NASA: „Se apropie vremea când supervulcanul YELLOWSTONE va MEGA ERUPE și va DISTRUGE OMENIREA”

Oamenii de știință de la NASA au dat publicității, în urma unui documentar BBC, un raport ținut secret până recent și care are la bază o ipoteză înspăimântătoare legată de activitatea vulcanică a unei zone din Statele Unite.

Raportul NASA face referire la celebrul Parc Național Yellowstone. Sub cei 8.991 de kilometri pătrați ai paradisului natural clocotește o enormă pungă de lavă.

Dacă pentru turiști gheizerele mirobolante și izvoarele termale de o frumusețe sălbatică pe care le generează germinația vulcanică din subteran alcătuiesc un spectacol unic al naturii, pentru cercetătorii de la NASA toate acestea constituie o bombă cu ceas la scara unei civilizații.

Brian Wilcox, angajat NASA, a declarat pentru BBC că, după ce a studiat acest pericol, a ajuns la concluzia că „amenințarea supervulcanului este substanțial mai mare decât amenințarea asteroizilor ori a cometelor”.

Există 20 de supervulcani cunoscuți până în prezent pe planeta noastră. Erupții majore ale acestei salbe de supervulcani se produc, în medie, o dată la 100.000 de ani. Unul dintre principalele efecte dezastruoase pe termen lung pe ar fi foametea, care s-ar putea instala după o lungă iarnă vulcanică.

O iarnă vulcanică ar afecta rezervele de hrană la nivel global

În 2012, ONU, folosind un astfel de scenariu apocaliptic, estima că rezervele alimentare din întreaga lume nu ar dura mai mult de 74 de zile.

Când oamenii de știință de la NASA au luat în considerare ipoteza unei mega-erupții, prima soluție logică la care s-au gândit a fost aceea de a răci supervulcanul.

Un vulcan de dimensiunea celui din Yellowstone este, firește, un gigantic generator de căldură, echivalentul a șase centrale electrice industriale la capacitate maximă.

Circa 60-70% din căldura supervulcanului, potrivit BBC, se degajă în atmosferă prin fluxul de la suprafață al apelor termale și prin gazele volatile pe care le emană magma. Odată ce această căldură atinge climaxul, erupția devine inevitabilă.

NASA estimează că o scădere cu 35% a forței termice a supervulcanului ar face ca Yellowstone să nu mai reprezinte o amenințare. Întrebarea este, însă, cum vor putea obține o astfel de diminuare procentuală?

Wilcox este de părere că o posibilă soluție ar fi mărirea cantității de apă care ajunge în interiorul vulcanului.

În acest sens, ar putea fi construit un sistem complex de apeducte. Numai că există două probleme: 1) costul enorm la care s-ar ridica un asemenea proiect de infrastructură; 2) realitatea morală:

„Oamenii se confruntă cu o penurie de apă peste tot în lume. Deci, să implementezi un proiect important de infrastructură doar ca să răcești cu cantități mari de apă un vulcan ar fi cu siguranță ceva controversat”.

NASA a conceput un alt plan

Cercetătorii cred că o soluție viabilă, care să evite costurile faraonice de realizare, ar fi aceea de a fora în roca supervulcanului până la 10 kilometri în adâncime și de a pompa apoi apă în crevasă la o presiune ridicată. Apa s-ar întoarce după aceea la suprafață cu o temperatură de circa 350 de grade Celsius.

Astfel, apa, treptat, zi de zi, ar extrage practic căldura vulcanului și ar elibera-o constant în atmosferă, într-un „ritual” chimic ce ar putea împiedica atingerea unui nivel critic al temperaturii.

Cât ar costa totul? 3,36 miliarde de dolari.

Numai că și acest plan are o hibă periculoasă, subliniază Brian Wilcox:

„Dacă forezi deasupra camerei de magmă și încerci să o răcești, acest lucru ar fi foarte riscant. Capacul camerei ar deveni mai fragil și mai predispus la fracturi, fapt care ar duce la eliberare de gaze dăunătoare, care altfel nu ar fi avut cum să iasă din camera de magmă”.

Pe scurt, camera magmei trebuie evitată cu orice preț în cazul unor operațiuni de forare. Porțiunile ideale pentru crearea unui tunel de răcire ar fi cele inferioare, care pornesc din afara granițelor Parcului Yellowstone.

Totuși, chiar dacă planul NASA ar fi pus în aplicare, timpul nu va fi aliatul oamenilor de știință. Răcirea camerei de magmă ar înainta doar cu un metru pe an. Dar, subliniază Wilcox, pentru a preveni o catastrofă, o astfel de planificare pe termen lung poate fi unica opțiune.

Yellowstone explodează aproximativ o dată la „600.000 de ani” și, atrage atenția cercetătorul NASA, ne apropiem de circa „600.000 de ani de când a explodat ultima oară”, ceea ce ar trebui „să ne dea de gândit”.