ce ne spune si Mitropolitul Augustin de Florina:
Via a fost luată de sub stăpânirea lor şi dată altor lucrători, altui popor, poporului creştin. Acest popor a constituit Biserica şi a devenit via lui Dumnezeu. De la această nouă vie Domnul aşteaptă acum roadele alese ale viei. Şi vai!, dacă nu le va da. Vai, dacă şi noii lucrători nu lucrează cum se cuvine via, pe care cu lacrimi şi cu Sângele Său a adăpat-o Domnul, Dumnezeul-Om.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
