Acuzat că ar fi condus un grup anticomunist în Dobrogea, preotul Dumitru Mihăilescu a avut un destin tragic. A fost condamnat în octombrie 1949 la muncă silnică pe viaţă şi încarcerat la teribila închisoare Piteşti. Preotul Mihăilescu s-a stins în martie 1950 ca urmare a tratamentelor aplicate în cadrul Experimentului Piteşti, însă securiştii au scris fals într-o adeverinţă că acesta ar fi murit de nefrită.
Dumitru Mihăilescu s-a născut în 1915, în familia unor aromâni din localitatea macedoneană Gramaticova şi care în 1926 s-au aşezat în localitatea Ciocârlia din Dobrogea. A urmat Seminarul Teologic din Buzău, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti. O perioadă de timp a fost cântăreţ la parohia în care slujea tatăl său, după cum aflăm dintr-o declaraţie din 16 decembrie 1939 de „solicitare” pentru înscrierea în Frontul Renaşterii Naţionale, partidul unic înfiinţat de regele Carol al II-lea.
Încă din timpul studenţiei, căsătorit fiind, a fost hirotonit de către episcopul Gherontie Nicolau şi numit preot la parohia Andolina din Ialomiţa. Ulterior, printr-o cerere către Subsecretariatul de stat pentru Culte, datată 27 septembrie 1940, părintele Mihăilescu încearcă să se transfere pe postul de paroh la Ciocârlia, în locul tatălui său, care dorea să se pensioneze. Ceea ce nu va reuşi, decât pe un post onorific, începând cu data de 5 decembrie 1940. A avut patru copii. În anul 1946, părintele Mihăilescu figura ca paroh la aceeaşi biserică. Încă din timpul studenţiei, deoarece meditase o consăteană domiciliată în Bucureşti al cărui părinte era bănuit de activitate legionară, în decembrie 1938, Dumitru Mihăilescu va fi trimis în justiţie. A fost învinuit de „delictul de participare la organizaţiune politică interzisă”, însă, prin Sentinţa nr. 789, din 20 decembrie 1938, a Tribunalului Militar al Corpului 2 Armată, a fost achitat de orice penalitate, conform ziarului Lumina.
A ajutat mişcarea de rezistenţă din Dobrogea cu bani şi alimente
Conform declaraţiei sale date în cadrul anchetei Securităţii, în mai 1949, părintele Mihăilescu a intrat în legătură cu mişcarea de rezistenţă care activa în Dobrogea, sub conducerea lui Gogu Puiu. „Când am fost la Ferdinand, la preotul Tasi, spune părintele Mihăilescu, m-am întâlnit în curtea bisericii nemţeşti -prin Enache Puiu- cu Gogu Puiu. La Cobadin am avut legătură cu Gheorghe Filiu; la Basarabi cu dr. Apostol Paul, iar la Constanţa cu Popescu Scărişoreanu. Prin Gheorghe Filiu fac legătura cu: Ceaturi Gheorghe din Viile Noi; cu Jamea Dumitru din Constanţa, cu Zelca Gheorghe din Viile Noi; cu preotul Georgescu din Potârnichea. La Cobadin iau legătura cu Iancu Beca şi Haşoti Nicolae, bandiţi aduşi de Gogu Puiu din pădure; Sterie Timu din Cobadin, Costică Ghiţă-Cobadin, Olimpia, -concubina lui Gogu Puiu”. Astfel, părintele a reprezentat pentru Gogu Puiu un serios element de legătură. Altfel spus era un curier, care furniza bani strânşi în parohie, alimente şi alte obiecte de care cei din grupul de rezistenţă duceau lipsă. În acelaşi timp, când Gogu Puiu solicita, părintele Mihăilescu organiza diferite întâlniri, potrivit unei alte declaraţii din 9 august 1949. A organizat o şedinţă la Cobadin, la Gheorghe Filiu între 10-15 iunie 1949, unde au luat parte Gogu Puiu şi alţii şi s-a hotărât „de a se trece la o organizare a satelor din această regiune a sudului Dobrogei”.
Pe 17 iulie 1949, părintele Mihăilescu a fost reţinut de către organele Securităţii, pentru faptul că „a fost identificat ca şeful conducător al grupului subversiv din sudul Dobrogei”.
Fiul cel mare, Aristide Mihăilescu, a relatat după Revoluţie cum s-a desfăşurat arestarea tatălui său: „în toamna anului 1949, a venit Securitatea la noi acasă la o rudă, unde locuiam, pentru că aveam casa în construcţie, pe la orele 22.30. Noi eram în casă cu o femeie de etnie turcă (eu şi trei surori de 5, 3 şi 1 an). La acea oră ne-am trezit cu împuşcături de automat. Dacă nu eram culcaţi în pat, eram împuşcaţi. Apoi am auzit bătăi cu patul armei în uşă, au deschis uşa şi am fost luaţi la bătaie, înjuraţi şi întrebaţi unde este popa. Eu le-am răspuns că este la Cobadin. Toţi cei care ne-au bătut şi care miroseau a băutură au plecat la Cobadin. În drum au oprit şi la bunicul meu pe care l-au bătut şi l-au târât de barbă prin casă, să spună unde se află fiul său (tatăl nostru). (Dimineaţa am găsit la bunicul, acasă, fire de păr din cap, din barbă şi sânge). După aceea au plecat la Cobadin şi i-au aşteptat pe părinţii mei la moară. I-au prins, i-au înjurat şi bătut. Tatăl meu a fost lovit cu patul armei în gură şi i-au rupt dinţii. Pe mama a luat-o şoferul maşinii şi a dus-o în câmp ca să nu vadă nimeni ce se întâmplă. Tatăl meu, cu toate că nu s-a opus cu nimic arestării, a fost torturat cu bestialitate de aceşti beţivi nemernici. Pe mama mea au adus-o acasă plângând. Aşa a început calvarul: am rămas fără mâncare, fără bani, nu am avut voie să învăţăm la şcoală. Eu, fiind cel mai mare, am început să lucrez la CFR, la smuls iarbă de pe calea ferată, ca să întreţin familia, cu un salariu de zilier de 325 lei pe lună. Am fost zile întregi la lucru fără mâncare. Nu eram primit în sala de spectacole sau bibliotecă, eram batjocorit şi alungat”.
La 21 octombrie 1949, părintele Dumitru Mihăilescu a fost condamnat de Tribunalul Militar Constanţa în „lotul 2 al bandelor subversive teroriste din regiunea Dobrogea” la muncă silnică pe viaţă şi 10 ani degradare civică. La doar cinci luni după condamnare, pe 23 mai 1950, părintele Dumitru Mihăilescu a trecut la cele veşnice. Potrivit lui Vasile Manea, în lucrarea sa ”Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste”, părintele Mihăilescu „a fost ucis în închisoarea din Piteşti”. În dosarele penale s-a putut găsi o simplă adeverinţă eliberată de Sfatul Popular al oraşului Piteşti, prin care se certifică decesul părintelui Dumitru Mihăilescu, în vârstă de 35 ani, la 23 martie 1950, de „nefrită”. Însă de multe ori aceste diagnostice erau fictive. În plus, mai mulţi foşti deţinuţi de la Piteşti au declarat după ani şi ani că părintele Dumitru Mihăilescu ar fi fost supus la torturi teribile în cadrul Experimentului Piteşti şi că ar fi murit după ce a fost chinuit zile în şir.
