X

Sfânta Maria din Magdala (Magdalena) – apostol al Sfinților Apostoli

de null

Imagini pentru sfanta maria magdalena

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Maria s-a născut şi a crescut pe malul Mării Gali­leei, într-un micuţ oraş numit Magdala, de unde i se trage şi supranumele. Pentru poporul evreu erau tim­puri grele. Apăsaţi de stăpânirea romană, se revoltau des şi erau pedepsiţi exemplar. Aşa se face că poporul aştepta mai degrabă o izbăvire de la Dumnezeu, decât de la oameni.
Viaţa Mariei va fi fost la fel ca a oricărui copil iudeu – îmbibată în rugăciuni şi înfăşurată în rânduieli străvechi, moştenite de la Moise şi îmbogăţite de ştiutorii legii. De la părinţi şi, mai târziu, din discuţiile din sinagogă, va fi aflat şi ea de Mesia, cel aşteptat de toţi, Dumnezeu înomenit, venit din cer pe pământ să mântuie poporul evreu de orice stăpânire. Deşi ştiau că Mesia va veni pentru a le lua păcatele, iudeii aştep­tau de la El şi izbăvirea de romani.

Pentru Maria Magdalena, viaţa nu a fost uşoară, deşi, spune tradiţia, era fiică de părinţi cu stare, iar grijile care-i apăsau pe ceilalţi nu le-a cunoscut. Traditia occidentala, de la Grigorie cel Mare incoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu pacatoasa caita ce a venit sa unga picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) si chiar cu Maria sora lui Lazar. Dar nimic in Evanghelie nu permite aceasta identificare, respinsa de majoritatea Parintilor Rasariteni. Intr-adevar, a fi fost posedat de demon nu insemna o viata de dezmat. Sfântul Simion Metafrastul interpreteaza in mod alegoric ”cei sapte demoni” ca fiind cele sapte pacate ce se opun virtutii ; dar el nu este urmat de ceilalti Parinti. Tradiţia răsăriteană s-a mărginit la ceea ce ne spun despre Maria Magdalena evangheliile – că a fost o femeie a cărei viaţă era bântuită de şapte demoni, care o rodeau pe dinlăuntru, aşa cum carii sapă într-un lemn bătrân. Maria a purtat aceste duhuri cu ea tot timpul, trăind din pricina aceasta la marginea lumii, neînţeleasă şi văzută de toţi ca o blestemată. Pentru iudeii acelor vremuri, omul chinuit de demoni era un om care păcătuise atât de adânc, încât mâna iubirii dumnezeieşti se retrăsese de deasupra lui, lăsându-l pradă iadului, de viu. O viaţă cumplită, măcinată din afară de semeni, iar dinlăuntru de duhurile întunericului. O dramă, mai degrabă, de­cât un păcat, o răstignire continuă, care-i va fi deschis Mariei inima pentru înţelegerea suferinţei şi, mai ales, pentru Iubirea cea mare.
Aşa se face că, atunci când l-a întâlnit pe Iisus, ea era deja pregătită. Era gata să străpungă cu ochii duhului coaja de carne care-L învăluia şi să vadă, aşa cum puţini erau în stare, lumina Lui, lumină de Dum­nezeu Întrupat. Din evanghelii ştim că ea a crezut în Hristos deplin, că l-a urmat îndată şi până la capăt, iar Mântuitorul a răsplătit-o, alungându-i demonii, spă­lân­du-i toate păcatele şi pregătind-o pentru o misiune atât de înaltă, încât propriii ucenici nu vor fi în stare să o poarte.
Maria Magdalena L-a ascultat, L-a iubit şi L-a ur­mat pe Iisus până la capăt. Averea ei a devenit ave­rea micului cerc de ucenici care-l urmau pe Hristos, ori­unde mergea. A lăsat în urmă şi case, şi trai bun, pen­tru sălaşele ponosite, în care înnoptau înconjuraţi de poporul muncit de boli şi suferinţe. A văzut cu ochii ei cum Domnul le deschide ochii orbilor, cum vindecă lepra printr-un singur cuvânt şi, mai ales, cum le des­chide ochii inimilor celor întunecaţi de păcate, adu­cân­du-le mântuirea. La fel ca ceilalţi, poate că va fi sperat şi ea că Iisus din Nazareth e Mesia cel aştep­tat care, aşa cum ştia de mică, îi va scăpa nu numai de patimi şi boli, ci şi de romani. Dar, spre deose­bire de apostoli, la ea nu prinsese rădăcini această nădejde. Maria Magdalena ştia că Mesia, cel atât de mult aşteptat, nu venise pentru a lupta cu nimeni şi cu nimic. Nu, Domnul era aici, pe pământ, doar pentru a iubi şi a suferi cu întreaga omenire, iudei sau păgâni, aşa cum iubise şi suferise încă de la zidirea lui Adam. Această înţelegere adâncă va fi pecetea care-i va hotărî ei destinul.

