Consistoriul Eparhial Buzău condamnă un profesor de Religie pentru mărturisirea împotriva sinodului din Creta

RECURS CĂTRE MITROPOLIA UNGROVLAHIEI

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Subsemnata, Plăiașu Mariana, profesor titular de Religie la Școala Gimnazială “Alexandru Vlahuță”, din localitatea Gugești, Protopopiatul Focșani II, Județul Vrancea, în calitate de parte care a declarat recurs împotriva Hotărârârii nr. 5/2017 pronunţată de Consistoriul Eparhial Buzău, prin care am fost condamnată cu pedeapsa retragerii binecuvântării de a preda Religia, prevăzută de art. 5, paragraful (B), alin. (1), lit. c) al Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR (RACDIJBOR), depun în 3 exemplare

Motivele de formă:

Ancheta disciplinară în baza căreia am fost trimisă în judecată nu respectă prevederile regulamentului de procedură al instanțelor de judecată ale BOR, motiv pentru care ea este lovită de nulitate.

Nici ancheta disciplinară, nici judecata pe fond nu au acordat niciun interes stabilirii adevărului fundamental în jurul căruia gravitează întreaga dispută legată de motivele pentru care sunt acuzată: dacă sinodul din Creta a fost eretic sau ortodox. Interpretarea dată de către Episcopia Buzăului și Vrancei, de către inspectorul bisericesc misionar preot Ioan Șolea și de către protoiereul protoieriei Focșani II pr. Oscar Frunză a fost acceptată ca normativă, fără a se acorda cât de puțină atenție aflării adevărului prin compararea acestei opinii oficiale cu scrierile Sfinților Părinți, cu opiniile unor participanți la sinod, ale unor mari profesori de teologie sau a unor sinoade mitropolitane care au condamnat deja sinodul din Creta ca eretic. La astfel de atitudine invita art. 3, alin. i) RACDIJBOR, care statuează ca principiu canonic fundamental “aflarea adevărului”.

Interpretarea faptelor este eronată, bazându-se pe înțelegeri ale sfintelor canoane menite să argumenteze gravele erori doctrinare ale sinodului din Creta, prin aceasta încălcându-se grav principiul canonic fundamental al respectării prevederilor canonice, asumat prin art. 3, lit. g) RACDIJBOR și clamat în sentința dată de Consistoriu.

Motivele de fond:

ÎN FAPT:

Abaterile în baza cărora am fost judecat şi condamnat nu reflectă faptele pentru care am fost trimisă în judecată.

Încadrarea canonică a faptelor care mi se impută este cu totul eronată.

Au fost ignorate toate sfintele canoane care permit clerului să se îngrădească de erezie și credincioșilor să îi urmeze pe aceștia în decizia de a se apăra contra ereziei.

Au fost ignorate limitele impuse de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe ascultării faţă de autoritatea ierarhului.

A fost ignorat canonul 118 Cartagina, care prevede că niciun episcop nu își poate judeca propria cauză, ceea ce încalcă principiul canonic fundamental al garantării dreptului la apărare, proclamat de către art. 3, lit. i) RACDIJBOR.

ÎN DREPT:

Din Hotărârea nr. 5/2017 rezultă că trimiterea mea în judecata Consistoriului Eparhial Buzău s-a făcut în baza unui dosar de anchetă, înaintat de către inspectorul bisericesc al eparhiei spre aprobarea Chiriarhului locului.

Din motivarea hotărârii transpar erori de procedură de natură a anula valabilitatea dosarului respectiv.

Astfel, inspectorul eparhial a reținut “ca dovadă în plus” a pretinsei ruperi a mea de Biserică depoziția fratelui meu, care în acest proces nu avea nicio calitate procesuală, neputându-mă nici înlocui pe mine ca parte reclamată, nici fi martor al acuzării, deoarece este ruda mea și rudenia noastră nu îl poate plasa în calitatea de martor al acuzării, potrivit art. 73, alin. (6), lit. e) RACDIJBOR. Prin urmare, mărturia fratelui meu cu privire la locul unde mă spovedesc nu are nicio valoare, așa cum nicio valoare nu are nici pretinsa “recunoașterea semnăturii pe Tabelul cu semnatarii scrisorii deschise privind Sinodul din Creta”.

