Maria Ion Zaharia – eroina de la Mărăşeşti, eliminată din manualele de istorie

Deşi ar trebui să ne mândrim, autorităţile o dau frecvent în bară, astfel că eroina de la Mărăşeşti a fost eliminată din manualele de istorie. Pe cine deranja să afle generaţiile viitoare de curajul unei copile, de eroina de la Mărăşeşti? Pe mulţi, sigur! Că doar trebuie să ne uităm trecutul şi să devenim o populaţie supusă. Dar, să începem povestea, amintindu-ne că se împlineşte un secol de la cea mai importantă victorie a armatei române, a poporului român.

Data de 6 august 1917 ar trebui să fie înscrisă în istoria României ca acel moment în care un copil de numai 12 ani şi-a dat viaţa, luptând pe câmpul bătăliei de la Mărăşeşti alături de soldaţii care au obţinut cea mai importantă victorie de pe parcursul destinului ţării noastre.

Fapte relatate în 1917

Maria Ion Zaharia a fost numele fetiţei, o vrânceancă născută în 1905, în satul Pădureni, nu departe de locul ultimei sale respiraţii. Faptele şi sacrificiul ei sunt relatate pentru prima oară în revista „Frontul Mărăşeşti”, în 1917, sub semnătura lui Dinu Cluceru. Istoricii cred însă că acesta era pseudonimul unui ofiţer care ştia foarte bine ce se întâmplase cu Măriuca, culegând informaţii de la soldaţii aflaţi, la momentul fatal, în preajma fetiţei. Nu este nici pe departe o noutate, Armata Română procedând adesea, chiar în timpul primei Conflagraţii Mondiale, la culegerea de informaţii despre eroismul unor ostaşi, fapte care aveau menirea, prin publicarea lor, să ridice moralul trupei şi să impulsioneze, totodată, întregul popor în susţinerea efortului naţional pentru atingerea idealului suprem, făurirea României Mari.

Fata din sat 

Măriuca se afla pe 6 august 1917 în satul Haret, unde era crescută de un bunic. Satul acesta se află azi la cinci kilometri de oraşul Mărăşeşti. Localitatea la care fac referire era atunci pe aliniamentul frontului. Populaţia civilă fusese evacuată. Şi totuşi, soldaţii se pomenesc cu făptura aceasta firavă printre ei.

Observatorul şi telefonistul

De acum încolo, urmează povestea în sine. Era un nuc folosit de o echipă de observatori. Un soldat stătea cocoţat pe o creangă, cât mai sus. El vedea care sunt mişcările duşmanilor. Apoi transmitea soldatului de la baza pomului. Cel de jos avea un telefon şi comunica poziţia germanilor care se apropiau tot mai mult de poziţiile noastre. Firul telefonului ajungea la o baterie de tunuri românească. Focul era, deci, îndreptat exact în direcţia indicată de soldatul din vârful nucului.

Împuşcătura

Numai că la un moment dat soldatul din pom e răpus de un glonţ, probabil rătăcit. Camaradul său de jos nu putea să facă altceva decât să se urce el în pom, să vadă situaţia în depărtare, să se dea jos, să raporteze telefonic, apoi să se urce din nou. Era un efort uriaş şi periculos, pentru că mişcările lui puteau fi lesne sesizate de adversari.

„Vreau să fac şi eu ceva pentru ţară”

Acum este momentul în care apare Măriuca. Ea văzuse cum a fost împuşcat soldatul din pom. Vine la cel de jos şi îi spune că se urcă în nuc, că o să-i raporteze ea poziţiile duşmanului. Telefonistul despre care ştim că se numea Gherghina încearcă să o înduplece să plece, spunându-i că e mult prea periculos ce are de gând. Fata însă nici nu vrea să audă. Ba chiar îl pune la punct pe soldat şi începe să-i dea ordine, că ea se urcă în pom şi el să facă bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Gherghina e depăşit de situaţie şi nu are altceva de făcut decât să se supună. Cu atât mai mult cu cât Măriuca, băieţoasă din fire, îi spune ceva care îl lasă pe bărbat fără replică. „Vreau să fac şi eu ceva pentru ţară”.

Pomul cu ochi 

Aşa începe fata să transmită poziţiile duşmanului. Ore în şir a stat cocoţată în pom. Ea spunea unde sunt trupele germane. Gherghina comunica, iar bateria de tunuri lovea conform indicaţiilor fetei. Adversarul avea pierderi uriaşe în sectorul controlat de privirea ageră a Mariei. La un moment dat, însă, germanii îşi dau seama că e un pom anume care are ochi. Şi îndreaptă tunurile în acea direcţie. Prima lovitură retează doar câteva crengi. Gherghina strigă la Măriuca să se dea jos, dându-şi seama de situaţia extrem de periculoasă. Maria nici nu vrea să audă. A doua ghiulea e, din păcate, fatală pentru juna cu inimă de luptător. Explozia face ravagii, pomul se clatină, iar trupul fetei cade inert pe pământ. Gherghina, la rândul său rănit, nu mai are decât puterea de a plânge alături de cea care în ziua aceea îi fusese camarad de arme.

Şcoala de caractere 

Vreau să mulţumesc pe această cale profesorilor de la Şcoala „Ecaterina Teodoroiu” din oraşul Mărăşeşti, directoarei Mirela Noveschi şi profesorului de istorie Aurel Neculai, pentru că mi-au facilitat obţinerea informaţiilor despre tot ce s-a întâmplat cu un secol în urmă în aceste locuri. „Noi nu am uitat-o pe Măriuca”, mi-au spus cadrele didactice. Aceşti oameni au tipărit cărţi şi broşuri pe cheltuiala lor, pe care le împart gratuit elevilor, pentru ca cei mici să cunoască istoria meleagurilor în care au văzut lumina zilei. Şi asta cu atât mai mult cu cât, după 1990, Măriuca Ion Zaharia a fost eliminată din manualele de istorie, în conformitate cu aşa-zisele reforme ale programei şcolare.

Monumente din 1977 

În satul Haret, în anul 1977, a fost ridicat un monument chiar acolo unde s-a aflat, în 1917, nucul în care se urcase Măriuca, transmiţând poziţiile duşmanilor. Monumentul se află azi în curtea unei gospodării, dar proprietarii, oameni deschişi, lasă pe oricine să vină şi să vadă istoricul semn. Pe de altă parte, în faţa şcolii din acest sat, tot în 1977, a fost dezvelit bustul fetiţei. E şcoala în care, mai mult ca sigur, şi Maria învăţase la vremea ei. În fiecare an, de Ziua Eroilor, toată suflarea satului se adună în jurul acestei statui. Mai mult decât atât, profesorii, nu numai cei zona asta, ci din toată ţara, îşi aduc elevii la Mausoleul din Mărăşeşti şi, între altele, le spun şi povestea Măriucăi. Muzeografii de aici mi-au relatat despre numeroasele grupuri de copii şi în special despre faptul că fiecare grup trece pe la mormântul Măriucăi.

Unicul copil din mausoleu 

Pentru că, da, mai este încă un fapt demn de reţinut. Maria Ion Zaharia este unicul copil înmormântat în acest Mausoleu. Unicul copil în mijlocul unei armate a eroicelor umbre. O armată care numără 5.073 de generali, ofiţeri şi soldaţi. Măriuca are, în dreptul criptei sale de veci, un bust. Deşi nu există nicio fotografie a ei, putem doar să ne gândim că, dincolo de orice alte detalii, curajul are, chiar şi la vârsta copilăriei, un chip…

Foto: Dan Gheorghe