Imagini pentru sfanta maria magdalena

Apostol pentru apostoli

Răstignirea a căzut ca un trăsnet pe ucenicii Mân­tuitorului. Deşi le vorbise despre ea, le-a fost greu să vadă cum El, Domnul slavei, a fost bat­jo­corit şi chi­nuit ca cel din urmă criminal din Iudeea. Hotărât lu­cru, de romani nu aveau cum să mai sca­pe. Nu cu aju­torul Mântuitorului. Poate că fe­meile îl înţeleseseră cel mai bine în suferinţa Lui pe Hris­tos. Maica sa fu­sese pe Gol­gota împreună cu toate ucenicele apro­piate. Din­tre apostoli, doar Ioan cu­tezase să stea la picioa­rele crucii. Restul se risipi­seră înfricoşaţi. Felul în care Domnul îşi îmbră­ţişase moartea, cununându-se cu ea ca o mireasă, era peste pu­tinţa lor de pătrundere.

De aceea, în dimineaţa Învierii, toţi apostolii stă­teau ascunşi de frica prigonitorilor. Primele care şi-au luat inima în dinţi au fost femeile, care au plecat să-i ungă lui Hristos trupul cu uleiuri aromate, căci în vi­ne­­rea îngropării nu mai apucaseră. Prima care L-a în­tâl­­nit a fost Maria Magdalena. Intrase în mormânt şi văzuse giulgiurile zăcând pe lespedea rece şi o cuprin­sese teama că arhiereii furaseră trupul Dom­nu­lui. Au podidit-o lacrimile. Şi prin plânsul acela, în care dure­rea se prefăcea în deznădejde, cu ochii îm­păienjeniţi, L-a văzut. La început, a crezut că e grădi­na­rul, aşa că s-a îndreptat spre el, spunându-i – „Dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, ea I-a zis evreieşte: Ra­buni! (adică, Învăţătorule). Iisus i-a răspuns: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vos­tru”.
Întâlnirea a răvăşit-o. A alergat la apostoli şi le-a spus totul. Nu au crezut-o. Au luat-o de nebună, dar ea ştia, după focul din inimă, după lacrimile care acum curgeau doar de bucurie, că nu se înşeală. Că Rabuni biruise moartea ca un Domn şi Stăpân al ei. Şi că de aici înainte, timpul şi lumea toată aveau să se schim­be. Iar mărturia ei se va aşeza la temelia acestei schim­­bări.

Galia

Tradiţia provensală spune că la patrusprezece ani de la Înviere, mai marii templului din Ierusalim au stârnit o prigoană cumplită asupra creştinilor. Sfântul Ştefan fusese ucis cu pietre, Sfântul Iacob sfârşise decapitat. Atunci i-au prins şi bătut pe mulţi dintre apostoli. Au căzut prizonieri şi Lazăr, cel înviat din morţi, împreună cu Marta, sora lui. Maria Magdalena a încercat să-i viziteze pe ascuns, în timpul nopţii, dar a fost prinsă şi ea şi închisă. În temniţa lor se mai aflau Maximin, unul dintre cei şaptezeci de ucenici apropiaţi ai lui Hristos, două dintre femeile mironosiţe care-l văzuseră pe Iisus înviat – Maria lui Iacob, şi Maria Salomeea, şi Sidoniu, orbul din naştere, căruia Hristos îi deschisese ochii trupului şi ai inimii. Pentru că mai marii templului din Ierusalim se temeau să-i execute, de frica mulţimii care se creştinase, i-au condamnat la o moarte lentă şi crudă. În anul 44 de la naşterea Mântuitorului, au fost urcaţi cu sila într-o barcă fără pânze şi fără cârmă şi apoi au fost duşi în largul mării şi abandonaţi în voia valurilor. Urmau să moară încet, de foame şi sete. Dar Domnul le rân­duise un alt destin… Purtată de vânturi şi curenţi şi, mai ales, mişcată de voia divină, barca a călătorit re­pede, din Palestina până pe ţărmul Franţei de astăzi, în delta Rhônului. Când picioarele osândiţilor au atins pământul, Hristos le-a ivit din nisipuri un izvor cu apă dulce, pentru a le potoli setea îndurată atâta vreme. Pe locul acela, provensalii au ridicat o frumoasă cate­drală – Saintes-Maries-de-la-Mer. Aici au rămas să vestească evanghelia Maria lui Iacob şi Maria Salo­meea, iar moaştele lor sunt, până astăzi, mărturie a dra­gostei lor pentru Mântuitorul. Marta a plecat la Tarascon să propovăduiască, iar Lazăr, împreună cu Maria Magdalena, au mers la Marsilia.

