Rudel Obreja a făcut praf meciul meciurilor dintre Floyd Mayweather şi Conor McGregor. Printr-o postare pe Facebook, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box şi-a exprimat dispreţul faţă de ce numeşte o farsă.
„Întâlnirea – nu meciul dintre Mayweather şi McGregor pe un ring de box în văzul întregii Planete mi-a reconfirmat convingerea asupra nivelului de inteligenţă planetar.
Pearl Harbour, Războiul din Golf, din Iran, Nicarague, Revoluţiile din Estul Europei, cele arabe, 9/11 şi încă prea multe manipulări petrecute de-a lungul vremurilor – Dumnezeu ştie ce ne mai aşteaptă – demonstrează că omenirea merge în direcţia bună. Păpuşarii comunismului mondial şi ai Noii Ordini Mondiale n-au de ce să se îngrijoreze: are balta peşte! Din câte ştiu, peştii sunt şi surzi, şi chiori. Îi momeşti mai mult cu mirosurile, adică trag pe nas… Dincolo de talentul imens al lui Mayweather, el este produsul acestui tip de societate, consumistă. Ar fi avut puterea interioară să refuze circul ieftin de câteva sute de milioane de dolari în favoarea nobilei arte, care l-a creat, de fapt, la acest nivel cosmic!?
Am speranţa că boxul va rămâne înfruntarea caracterelor, sportul celor puternici, oneşti, şi că asemenea farse nu vor mai avea loc în templul suspinelor, ringul de box. Dar mai important pentru mine, şi sper pentru noi, ar fi ca oamenii să se mai deştepte puţin. Altminteri, vor fi în continuare ademeniţi cu mirosurile”, e mesajul lui Obreja.
Mayweather a ajuns la 50 de victorii din tot atâtea meciuri disputate la profesionişti (27 dintre ele prin KO) şi i-a depăşit recordul lui Rocky Marciano, fostul campion mondial al greilor, care a avut 49 de succese şi nicio înfrângere.
Pentru acest meci, Mayweather, care a cucerit titlul mondial la cinci categorii diferite de greutate, a avut o bursă de 100 de milioane de dolari, în timp ce McGregor, cu un palmares de 21 de victorii în 24 de meciuri de MMA, va primi 30 de milioane.
Sumele ar putea creşte până la 400 milioane de dolari în cazul americanului şi la 125 de milioane în cazul irlandezului, după împărţirea banilor rezultaţi din reţetele tv, în special, conform presei economice americane.
Ce treaba Am eu cu sportul? Mai ales cu boxul
Am urmarit si eu meciul. Am tinut cu Mayweather deoarece ConnorMcGregor e incredibil de arogant. Intr-adevar ei investesc foarte multi bani castigati in ceasuri scumpe, masini sport de top, case, haine scumpe etc insa asta e doar un fel de afacere caci daca ar trai modest ar intra in anonimat si nu ar mai face nici un ban, deoarece lumea e atrasa de aparente ori ei asta isi creaza, o imagine care vinde insa in spate e si foarte mult antrenament, foarte multa munca la acel nivel. De fapt totul e o afacere si intr-adevar nu e nimic constructiv sufleteste in toate astea insa fluxul lumii nu poate fi oprit. Avand atractie spre a urmari meciuri intre luptatorii de top din mma(arte martiale combinate) si box mi-a zis odata un parinte ca asta nu e bine pentru ca apare dorinta de a fi si noi ca ei, de a aface la fel. E adevarat ca ne uitam cu admiratie la acesti talentati luptatori sau la alti sportivi super antrenati si talentati insa noi nu prea putem face ce fac ei, doar ne distram urmarindu-i pe ei si chiar de am putea nu stiu daca orice sport e binecuvantat. Tot intr-o discutie am aflat ca fotbalul nu e binecuvantat caci se injura , se bat galeriile, se faulteaza intentionat si luptele deasemenea caci acolo se ranesc oamenii. Dar… O zi buna!
Andrei, n-ai inteles, asta nu e o stire sportiva (nu pentru asta a fost postat), mai citeste o data mesajul lui Obreja. Atentie, „nasul fin” sa nu te induca in eroare, ochii mari (trezvie), pt ca ceea ce vezi sau vei vedea la un moment dat sa nu fie ceea ce pare!