În sine, faptul că am semnat o scrisoare deschisă adresată Chiriarhului locului nu se poate constitui nici în dovadă a schismei, nici în așa-zisa neascultare față de autoritățile bisericești, deoarece acea scrisoare reprezintă o formă de dialog între credincioși și ierarhia bisericească, nu este un document prin care să se proclame ruperea din Biserica Ortodoxă.

Este de condamnat practica cercetării ilegale a semnăturilor de pe un document care vizează exercitarea dreptului la exprimarea liberă a opiniei. La fel de condamnabilă este și interpretarea cu totul părtinitoare a motivelor pentru care nu am putut participa la cercetarea disciplinară, considerate de către anchetatori “element în plus că împărtășește ideile schismatice ale nepomenitorilor… și că promovează dezbinarea Bisericii”.

În realitate, singurele probe reținute împotriva mea sunt mărturisirea mea împotriva sinodului din Creta și declarația mea că nu mai frecventez bisericile din zona școlii unde predau religie și nici alte biserici din municipiul Focșani, aceasta din urmă, în sine, neînsemnând nimic, deoarece faptul că nu merg la o anumită biserică din localitate nu înseamnă că nu mă duc la alta, iar faptul că nu mai merg la nicio biserică din municipiul Focșani nu înseamnă că nu mă duc la bisericile din alt municipiu.

Așa cum reiese și din motivarea sentinței, deși nu mai frecventez bisericile din municipiul Focșani, continuu să frecventez cu regularitate biserici ortodoxe din alte părți ale țării. Faptul că în acele biserici se aplică canoanele 31 apostolic și 15 I-II Constantinopol, prin care preoții slujitori ai acelor lăcașuri se îngrădesc de erezia ecumenistă nu înseamnă că ele sunt schismatice, doar pentru că în Episcopia Buzăului și Vrancei problematica sinodului din Creta, pe care l-au catalogat ca eretic profesori de teologie de renume mondial, sinaxe, congrese teologice, episcopi ortodocși, sinoade mitropolitane este tratată ca “diversiune vehiculată cu privire la hotărârile sinodului ortodox din Creta”, teme “greșite pe marginea documentelor emise de Sinodul din Creta”, “erori grave” etc.

Un alt aspect legat de această procedură de cercetare disciplinară îl reprezintă depășirea termenului de 30 de zile afectat procedurii de cercetare disciplinară, deoarece prima întâlnire este consemnată a fi avut loc pe data de 14 februarie, iar a doua pe data de 12 mai. Art. 109 din Regulamentul de procedură al instanțelor de judecată prevede că depășirea acestui termen atrage după sine sancționarea funcționarului care a depășit termenul. Această întârziere poate atrage și nulitatea datorată prescripției.

Din toate acestea rezultă că dovezile adunate împotriva mea nu sunt nici într-un caz relevante și reale, așa cum afirmă sentința, reflectând doar interpretarea pe care o dau autoritățile bisericești implicate în sinodului de la Creta atitudinii mele, nu realitățile canonice pe care sfintele canoane care permit îngrădirea de episcopul eretic le descriu.

Referitor la acuzația de schismă, aceasta este contrazisă de canoanele 31 apostolic și 15 I-II, care permit preoților să se îngrădească de schismă și credincioșilor să îi urmeze, fără ca prin aceasta să devină ei înșiși schismatici.

Canonul 31 apostolic cere caterisirea preotului care s-a despărţit prin nepomenire de episcopul său, “nicio vină ştiind asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, adică dacă întrerupe pomenirea pentru alt motiv decât părtăşia la erezie sau nedreptatea episcopului. Tâlcuirea canonului spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”¹. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca tâlcuieşte canonul 31 apostolic astfel: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”².

Din acest canon rezultă că în cazul în care episcopul a propovăduit o erezie în public, preotul poate întrerupe pomenirea. În speţă, deciziile eretice ale sinodului din Creta.

Canonul 13 I-II prevede despărţirea de episcop “pentru oarecare vinovăţii”. Din păcate, la fila 5 a Hotărârii 1/2017 ni se spune că membrii Consistoriului Eparhial au reţinut ideea de “osândire a episcopului”, dar nu şi expresia esenţială “pentru oarecare vinovăţii”, care face ca, pentru orice altceva în afară de erezie, preotul să se abţină de la aduce acuze episcopului sau să le dovedească, dacă le aduce. Expresia “pentru oarecare vinovăţii” este explicată în tâlcuirea canonului 15 I-II, unde se spune: “pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (furare de cele sfinte) şi altele ca acestea”³.