Aici a ţinut sfânta prima ei predică de pe pământul Galiei. Pe esplanada unui mic templu grecesc, închi­nat unei zeiţe păgâne, aşezat aproape de una din por­ţile cetăţii, ea le-a vorbit oamenilor despre Iisus. Nu vorbea din cărţi, ci din adâncul inimii, din propria ei viaţă. Ea, care l-a atins pe Hristos cel Înviat, a pus atâ­­ta dragoste şi foc de credinţă în predica ei, încât gu­vernatorul cetăţii s-a convertit pe loc şi a cerut să fie botezat, împreună cu o mare mulţime păgână. Aşa a început creştinismul în Galia. Şi pentru că era mult popor în cetatea Marsiliei, popor care aştepta să i se vorbească despre Hristos, Lazăr cel înviat din morţi a rămas aici episcop.

Sihăstrie în peşteră

Maria Magdalena ar fi putut avea mii de ucenici în Marsilia, alături de Lazăr, sau în Aix, alături de Maxi­min. Ar fi putut propovădui evanghelia până la moar­te, văzând cum, în urma ei, un lung şir de creştini schim­bă din rădăcini imperiul care-l condamnase pe Iisus la răstignire. Dar a ales altă cale. Fără să intre în amănunte, tradiţia provensală spune că Maria Mag­da­lena s-a retras din lume, luând calea sihăstriei. A ur­­cat ca o sălbăticiune versantul abrupt al Muntelui Sainte-Baume şi, în mijlocul unei păduri de nepă­truns, şi-a găsit o peşteră, în care s-a cufundat în rugă­ciune.
Greu de pătruns în adâncul acestei hotărâri. Poate că dorul de Hristos îi va fi covârşit fervoarea evan­ghe­­­lizării sau cine ştie, s-a gândit că poate sluji bise­ri­cii mai mult prin rugăciune, decât prin cuvânt. Un lu­cru e sigur. În toţi anii petrecuţi în peştera din Sainte-Baume, treizeci la număr, Domnul îi va fi fost tovarăş nedespărţit. Tradiţia spune că, de multe ori, în­gerii veneau pentru a o hrăni şi pentru a-i răpi sufle­tul la ceruri, acolo unde se îndulcea de vederea feţei lui Iisus cel Înviat. Anii aceia de nevoinţă au sfinţit lo­­cul. Piatra peşterii s-a îmbibat de prezenţa ei deli­cată, iar pelerinii care cercetau în trecut mormântul ei din Saint-Maximin se opreau întotdeauna şi la peş­tera din Sainte-Baume.

Catedrala verde

Drumul până la peştera sfintei urcă sinuos. E când pieptiş, când alene, ca viaţa. Te cheamă la însingurare şi rugă. După jumătate de ceas, pădurea se desface şi ajungi la picioarele unei lame stâncoase şi abrupte, pe care stau aninate chiliile dominicanilor, paznicii peşterii. De aici urci pe trepte abrupte. Sfânta se va fi căţărat ca o ciută, dornică să lase lumea în urmă, ur­când avântat spre marginea de cer a muntelui.
Încet, suflând cu greu, ajung la peşteră. E uria­şă, ca o cupolă de catedrală. Înăuntru, deşi e vară, respi­raţia aruncă vălătuci de abur. Spatele îmi în­gheaţă împreună cu inima. Aici a trăit Maria Mag­dalena ul­timii ani ai vieţii. Fără mâncare, fără hai­ne, învăluită doar în propriul păr, trecând nopţile cu rugăciuni şi cântări îngereşti.

