În forma prezentată la începutul lunii august, impozitul pe dividende era eliminat de la 1 ianuarie 2018, informează News.ro, care citează Profit.ro.
Măsura renunţării la impozitarea dividendelor a fost anunţată de PSD încă de anul trecut şi a fost inclusă în programul de guvernare.
De asemenea, era prevăzut că proprietarii de terenuri agricole lucrate vor fi scutiţi de la plata impozitului pe teren, în schimb pentru terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutiv impozitul va putea fi majorat de consiliul local cu până la 100 lei/hectar, începând cu al treilea an.
Forma ordonanţei inclusă pe agenda şedinţei de miercuri a Guvernului nu mai prevede însă aceste măsuri. Impozitul pe dividende a fost redus de la 16% la 5% începând cu 2016, nivel care a rămas şi în 2017.
Eliminarea impozitului pe veniturile din dividende ar fi avut un impact negativ de 1,3 miliarde de lei asupra bugetului statului în 2018, la care s-ar adăuga un minus la încasări de aproximativ 100 de milioane de lei pe an din eliminarea impozitului pe dividendele distribuite persoanelor juridice române.
Potrivit prevederilor legale actuale, veniturile obţinute de persoanele fizice sub formă de dividende, inclusiv câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare definite de legislaţia în materie la organisme de plasament colectiv, sunt impozitate cu o cotă de 5% din suma acestora, impozitul fiind final.
Proiectul prevedea şi scutirea de impozit pe venitul din dividende obţinut din România de persoanele fizice nerezidente şi juridice străine, rezidenţi într-un stat membru al UE sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie pentru eliminarea dublei impuneri. Cota de impunere de 5% aplicată veniturilor din dividende se menţine pentru persoanele fizice nerezidente şi juridice străine, rezidente în alte jurisdicţii.