Ziua de 1 septembrie are o semnificaţie deosebită pentru creştinii ortodocşi, fiind începutul anului nou bisericesc.
Obiceiul calculării anului eclezial, numit şi Indiction, începând cu prima zi de toamnă vine din Antichitate. După tradiţia moştenită din Vechiul Testament, 1 septembrie este ziua în care a început crearea lumii şi, în acelaşi timp, momentul în care Mântuitorul a început propovăduirea Evangheliei Sale.
Praznicul Anului Nou bisericesc s-a aşezat de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea, cînd marele împărat Constantin, biruind pe Maxenţiu prigonitorul, a înnoit şi a luminat toată lumea cu dreapta credinţă, dezrădăcinînd praznicele păgîneşti. Astfel a izbăvit pe creştini de jugul greu al persecuţiilor, schimbînd înţelesul vechi al Indictionului.
Sfinţii Părinţi au rînduit să se prăznuiască Anul Nou bisericesc ca un început al mântuirii creştinilor, aducîndu-ne aminte de intrarea lui Hristos în mijlocul adunării evreilor şi de vestirea din cartea lui Isaia a “anului Domnului bine primit”. Aşadar, nu prăznuim praznicul Legii Vechi în prima zi a lunii septembrie, ci prăznuim intrarea Domnului, cînd singur dătătorul Legii S-a arătat pe Sine lumii, pogorîndu-Se din cele de sus şi purtînd în Sine pe Duhul Tatălui.
Rânduielile tipiconale prevăd citirea unor rugăciuni de mulţumire pentru anul care a trecut şi de cerere pentru cel care urmează.
Anul bisericesc se împarte în trei mari perioade liturgice: Octoihul, Triodul şi Penticostarul. Fiecare din acestea cuprinde un număr de săptămâni.
a) Perioada Triodului ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului (cu trei săptămâni înainte de începutul Postului Paştilor), până la Duminica Paştilor (total 10 săptămâni). Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pregătire sufletească în vederea începerii postului, iar restul de şapte săptămâni – adică însuşi Postul Paştilor – este vremea de pregătire, prin pocăinţă, post şi rugăciune, pentru marea sărbătoare a învierii, precedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.
b) Perioada Penticostarului ţine de la Duminica Paştilor până la Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor (total opt săptămâni).
c) Perioada Octoihului ţine tot restul anului, adică de la sfârşitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40-26 săptămâni, fiind în funcţie de data Paştilor: cu cât într-un an oarecare Paştile cade mai devreme, iar în anul următor mai târziu, cu atât perioada Octoihului dintre ele e mai lungă; dimpotrivă, cu cât într-un an oarecare, Paştile cade mai târziu, iar în anul următor mai devreme, cu atât perioada Octoihului dintre ele se scurtează. De altfel, toate aceste trei perioade, fiind dependente de data variabilă a Paştilor, încep şi se sfârşesc nu la date fixe, ci variabile, de la an la an.(informaţii preluate din Liturgica Generală, Pr. Prof. Dr. Ene Branişte).
Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui, şi anume Triodul, Octoihul şi Penticostarul, credincioşii trăiesc în mod concret şi intens simţirea că reiterează viaţa lui Hristos, că retrăiesc toate evenimentele vieţii Lui şi că se află neîntrerupt sub ploaia darurilor Sfântului Duh mijlocite prin rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor, după cum spune Părintele Stăniloae. (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrărilor Sfântului Duh asupra credincioşilor, Ortodoxia 1 (1981), p. 7.). Credincioşilor ortodocşi anul bisericesc le oferă posibilitatea trăirii trecutului, prezentului şi viitorului în prezentul continuu al Sfintei Liturghii săvârşite în fiecare zi. Astfel, viaţa pământească a lui Hristos şi cea a sfinţilor nu este pentru Ortodoxie o temă de speculaţie teologic-istorică abstractă, ci este o experienţă vie, o anamneză retrăită a lucrărilor mântuitoare a lui Hristos, comunicată credincioşilor prin energiile Lui necreate.
Sfantul Dionisie Exiguul, parintele erei crestine
Pe 1 septembrie, Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul.Canonizarea sa a fost hotarata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta din 8-9 iulie 2008.