Imagini pentru saint maximin sainte baume maria magdalena

Viaţă de sihastru. Îngenunchez pe stânca umedă şi-mi ating degetele de apa izvorului apărut în peşteră, ca un dar al Mân­tuitorului. Singura ei mângâiere trupească, apărută în urma unui miracol. Apa e bună, rece şi limpede, ieşită direct din piatră. Fără ea, sfânta ar fi trebuit să-şi părăsească zilnic peştera. Acest izvor i-a îngăduit să se însingureze aici deplin.

Tradiţia spune că singurul om cu care se întâl­nea sfânta era Maximin, unul din cei şase tovarăşi de drum, ucenic al Domnului, din grupul larg al celor şaptezeci, pe care Biserica îi numeşte tot apos­toli. Maximin devenise episcop în Aix şi în­grijea de turma creştină din cetate. El i-a dat sfin­tei ultima împărtă­şanie. Maria Magdalena a murit în braţele lui. Acesta i-a zidit un mormânt fru­mos, săpat în piatră, peste care a fost construită mai apoi o biserică. Apoi, peste Provence au venit per­se­cu­ţiile, iar uitarea şi pământul au acoperit locul în care Maria Magdalena îşi dormea somnul de veci.

extras din articolul publicat de Cristian Curte, în Formula-AS

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

2 comentarii

  1. Acest articol contine BARFE si povesiti ROMANTATE de om INTUENCAT duhovniceste!

    Sf Maria Magdelena era FECIOARA si NICIODATA nu a desfranat conform Traditiei Bisericii Ortodoxe si a Sf Parinti!
    Are MARE CINSTE la Man Simonos Petras unde e consdirerata Ocrotitoarea a lor impreuna cu Miaca Domnului.

    NU MAI HULITI pe Sf Mironosita FECIOARA Maria Magdalena socond- ca ERETICII papsotas d eunde s-a raspandit si HULA si MINCIUNA despre ea cum ca ar fi fost „femeie desfranata” !

    „Sinaxar 22 Iulie

    În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfintei mironosite si întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.

    Maria MagdalenaMagdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pâna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savârsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistând la minunea inmultirii pâinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mântuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice.

    Izbavita din aceasta incercare, ea renunta la bunurile sale si la orice atasament la lume pentru a-l urma pe Iisus in toate periplurile sale, impreuna cu Apostolii, Maica Domnului si alte femei pioase care se pusesera in serviciul Lui dupa ce au fost vindecate de el din diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza ; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

    Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : ” Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! „( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena. Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pâna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lânga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

    Totul fiind de-acum indeplinit si sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curati pamântul, Maria isi invinse durerea si lua initiativa ingroparii Lui. Stiind ca nobilul sfatuitor Iosif din Arimateea (cf. 31 iulie) sapase nu departe un mormânt nou in stânca, ea se duse sa il gaseasca si il convinse sa ii cedeze acel mormânt pentru a-l ingropa pe cel omorât pe Cruce. Incurajat de credinta hotarâta a acestei femei, Iosif obtinu din partea lui Pilat autorizarea in acest sens si impreuna cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol in ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce si il infasura intr-un giulgiu pentru a-l depune in mormânt. Maria Magdalena si Maica Domnului asistau la aceasta scena si au cântat atunci un imn de inmormântare, insotit de lacrimi, in care stralucea totusi nadejdea lor in Inviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari). Dupa ce mormântul a fost inchis cu o piatra mare ce fusese rostogolita pâna la intrare, Iosif si Nicodim se retrasera dar cele doua femei Sfinte ramasera asezate, in lacrimi in fata mormântului, pâna târziu in noapte. Parasind locul, ele se hotarâra ca imediat dupa ce se termina odihna Sabbatului sa vina inapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai imbalsama o data trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).

