Cităm din calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie25.htm:
Tot în această zi, pomenirea Sfinților 165 de părinti, ce s-au strâns la al V-lea Sinod Ecumenic în Constantinopol, de au supus și au stricat dogmele lui Origen.
Convocat de piosul împărat Iustinian (cf. 14 noiembrie), care fixase drept scop al domniei sale reconcilierea Bisericilor divizate cu cruzime dupa Sinodul din Calcedon, al Cincilea Sfânt Sinod Ecumenic a reunit la Constantinopol între 5 mai și 2 iunie 553, 165 de Episcopi, prezidați de Patriarhul Sfântul Eutihie (cf. 6 aprilie). Principalul subiect al acestei adunări era să rezolve problema celor Trei-Capitole, adică Teodor din Mopsuestia (+428), prietenul său, strălucitul Teodoret din Cir și discipolul lor Ibas din Edesa.
Cinstit și mărit in Răsărit pentru comentariile sale despre Sfânta Scriptură, Teodor din Mopsuestia era capul școlii din Antiohia. Dar acordând în teologia sa o parte exagerata speculației raționale și axiomelor filozofiei lui Aristotel, ajunsese să respingă posibilitatea unei uniri reale a ceea ce a fost creat și a ceea ce era necreat în Persoana lui Hristos. Pentru el Cuvântul (Logosul divin) nu „se făcuse” om ci voința omeneascș era unită în El cu voința dumnezeiască, menținând diferența între cele două naturi și deci a două „persoane” ; de aceea el era considerat ca „tată al nestorianismului”. Dupa condamnarea lui Nestorie de Sinodul din Efes (431), partizanii acestuia din urma se aplecasera asupra scrierilor lui Teodoret, mort în pacea Bisericii, pentru a interpreta dogma hristologica. Sfântul Chiril al Alexandriei, desi scrisese impotriva lui, intervenise totusi pe lânga Sfântul Proclu ca acesta sa nu impuna condamnarea acestor scrieri, in scopul de a mentine pacea Bisericii atât de dureros obtinuta (438). Dar Eutihie, respingând aceasta atitudine impaciuitoare, ajunsese, prin intrigile sale, sa obtina aprobarea monofizismului prin sinodul tâlharesc de la Efes (449), in cursul caruia au fost condamnati cei doi principali discipoli ai lui Teodor si reprezentanti ai tendintei sale teologice : Teodoret si Ibas.
La Sinodul din Calcedon (451) Teodoret si Ibas, dupa lungi tergiversari, au acceptat sa arunce anatema asupra lui Nestorie si au fost reprimiti in comuniunea Bisericii. Mai târziu, interpretarea si modul in care a fost primit cel de al Patrulea Sinod Ecumenic au dat nastere altor disensiuni cristalizate pe problema celor Trei-Capitole. Măsurile politice luate de împăratul Zenon („Hénotikon”) si de Patriarhul Acachie pentru a-i face sa se impace pe cei ce se opuneau Sinodului au eșuat lamentabil și au provocat chiar o schismă de 40 de ani (484-519) intre Rasarit și Occident care, printr-un puternic atașament la litera Sinodului, trecea drept apărătorul celor Trei-Capitole.
Dupa ce împaratul Iustin a pus capăt acestei schisme, Justinian – hotarât sa lupte impotriva tendintei nestorianizante in interpretarea dogmei din Calcedon – a editat un decret impotriva celor trei, care provoca din nou reactii violente in Occident (545). Convocat la Constantinopol, Papa Vigilius declara, imediat dupa intronarea sa, ca intentiona sa rupa comuniunea cu Patriarhul sfânt Mina (cf. 25 august), care raspunse cu aceeasi sentinta. Dupa multe tratative, Vigilius accepta sa se impace cu Mina si edita un document (Judicatum) care condamna pe cei trei. Acest document a fost considerat de bisericile din Africa si Acvileea ca o tradare si ele provocara diviziunea neplacuta si de durata in sânul Bisericii Occidentale, iar Rasaritul, la rândul său, il considera prea slab.
Cum se luase hotarârea de a intruni Sinodul Ecumenic pentru a pune capat acestei neintelegeri, Iustinian edita o Mărturie de Credinta, in care asuma expresiile caracteristice ale teologiei Sfântului Chiril, pe care o combăteau partizanii occidentali ai celor Trei-Capitole (551). Papa Vigilius respinse acest document si incepând de atunci nu inceta sa puna piedici intrunirii Sinodului. Deschiderea acestuia fusese in plus intârziata de moartea Sfântului Mina ; când Părinții incepura sesiunile sub presidentia succesorului său, Sfântul Eutihie, ei isi marturisira tristetea fata de opozitia Papei iar Vigilius declara ca el sustinea din plin ortodoxia lui Teodoret si Ibas. In cursul celei de a opta sesiuni, Sinodul ii condamna totusi pe cei trei si arunca anatema asupra tuturor celor care i-ar apara, dar fara sa il condamne nominal pe papa. In decembrie Vigilius se supuse deciziilor Sinodului dar abia aproape doi ani mai târziu el condamna la rândul său pe cele Trei-capitole (555).
Cu ocazia unei conferinte precedând Sinodul, Părinții condamnară pe de altă parte doctrina lui Origen, Evagrie și Didim din Alexandria despre o pre-existență a sufletelor, căderea lor în trup și „restaurarea universală” (apocatastaza), ceea ce ar însemna negarea libertății umane.
Evitând deci shisma intre Rasarit si Occident, Sfântul Sinod de la Constantinopol puse capat curentului nestorianist prin condamnarea tuturor propunerilor eretice ale lui Teodor din Mopsuestia și mărturisi deplina conformitate a Sinodului din Calcedon cu credinta marturisita de cel de al Treilea Sinod Ecumenic din Efes. Pe buna dreptate este considerat drept sinodul „ecleziastic prin excelenta”, caci respingând speculatia filozofica in chestiunile de dogma (fie sub forma rationalista si aristotelica a lui Teodor din Mopsuestia fie sub cea a neoplatonismului spiritualizant al origenismului), el afirma ca Biserica are modul său propriu – apostolic – de interpretare a Tainelor lui Hristos, datorită căruia ea păstrează integritatea libertății umane și posibilitatea ei de a fi pe deplin unită cu Dumnezeu in persoana Mântuitorului.