Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat, în această dimineață, o navă cu migranți, în apropiere de coasta Mangaliei. Ambarcațiunea a fost adusă la mal, iar migranții, proveniți cel mai probabil din Orientul Mijlociu, au fost preluați de Garda de Coastă. Din primele informații, pe ambarcațiune se aflau în jur de 70 de persoane.
Update: Reprezentanții Gărzii de Coastă au transmis că, în jurul orei 7,00, au interceptat o ambarcațiune suspectată de migrație ilegală, pavilion Turcia, la bordul căreia se aflau 69 de persoane din Irak și doi facilitatori.
Ambarcațiunea era la aproximativ 10 mile marine est de localitatea Mangalia, la frontiera maritimă, care se îndrepta spre țărmul României. Imediat, Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia pentru identificarea ambarcaţiunii suspecte. Nava şi-a continuat drumul și s-a stabilit că la bordul acesteia se află un număr mare de migranţi. Drept urmare, nava Gărzii de Coastă a intervenit şi escortat ambarcațiunea spre sediul Grupului de Nave Mangalia. Din primele verificări a reieşit faptul că nava în cauză era condusă de doi bărbați, un cetățean bulgar și un cipriot, iar la bordul ei se aflau 69 de persoane din Irak, din care 30 bărbați, zece femei și 29 de minori.
Poliţiştii de frontieră români continuă cercetările în acest caz.
O femeie de la bordul navei a fost transportată deja la spital, fiind suferindă de plămâni.
Migranții au primit hrană și apă, aduse de Primăria Mangalia, îngrijiri medicale, iar în cursul acestei după-amiezi urmează să fie efectuate procedurile pentru identificarea lor.
Oamenii vor fi amprentanți, cercetările efectuându-se sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Conducatorii ambarcatiunii, un cipriot si un bulgar, sunt agreati ca facilitatori internationali pentru migranti. Adica ei au facut un business (fiti siguri ca le-a luat la aia o caruta de bani) ca sa-i ploconeasca pe capul romanilor.
Aici trebuie vazut cu atentie ce s-a intamplat si baietii aia sa stea un pic pe la mititica pentru ca sigur au incalcat niste legi (nimeni nu-ti da voie sa iei o gramada de oameni si sa pleci cu ei in lumea larga ca sa-i arunci pe capul altora).
Acelasi lucru se intampla si in Libia unde asa-zisele ong-uri de salvare se duc cu barcutele in apele teritoriale libiene ca sa „pescuiasca” migrantii pe care-i duc apoi in Italia.
Programul este global asadar. Singurul nostru avantaj este Marea Neagra care, alaturi de raul si ramul prezentate de poet, este si ea prietena a poporului roman in sensul ca este o mare destul de agitata si imprevizibila ceea ce face ca astfel de transporturi sa fie riscante. Cred asadar ca doar putini imigranti se vor incumeta sa vina pe mare.
DE CE i-au adus AICI?
Să fie trimisi la inchisoare toti, şi după aceea acasă in tarile lor.