    Dupa ce au tinut odihna dupa lege, la cântatul cocosului, in timp ce prima zi a saptamânii abia incepea sa se zareasca, Maria Magdalena si ” cealalta Marie ” (Dupa Sfântul Roman Melodicul si Sfântul Grigore Palama, ” cealalta Marie ” nu putea fi decât Maica Domnului, caci se cadea ca ea sa fie prima care sa se bucure de Invierea fiului Sau. Pentru majoritatea Parintilor insa, Maria Magdalena e cea care l-ar fi vazut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), ” cealalta Marie ” fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziasti au incercat sa concilieze in moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosite.) venira la mormânt. Un Inger stralucitor li se arata, insotit de o cutremurare a pamântului si le vesti ca Iisus nu se mai afla inauntru, si ca inviase (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu privira macar mormântul si alergara sa duca Apostolilor vestea. Domnul inviat li se arata pe cale si le saluta zicând : ” Bucurati-va ! „. Trebuia intr-adevar ca El sa anunte unei femei eliberarea de natura noastra, cazuta si condamnata la suferinta ca urmare a greselii Evei.

    Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut ca ele delirau. Petru insa alerga pâna la mormânt si, aplecându-se vazu numai niste fâsii de giulgiu ce se mai gaseau inauntru si se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fata locului pentru a doua oara pentru a se convinge ca nu fusese vreo vedenie. Constatând ca mormântul era intr-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru si Ioan sa ii anunte, care alergara si ei la locul cu pricina. Dupa plecarea celor doi discipoli, ea ramase singura lânga mormânt intrebându-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri invesmântati in alb se aratara atunci pe locul unde fusesera capul si picioarele Domnului si o intrebara de ce plângea. In timp ce le raspundea, Ingerii se ridicara dintr-odata, cu respect. Maria se intoarse si il vazu pe Iisus care ii puse aceeasi intrebare. Luându-l drept gradinarul locurilor, ea intreba daca El era cel care scosese trupul afara. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele sau : „Maria”, recunoscând glasul prea-iubitului sau Domn, ea striga : ” Rabbuni ! (Invatatorule) ! ” si voi sa i Se arunce la picioare pentru a le saruta. Voind sa o aduca la o intelegere mai profunda a starii in care se gasea Trupul lui dupa Inviere, Iisus ii spuse : ” Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am urcat la Tatal ! „. Si o trimise sa vesteasca ” fratilor ” Sai ceea ce vazuse.

    Devenita pentru a treia oara ” apostol al Apostolilor „, Maria Magdalena ramase cu discipolii si cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei. Ea era probabil prezenta si pe Muntele Maslinilor, la Inaltare, precum si in foisor, in ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coborâ in forma de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).

    Se povesteste ca Sfânta a parasit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma si a cere acolo dreptate imparatului Tiberiu pentru condamnarea nedreapta pronuntata de Pilat. – Aceasta istorisire despre razbunarea impotriva lui Pilat si despre moartea sa nu se gaseste decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influenta Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune in scena pe Sfânta Veronica. In anul 36, Pilat fu destituit din functie si trimis inapoi la Roma pentru a da seama de proasta sa administratie, in timpul careia se inregistrasera din plin provocari, violente si executii arbitrare. Dupa Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastica II, 7) sau a fost poate executat. Diferite traditii apocrife au incercat sa il reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar ca el s-ar fi convertit, si ele arunca asupra iudeilor toata responsabilitatea Patimilor. Prezentându-se in fata imparatului cu un ou in mâna, ea ii spuse ca dupa ce a suferit Patimile, Hristos inviase, aducând tuturor oamenilor fagaduinta invierii ; iar oul se colora atunci in rosu (de aici vin traditia oualor rosii de Pasti). Suveranul ii asculta cererea si il convoca pe Pilat, precum si pe marii preoti Ana si Caiafa. Caiafa muri pe drum, in Creta ; iar Ana, fu torturat fiind inchis intr-o piele de bivol. Pilat, prezentându-se la tribunalul imparatului, incerca sa se justifice prin presiunile iudeilor si riscul de revolta impotriva autoritatii de la Roma. Dar Cezar ramase insensibil la apologia lui si porunci sa fie aruncat in inchisoare. Se relateaza ca, urmarind un cerb in timpul unei partide de vânatoare, organizata de prietenii lui Pilat nu departe de inchisoare, imparatul arunca din arc o sageata care se infipse drept in inima lui Pilat.