Spre deosebire de aceste învinuiri pentru fapte ordinare, partea a doua a canonului 15 I-II introduce o excepţie, “excepţia de erezie”, pe care tâlcuirea din Pidalion a canonului o exprimă astfel: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”⁴. Din această argumentare rezultă că acuzaţia de schismă pentru situaţia în care preotul opreşte pomenirea pentru participarea la erezie a ierarhului nu are temei canonic. De aceeaşi opinie este şi profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare: “Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)⁵.

Dreptul preotului de a constata erezia derivă din capacitatea sa de a compara învăţătura falsă a episcopului cu învăţătura ortodoxă şi de a constata că învăţătura eretică a episcopului a fost condamnată anterior de către Biserică prin Sfintele Sinoade sau de către Sfinţii Părinţi. În cazul de faţă, ideile eretice ale ecumenismului au fost condamnate de către Sinoadele Ecumenice, care au statuat că nu există decât o singură Biserică, Biserica Ortodoxă, că dialogul cu ereticii este posibil numai în condiţiile în care ereticul doreşte îndreptarea şi revenirea la Ortodoxie, nu pentru “refacerea unităţii creştine”, că unitatea creştină este deplină în Biserica Ortodoxă, iar în afara acesteia se află doar secte şi erezii, care nu pot fi numite “biserici” în niciun fel, că doar Biserica Ortodoxă are Sfinte Taine, că este interzisă căsătoria ortodoxului cu ereticul. De asemenea, Sfinţii Părinţi ai secolului XX, reprezentând cea mai curată formă de conştiinţă creştină a veacului, datorită vieţii lor îmbunătăţite, au condamnat la unison ecumenismul, iar sinodul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) l-a anatemizat în mod oficial, iar această decizie sinodală a fost împropriată şi de către Biserica Ortodoxă Rusă, în momentul fuziunii cu ROCOR. Mitropolia Pireului a anatemizat chiar şi în Duminica Ortodoxiei de anul acesta sinodul din Creta.

Din toate aceste prevederi canonice rezultă că niciunul dintre preoții care au întrerupt pomenirea ierarhului pentru motivul participării aceluia la sinodul din Creta sau acceptarea deciziilor acelui sinod nu poate fi considerat schismatic și nu poate fi supus niciunei cercetări disciplinare, deoarece nu a săvârșit nicio abatere bisericească. Cercetarea și pedepsirea acestor preoți se fac cu încălcarea normelor canonice și sunt lovite de nulitate, după cum ne arată canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care a repus în funcție toți preoții pe care ereziarhul Nestorie îi caterisise în perioada dinainte de condamnarea sa de către același sinod.

În condițiile în care niciunul dintre acei preoți nu este vinovat de schismă, nici mie nu mi se poate imputa schisma, deoarece eu nu am făcut decât să îi urmez pe Sfinții Părinți care îi îndeamnă pe credincioși să meargă alături de preoții care se îngrădesc de erezie.

Cel mai clar dintre aceste sfaturi este cel al Sfântului Gherman al II-lea, patriarh al Constantinopolului (1222-1240): “Îi conjur pe toți mirenii, toți câți sunteți fii adevărați ai Bisericii Sobornicești Ortodoxe, să plecați cât se poate de grabnic de la preoții care s-au supus latinilor, și nici la biserică să nu vă adunați cu ei, nici să luați vreo binecuvântare din mâinile lor. Este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu în casele voastre singuri, decât să vă adunați în biserică dimpreună cu cei ce au cuget latin. Altfel, veți suferi aceeași osândă ca și ei”⁶.

Același sfat îl dă și sfântul Teodor Studitul lui Navcratie, care arată cum trebuie aplicat tratamentul episcopului căzut în erezie și participarea credincioșilor la slujbele preoților care se fac părtași la erezia episcopului.

Astfel, la întrebarea: “Dacă episcopul nu s-a aflat în sinodul adulter și îl numește adunare mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat la acel sinod, dacă trebuie să ne împărtășim de la un preot al acelui episcop ortodox?”. Răspunsul este “pentru iconomie, trebuie [să ne împărtășim], numai el [preotul] să nu liturghisească împreună cu ereticii. Căci nu e nimic, de vreme ce îl pomenește pe episcopul ortodox, chiar dacă acela, de frică, îl pomenește pe mitropolitul său eretic”⁷. Răspunsul continuă: “dacă preotul unui astfel de episcop este chemat la priveghere, trebuie să mergem, iar biserica dată lui trebuie acceptată și trebuie îngăduit ca el [preotul] să vină să liturghisească în ea sau să pomenească vreun mort, desigur ortodox, și este iertat și nimic nu-l oprește pe [preotul] care a primit [biserica de la acel episcop] să liturghisească în ea”⁸.

