Marți, cu ocazia sărbătorii evreiești din ziua a noua a lunii Av, un număr-record de 1300 de evrei s-au suit la Muntele Templului, făcând din cea mai îndurerată zi a distrugerii Templului un catalizator de înființare a celui de-al Treilea Templu.
“Știu că, dacă s-ar fi dat un anunț la radio de strângere și zidire, mai multe mii de evrei ar fi fost gata să o facă”, a declarat rabinul Yisrael Ariel, rabin senior al Hebronului, pentru Breaking Israel News, cu privire la atmosfera fascinantă de pe Munte.
Rabinul Ariel, o figură reprezentativă pentru mișcarea Muntelui Templului, care a luptat alături de Forțele de Apărare Israeliene (IDF) pentru cucerirea țării sfinte în 1967, a fost cuprins de emoție în momentul în care s-a suit la Zidul Plângerii, alături de mii de evrei, în ziua a noua a lunii Av – un eveniment necunoscut timp de un mileniu, conform spuselor acestuia.
“Locul sfânt nu a mai văzut atât de mulți evrei strângându-se laolaltă de Tisha B’Av încă de când cel de-al Doilea Templu a fost distrus cu precizie în urmă cu 1947 de ani”, a menționat dumnealui.
Într-adevăr, deși în ultimii ani s-a constatat un număr crescător al evreilor care au venit la Muntele Templului în ziua a noua a lunii Av, anul acesta a bătut toate recordurile. Fără îndoială că interesul evreilor față de Muntele Templului a crescut. The Jerusalem Post a raportat că, în cadrul anului evreiesc precedent, 14.908 de evrei au vizitat locul, cu o creștere de 15% față de anul anterior. Anul acesta, în ciuda restricțiilor privind vizitarea locului de către evrei, aproape 18.500 de evrei au vizitat Muntele Templului până acum; o creștere cu aproape 25%.
Rabinul a explicat că, pe măsură ce Israelul se îndreaptă spre construirea Templului, antisioniștii actuali își asumă rolul dușmanilor biblici ai Israelului, care se opuneau revenirii israeliților din Egipt. Un astfel de dușman este Iordania, care, aflată deja la un incident cu ambasada Israelului din Amman, a criticat prezența evreiască înregistrată la locul sfânt, cu ocazia sărbătorii Tisha B’av. Ayman Safadi, Ministrul iordanian de Externe, s-a adresat unei reuniuni islamice convocată marți la Istanbul, care s-a referit la situația de pe Muntele Templului. Safadi a descris mulțimea sumbră care jelește distrugerea Templului drept “extremiști care au ucis Al-Aqsa”.
“Numărul extremiștilor care au atacat astăzi (moscheea) Al-Aqsa se află într-un număr-record, mai mare decât oricare altul de la începutul ocupației israeliene din 1967”, a declarat Safadi diplomaților, avertizând: „Multe crize mai periculoase vor erupe ca urmare a continuării încălcărilor israeliene.”
Cu toate acestea, rabinul Ariel a remarcat că o mare parte din opoziția față de cel de-al Treilea Templu provine din interiorul poporului evreu.
„Dorința de a nu construi cel de-al Treilea Templu este generația deșertului care vrea să rămână în exil”, a spus rabinul Ariel. „Ei se tem de geula (=răscumpărare).”
Mai multe informații despre Tisha B’Av găsiți aici.
Il așteaptă pe ,,mesia” lor
Mihai
NU TOTI !
.. iata ca deja se plang singuri de „O GENERATIE” de evrei care NU VREA Templul( lui anticrist !!) :
„Cu toate acestea, rabinul Ariel a remarcat că o mare parte din opoziția față de cel de-al Treilea Templu provine din interiorul poporului evreu.” !!!
el, Mirela,
daca il mai intalniti pe acest nemernic de lucian, aparatorul ereziilor lumii va rog sa ii spuneti cateva mai usturatoare, ca pentru viclenia cu care vrea sa traga sufletele in iad:
http://ortodoxinfo.ro/2017/07/27/ierom-grigorie-sanda-de-la-schitul-lacul-frumos-lamuriri-la-intrebarile-unor-credinciosi-referitoare-la-situatia-actuala-bisericii/#comments
Ca moscheea Al-Aqsa sa isi schimbe destinatia sau sa fie distrusa, trebuie diminuat numarul populatiei combatante din zona.
Cumva se face chestia asta prin emigratia organizata? Se pusca mai multi iepuri dintr-un foc?