    Revenita la Ierusalim, Maria Magdalena urma invatatura Sfântului Petru. Patru ani trecusera de la Inviere, Apostolii se imprastiasera in diverse regiuni ale lumii, Maria Magdalena impreuna cu Sfântul Maxim, unul din cei 70 de discipoli, se duse sa predice Vestea cea Buna. Fura arestati la scurt timp de catre iudei si parasiti, cu alti Crestini, in mijlocul marii, fara hrana, pe o corabie fara pânze si fara vâsle. Ambarcatiunea fu insa condusa de Hristos, Pilotul Mântuirii noastre, pâna la Marsilia, in Galia (Franta). Debarcând vii si nevatamati, Sfintii Apostoli suferira foamete, sete si dispret din partea locuitorilor locului, pagâni care nu ii ajutau in nici un fel. Intr-o zi in care acestia erau adunati pentru unul din sacrificiile lor idolicesti, Sfânta Maria Magdalena se amesteca plina de curaj in adunare si ii incuraja sa recunoasca pe singur Dumnezeu, Facatorul ceurului si al pamântului. Minunati de forta ei si de iluminarea fetei sale, pagânii o ascultara. Ea repeta discursul si in fata guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, care venise impreuna cu sotia sa sa aduca jertfa idolilor, pentru ca sa aiba un copil. Mai intâi reticent, Ipatie, dupa trei aparitii ale Sfintei, o primi pe Maria si pe cei care o insoteau in palatul sau si ceru sa fie invatat in invatatura lor. Prin mijlocirea Mariei, el obtinu un copil dar sotia lui muri când il aduse pe lume. Dupa un scurt sejur la Roma, Ipatie facu un pelerinaj la Ierusalim ; dar razgândindu-se deodata, se hotarâ sa se intoarca in locul in care isi ingropase sotia si pruncul. Mare ii fu mirarea când ii gasi vii si afla ca ei supravietuisera prin rugaciunile si grijile Sfintei Maria Magdalena ! Aducând rugaciune de multumire lui Dumnezeu, magistratul si toata casa lui se botezara atunci si devenira ferventi proclamatori ai Adevarului.

    Parasind Galia, Sfânta Maria Magdalena isi continua periplurile misionare in Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia si alte locuri, raspândind peste tot buna mireasma a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi pleca la Efes unde il regasi pe Sfântul Ioan Teologul, impartasind cu el aceleasi incercari si bucurându-se de invataturile sale de inspiratie dumnezeiasca.

    Indeplinindu-si misiunea pe care i-o incredintase Domnul, ea isi dadu sufletul lui Dumnezeu, dupa o scurta boala, si fu ingropata la intrarea pesterii, unde adormira apoi cei Sapte Copii (cf. 4 august). Numeroase miracole s-au produs in acest loc pâna in ziua in care, aproape zece secole mai târziu (899), piosul imparat Leon VI cel Intelept porunci sa fie mutate la Constantinopol Moastele Sfintei Celei-Intocmai-Cu-Apostolii. El le facu o primire evlavioasa, in prezenta intregului popor si purtându-le pe umerii sai, ajutat de fratele sau Alexandru, el se duse sa le depuna in partea stânga a Altarului manastirii Sfântul Lazar, pe care o ctitorise.

    Supravietuind peripetiilor istoriei, mâna stânga a Sfintei Mironosite, care emana o aroma dulce, e si astazi cinstita cu inchinare la Manastirea atonita din Simonos Petra, care o cinsteste pe Sfânta Maria Magdalena ca a doua sa fondatoare.

    Traditia occidentala, de la Grigorie cel Mare incoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu pacatoasa caita ce a venit sa unga picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) si chiar cu Maria sora lui Lazar. Dar nimic in Evanghelie nu permite aceasta identificare, respinsa de majoritatea Parintilor Rasariteni. Intr-adevar, a fi fost posedat de demon nu insemna o viata de dezmat. Sfântul Simion Metafrastul interpreteaza in mod alegoric ” cei sapte demoni ” ca fiind cele sapte pacate ce se opun virtutii ; dar el nu este urmat de ceilalti Parinti.

    1. Bogdaproste pentru aceasta precizare importanta. Se pare ca mai toate sursele ortodoxe sunt impanzite de aceasta blasfemie.
      Am facut rectificarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button