Iconomia temporară care se face episcopului cu credință ortodoxă nu i se aplică și preotului cu credință ortodoxă, care pomenește pe episcopul eretic, deoarece acesta, prin pomenire mărturisește credința episcopului său: “dar dacă preotul pomenește vreun episcop eretic, chiar dacă preotul are viețuire fericită, chiar dacă este ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtășanie; dar când e vorba de masa de obște – de vreme ce doar acolo [la liturghie] de frică îl pomenește [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvânteze și să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conștient părtășie nici cu eretic, nici cu episcopul său, nici cu vreun altul de acest fel”⁹.

Această limită a iconomiei o impune în relația dintre preoți și dintre preoți și credincioși într-un răspuns la altă întrebare adresată de Navcratie. Întrebarea era legată de preotul ortodox, dar care pomeneşte, din frica de prigoană, pe episcopul eretic, iar răspunsul: “dacă nu va liturghisi împreună cu un eretic şi nu se va împărtăşi cu unii ca aceştia, trebuie primit unul ca acesta când e vorba de mâncat împreună şi de psalmodiere şi de binecuvântarea bucatelor (şi aceasta prin iconomie), dar nu la dumnezeiasca împărtăşanie. Şi, cât timp ţine erezia, trebuie să se cerceteze neapărat, iar că pentru cei primiți ar ajunge mărturisirea, nu știu decât că aceasta este în chip limpede un mare vicleșug… numai în vremea în care nu este erezia dezlănțuită și [numai] în legătură cu cei ce nu sunt osândiți în chip limpede suntem învățați de Părinți să nu cercetăm. Dar un asemenea preot care să nu fie amestecat și să nu aibă părtășie cu ereticii, rar se găsește acum”¹⁰.

Maniera în care stabilește sfântul Teodor Studitul limitele iconomiei față de participarea la erezie a episcopului dă răspuns și cu privire la acuzația de neascultare față de autoritatea bisericească.

Canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol şi cugetarea şi practica Sfinţilor Părinţi stabilesc limitele ascultării faţă de ierarhia superioară a Bisericii, stipulând că ascultarea este necondiţionată atât timp cât autorităţile bisericeşti propovăduiesc şi ţin dreapta credinţă ortodoxă. În momentul în care acestea devin părtaşe la o erezie, este un drept şi o obligaţie a preotului să continue să fie ascultător faţă de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, de care ierarhul părtaş la erezie nu mai este ascultător, rămânând din punct de vedere jurisdicţional în eparhia în care se află. Exact această atitudine am adoptat eu.

Despre limitele ascultării față de episcopii căzuți în erezie ne vorbește părintele Iustin, care spune: “Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”¹¹.

La toate aceste argumente, adaug faptul că, în conformitate cu Statutul Bisericii Ortodoxe Române, art. 119, punct 5), invocat de decizia consistorială, retragerea binecuvântării se poate face numai “în cazul în care un cadru didactic, cleric sau laic, dintre cei ce predau disciplina Religie, săvârșește abateri de la doctrina și morala Bisericii”. Eu nu am săvârșit nicio abatere de la doctrina și morala Bisericii, dimpotrivă, am susținut și susțin doctrina și morala ortodoxe împotriva tendințelor de falsificare a lor de către ideologia ecumenistă aprobată de sinodul din Creta.

Un aspect deosebit de grav al procesului desfășurat împotriva mea îl reprezintă încălcarea dispoziției canonului 118 Cartagina, care statuează că niciun episcop nu își poate judeca propria cauză. Din motivarea sentinței rezultă clar implicarea totală a Chiriarhului locului în procesul decizional legat de sentința mea, în condițiile în care neparticiparea mea la slujbe se datorează pomenirii numelui Înaltpreasfinției Sale la slujbele bisericești în condițiile în care a semnat deciziile sinodului eretic din Creta. Acest principiu, care este valabil în ceea ce privește judecarea unui cleric de către episcopul său, este valabil și în ceea ce privește judecarea unui laic de către un consistoriu eparhial, deoarece În conformitate cu Regulamentul autorităţilor canonice bisericeşti şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Eparhial funcţionează din încredinţarea chiriarhului (art. 53, alin. [2]), membrii săi sunt desemnaţi de către chiriarh (art. 53, alin. [3]), sunt numiţi prin decizie chiriarhală (art. 53, alin. [4]); chiriarhul este cel ce trimite cauza la Consistoriu (art. 88, alin. [1]); chiriarhul aprobă, respinge sau modifică hotărârea (art. 132, alin. [2]). Prin urmare, întreaga judecată a Consistoriului se desfăşoară în acord cu voinţa chiriarhului, sub atenta sa supraveghere, la solicitarea acestuia, de către oameni numiţi de către acesta, iar sentinţa este aprobată şi pusă în aplicare de chiriarh.