Datorita Sfantului Dionisie Exiguul afirmam astazi ca suntem in anul 2010 “dupa Hristos“, deoarece el a propus numararea anilor incepand cu Intruparea Domnului. Astfel, el abandoneaza era lui Diocletian, si accepta anul 753 a.u.c. ca an al Intruparii Domnului si punctul de la care incepe era crestina. Chiar daca in calculul propus de el intalnim si o eroare, ideea in sine a fost cu adevarat revolutionara.Calendarul stabilit de el a fost adoptat in Italia in anul 527, mai tarziu in Franta si in Anglia (Sinodul de la Whitby, 664), extinzandu-se cu vremea in intreaga lume crestina.
Calificativul de “cel Mic” sau “Exiguus” si l-a luat el insusi ca gest de smerenie. S-a nascut in jurul anului 470 in Scitia Mica si a intrat de tanar in viata monahala. Dupa finalizarea studiilor in una din scolile manastiresti din Dobrogea, ajunge ca pelerin in Orient. Din cauza monofizismului este nevoit sa mearga la Constantinopol si de aici la Roma. Va lucra sub ascultarea a zece papi, incepand cu Atanasie al II-lea (496-498) si incheind in timpul pontificatului lui Vigiliu (537-555).
Datorita traducerilor pe care le-a facut din diversi scriitori si Parinti ai Bisericii crestine din Orient, cum au fost Chiril al Alexandriei, Grigorie de Nysa, etc, el a facut cunoscuta teologia rasariteana in mediul latin. A fost si profesor la o scoala din Vivarium, intemeiata de Casiodor, unde a predat Dialectica.
Al doilea mare merit care ii revine lui Dionisie cel Mic, se leaga de activitatea de traducere in latina si de colectionare a canoanelor bisericesti, fixate la diferite sinoade sau concilii si care fusesera redactate in limba greaca.
Cuviosul Dionisie Exiguul a trecut la cele vesnice in Italia, la Vivarium, pe la 545-550.
Troparul Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul
Glasul intai
Podobie: Piatra fiind pecetluita ….
Ca o raza stralucitoare ce lumineaza toata lumea te-ai aratat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce al socotit curgerea timpului dupa Nasterea lui Hristos si ai facut cunoscute randuielile Sfintilor Parinti. Pentru aceasta iti cantam cu bucurie: Slava Celui ce ti-a dat tie intelepciune; Slava Celui ce te-a binecuvantat pe tine; Slava Celui ce lucreaza prin tine sfintirea vietii noastre.
Condacul Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul
Glasul al 8-lea
Din Dobrogea stramoseasca ai pornit spre Apus ca un apostol, pe Hristos propovaduind si urmator Sfintilor Parinti facandu-te, Sfinte Cuvioase Dionisie. Lumina ta, Parinte intelepte, lauda Dumnezeirea cea intreit stralucitoare; pentru aceasta cu dragoste praznuim sfanta pomenirea ta.
(Troparul si Condacul Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul au fost alcatuite de P.S. Ioachim Bacauanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului si diortosit de Sinodul Mitropolitan al Munteniei si Dobrogei (19 iunie 2008).
Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantul Cuvios Simeon Stalpnicul;
– Minunii savarsite de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu la Manastirea Miasinilor;
– Sfintei Cuvioase Marta, mama Sfantului Cuvios Simeon Stalpnicul;
– Sfintei Cuvioase Evantia; a adormirii lui Isus Navi;
– Sfintelor patruzeci de Mucenite Fecioare si a lui Amun, diaconul, dascalul lor;
– Sfintilor Mucenici si frati Evod, Calista si Ermoghen;
– Sfantului Cuvios Meletie cel Nou, care s-a nevoit in Muntele Myopolis de langa Theba (Capadocia);
– Sfantului Mucenic Anghel.
Stiati ca la Intalnirea Tinerilor Ortodocsi au venit si ortodocsi africani negri?
La mulți ani!
Brrr…
Intr-un magazin de icoane de langa Meteora:
https://ganduridinortodoxie.files.wordpress.com/2017/08/1388.jpg
oribil:(:( si numai cand vezi crucea curbata si te cutremuri:(daramite.. cine e acolo
La mulți ani. Doamne ajuta.
La multi ani!
La multi ani!
Doamne ajuta !
Doamne ajuta!