Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat, în ședința de Guvern de astăzi, că Legea vaccinării va fi supusă aprobării Executivului.
„Astăzi, cu toate că unii dintre noi au auzit că nu va fi Legea vaccinării, ea va fi”, a declarat premierul Mihai Tudose, în debutul ședinței de Guvern.
„Voi supune aprobării Guvernului Legea vaccinării, care va fi trimisă în Parlament şi nu va fi adoptată ca ordonanţă de urgenţă”, a precizat Bodog.
El a adăugat că „am prezentat de-a lungul timpului şi prezint din nou avantajele pe care le aduce această lege cu privire la finanţarea şi desfăşurarea Programului Naţional de Vaccinare, în ceea ce priveşte protecţia pe care o asigurăm copiilor României, în ceea ce priveşte predictibilitatea pe care o asigurăm în ceea ce priveşte aprovizionarea cu vaccinuri şi practic responsabilizăm tot lanţul, începând cu ministrul şi până la părinte, cu privire la vaccinarea copiilor”.
„Legea va fi trimisă în Parlament şi va fi analizată, sunt sigur, cu maximă celeritate de comisiile de specialitate şi sunt convins că, în Parlament, colegii se vor mobiliza, în aşa fel încât să avem, cât mai repede, pusă în aplicare această lege”, a subliniat Bodog.
Ministrul Sănătății a anunțat că, în ultima lună, au fost vaccinați 67.000 de copii, iar rata de refuz a vaccinării a fost de 12%.
Ce va face Dragnea? El conduce PSD-ul, care are majoritate parlamentara.
Sa ne amintim ce spunea in aprilie:
Liviu Dragnea și proiectul Legii vaccinării: „Eu am foarte mari rezerve pentru a obliga”
Toate tunurile pe Dragnea dupa ce a spus ca nu vrea vaccinare obligatorie: ,,Traieste in Evul Mediu”
Va merge pe aceeasi linie sau se va suci si va intra definitiv in marea lada de gunoi a istoriei, plina de tradatori de neam si tara?
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
DICTATURA MASONICA! !!!
NU OBLIGATIVITATII VACCINURILOR !!!!
Offf din păcate suntem atât de mici in fața lor încât orice am face nu avem șanse in fata lor!!
Nici vorbă!
Era o vorbă valabilă: „Proşti (mici), dar mulţi”! Succesul/tupeul ticăloşilor de la guvernare e dat doar de laşitatea/neimplicarea noastră!
Doina, un mic bulgare de zapada declanseaza ditamai avalansa. „ei” se tem de bulgarele cel mic, si nu de avalansa…
https://danielvla.wordpress.com/2017/08/09/avem-autorizatie-pentru-protestul-antivaccinare-duminica-13-august-piata-victoriei-muzeul-antipa-orele-1500-1700/
Veniti duminica sa protestam impotriva legii vaccinarii obligatorii!!!
Va fi varsare de sange!
Noi suntem mici, dar Dumnezeu e mare, nimic nu se intampla fara voia lui. Vaccinurile nu mai sunt sigure de când s-a închis institutul Cantacuzino care producea vaccinuri din ingrediente românești, nu e legal sa calci drepturile omului….copii sunt ai părinților nu a statului
Sa scriem mail parlamentarilor:
Lista adrese email deputați
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected],
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected],
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected]
Lista adrese email senatori
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected]
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected],
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected]
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected]
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected],
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected]
Cu Dumnezeu înainte!
Să fie de capul lor
Anatema masonilor!
Uciga-i toaca!!!