În situaţii în care episcopul este parte implicată direct în proces, deoarece motivul pentru care am fost trimisă în Consistoriu este oprirea canonică a participării la slujbele unde este pomenit episcopul, din cauza unei fapte săvârşite de către episcop împotriva dreptei credinţe, membrii Consistoriului, care sunt numiţi de către episcopul respectiv, pot fi prezumaţi ca incompatibili, conform art. 138, lit. (a), întrucât se poate presupune că sunt interesaţi direct de proces, iar interesul, în cazul meu este de a arăta că oprirea comuniunii bisericești s-a făcut din motive eronate, care nu îl incriminează pe episcopul care i-a numit să judece cauza mea. O sentinţă în care eu aş fi exonerată de vina de schismă pentru oprirea comuniunii bisericești cu episcopul ca urmare a participării acestuia la sinodul din Creta ar însemna admiterea faptului că episcopul este părtaş la erezia din Creta şi i-ar pune pe membrii Consistoriului în situaţia de a deveni ei înşişi pasibili de judecare în Consistoriu pentru fapta de care sunt eu învinuit.

În speţa mea, recuzarea întregului complet de judecată nu ar putea schimba cu nimic situaţia, întrucât un complet de judecată nou ar avea exact aceeaşi problemă de legitimitate ca şi cel dinainte, deoarece s-ar afla în aceeaşi poziţie necanonică de a apăra cauza episcopului care l-a numit.

Întrucât Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede că apărătorii bisericeşti sunt numiţi din încredinţarea chiriarhului (art. 124 şi 125) şi pot fi sancţionaţi pentru “compromiterea demnităţii misiunii lor” (art. 126), iar sancţiunile sunt aplicate direct de către Chiriarh (art. 26, alin. 5), nu pot beneficia de sprijinul autorizat al unui apărător bisericesc, în condiţiile în care aceştia ar fi implicaţi în apărarea unui caz îndreptat împotriva episcopului care i-a desemnat, iar demonstrarea faptului că eu nu sunt schismatică, de exemplu, le-ar putea aduce acuza de “compromitere a misiunii lor” şi sancţiuni disciplinare. În plus, este de notorietate publică poziţia preoţilor împotriva celor care au oprit pomenirea episcopilor părtași la erezie și a creștinilor care îi urmează. Această poziție a fost conturată ca urmare a unor şedinţe de protopopiat, iar în cazul apărătorilor bisericeşti, a cursurilor de pregătire a avocaţilor bisericeşti, organizate de participanţi sau adepţi ai sinodului din Creta.

Toate aceste incompatibilități fac ca principiul canonic fundamental al “garantării dreptului la apărare” să nu poată fi satisfăcut în speța mea.

Motivele de drept ale recursului

Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 152, alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) din Regulamentul Autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor bisericeşti de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Obiectul recursului:

• Solicit stabilirea pe baza unei expertize de specialitate, realizate de către o parte neimplicată în proces, a caracterului ortodox sau eretic al sinodului din Creta.

• Solicit analiza, de către o expertiză de specialitate, realizată de o parte neimplicată în proces, a caracterului canonic sau necanonic al atitudinii mele de întrerupere a comuniunii bisericești cu participanții la sinodul din Creta.

• Solicit, în baza rezultatelor expertizelor de mai sus, constatarea lipsei de temei canonic a Hotărârii nr. 5/2017 a Consistoriului eparhial Buzău şi anularea pedepsei de retragere a binecuvântării de a preda ora de Religie în școală.

Probe

Ataşez prezentei cereri înscrisuri care îmi folosesc drept probe.

Data Cu deosebit respect,

Profesor Mariana Plăiașu

Preafericirii Sale Daniel, Mitropolit al Ungrovlahiei