Sfînta Parascheva, cuvioasa muceniţă a lui Hristos, s-a născut într-un sat din cele ce erau în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini cu numele Agaton şi Politeia. Aceştia păzeau poruncile Domnului fără pregetare, dar n-aveau copii. Ei se rugau cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să le dea copii. Ziditorul şi Milostivul Dumnezeu, Care face voia celor ce se tem de El, ascultîndu-le rugăciunea, le-a dăruit pe această fiică, care s-a născut în ziua a şasea a săptămînii, numind-o în Sfîntul Botez, Parascheva, după numele zilei în care se născuse, fiindcă ziua a şasea la greci se numeşte Parascheva, adică Vineri. După ce a fost înţărcată din tînără vîrstă, a fost dăruită lui Dumnezeu. Sfînta Parascheva a fost învăţată de maica sa toate tainele credinţei creştineşti şi ea se îndeletnicea de-a pururea şi necontenit cu rugăciunea în biserică şi, învăţînd Sfintele Scripturi, citea totdeauna sfintele cărţi.
După moartea părinţilor ei, a împărţit la săraci toate averile ce-i rămăseseră. Apoi, tunzîndu-se şi îmbrăcîndu-se în schima monahală, a ieşit, propovăduind numele adevăratului Dumnezeu şi al Domnului nostru Iisus Hristos, întorcînd pe mulţi din elini la cunoştinţa lui Dumnezeu. În vremile acelea, împărăţind în Roma Antonin, nişte iudei au pîrît-o către dînsul, zicînd:
„Împărate, o femeie oarecare, cu numele Parascheva, propovăduieşte pe Iisus, Fiul Mariei, pe care părinţii noştri L-au pironit pe cruce”.
Împăratul, auzind acestea, a poruncit s-o aducă înaintea lui. Cînd a văzut-o, s-a minunat de priceperea şi frumuseţea ei. Apoi a zis către dînsa:
„Dacă te vei pleca mie şi vei jertfi zeilor, te vei face moştenitoare a multor daruri, iar dacă nu te vei pleca, te voi da la cumplite chinuri”.
Sfînta Parascheva i-a răspuns:
„Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos şi al Dumnezeului meu, ci să piară zeii care n-au făcut cerul şi pămîntul”.
Atunci împăratul, aprinzîndu-se de mînie, a poruncit să pună pe capul ei un coif de fier, înroşit în foc. Acest lucru făcîndu-se, ea s-a păzit nevătămată cu dumnezeiască rouă. Deci, pentru o minune ca aceasta, mulţi au crezut în Hristos.
După aceasta, a poruncit să o arunce pe dînsa într-o căldare de aramă plină cu smoală şi cu untdelemn fierbinte. Făcîndu-se acest lucru, sfînta se vedea stînd în mijlocul căldării răcorindu-se; iar împăratul, văzînd-o pe dînsa astfel, a zis:
„O, Paraschevo, stropeşte-mă şi pe mine cu smoală din căldare, ca să cunosc cu adevărat, dacă smoala şi untdelemnul sînt fierbinţi”.
Atunci sfînta, umplîndu-şi mîinile sale cu smoală şi untdelemn, a aruncat-o în obrazul împăratului, care, îndată fiind lovit în luminile ochilor, a orbit şi a strigat cu glas mare, zicînd:
„Miluieşte-mă pe mine, roaba adevăratului Dumnezeu, şi dă-mi mie lumină ochilor mei; că atunci voi crede în Dumnezeul pe Care Îl propovăduieşti tu!”
Sfînta făcînd rugăciune către Dumnezeu, îndată împăratul Antonin a văzut şi împreună cu toţi din casa lui au crezut în adevăratul Dumnezeu, botezîndu-se în numele Preasfintei Treimi.
Sfînta Parascheva, plecînd de acolo, s-a dus prin alte cetăţi şi sate, propovăduind numele Domnului nostru Iisus Hristos. Intrînd într-o cetate, în care era ighemon un oarecare cu numele Asclipie, a propovăduit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci, sfînta a fost adusă înaintea lui şi, chemînd numele Mîntuitorului Hristos, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi a mărturisit că este creştină şi propovăduieşte pe Hristos, Dumnezeul cerului şi al pămîntului.
Ighemonul, înştiinţîndu-se despre aceasta, a dat-o pe dînsa unui balaur înfricoşat, care avea culcuşul într-un loc în afara cetăţii şi căruia îi dădeau spre mîncare, după obicei, pe cei osîndiţi la moarte.
După ce sfînta a fost adusă în locul acela, balaurul, văzînd-o pe dînsa, a şuierat foarte tare şi, deschizîndu-şi gura, a scos foarte mult fum. Iar sfînta, stînd aproape de fiară, a zis:
„O, fiară, a venit peste tine urgia lui Dumnezeu şi pieirea”.
Apoi, suflînd asupra acelui balaur şi făcînd semnul Sfintei Cruci peste el, fiara a şuierat tare şi s-a crăpat în două, făcîndu-se nevăzută. Atunci ighemonul şi toţi cei împreună cu dînsul, văzînd acest lucru, au crezut în Dumnezeu. Sfînta, intrînd iarăşi în cetate, a propovăduit pretutindeni şi pe mulţi a întors la adevărata cunoştinţă de Dumnezeu.
După aceasta, Sfînta Parascheva a intrat în altă cetate, în care era stăpînitor un ighemon cu numele Tarasie, care, înştiinţîndu-se despre dînsa, a adus-o înaintea divanului său. Deci, fiind întrebată de dînsul despre adevărata credinţă, a spus că este creştină şi a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta, a pus înainte o căldare de aramă plină cu untdelemn, smoală şi plumb; apoi a făcut foc dedesubt şi, înfierbîntîndu-se tare, pe cînd clocotea, a poruncit să fie aruncată sfînta într-însa. Dar, prin venirea unui dumnezeiesc înger, focul stingîndu-se, căldarea s-a răcit şi sfînta a rămas nevătămată. Multe şi felurite munci aducînd tiranul asupra sfintei, nu a putut să clintească credinţa ei cea tare. Mai pe urmă i s-a tăiat capul cu sabia. După ce s-a făcut acest lucru, sufletul ei a mers la locaşurile cele veşnice.
Sursa:
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07-26-sf_mucenita_parascheva.html
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
SF Muceniță Paraskeva vine cu minuni, tot mai mulți nepomenitori in Grecia în special Macedonia, un exemplu este schitul SF Parascheva din Malochori unde mai multi credincioși sau adunat în apărarea Arhimandritului Maximos Karavas nu a lipsit politia teoklitos trimițând argați că sal expulzeze, ce mai că la Radeni