Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,
Subsemnații, credincioși ai Parohiei Schit Orășeni, Protopopiatul Botoșani, respectuos Vă aducem la cunoștință că am primit scrisoarea Înaltpreasfinției Voastre și Vă mulțumim pentru grija părintească pe care ne-o purtați.
Când am fost chemați la Poșta Română pentru a primi plicul, am crezut că Înaltpreasfințitul nostru Mitropolit a găsit de cuviință să ne trimită în sfârșit un răspuns la memoriile pe care i le-am trimis, în care îl informam, cu respectul cuvenit, că suntem alături de preotul nostru paroh, Părintele Ioan Ungureanu, care ne păstorește de 17 ani și ne conduce cu vrednicie pe calea cea strâmtă și cu chinuri către Împărăția Cerurilor. Am sperat că ați înțeles că suntem alături de preotul nostru în decizia sa de a nu se face părtaș ereziei pe care ați consimțit-o cu semnătura Înaltpreasfinției Voastre la sinodul din Creta, că vom fi alături de sfinția sa, indiferent ce măsuri va lua Mitropolia Moldovei și Bucovinei împotriva sa și a familiei sale și că nu vom accepta alt preot în parohia pe care am clădit-o cu munca noastră, cu entuziasmul credinței noastre, sub părinteasca grijă a părintelui Ioan Ungureanu.
Am avut speranța că Înaltpreasfinția Voastră ne-a făcut cinstea de a ne comunica personal părerile de rău pentru acceptarea documentelor eretice din Creta, care ne pun în pericol viața veșnică a tuturor credincioșilor ortodocși din Biserica Ortodoxă Română. Am sperat căci cu acest prilej ne veți anunța decizia mult așteptată de a retrage semnătura de pe acele documente, pentru a putea să reintrăm în rânduiala firească a vieții bisericești, în care Înaltpreasfinția Voastră să fiți cu adevărat părintele nostru spiritual, episcopul pe care să îl pomenim la sfintele slujbe, cu certitudinea că veghează neîncetat și neabătut la păstrarea cu orice preț a dreptei credințe, singura capabilă să ne mântuiască.
Vă imaginați cât de mare a fost dezamăgirea noastră când, deschizând scrisoarea Înaltpreasfinției Voastre, am găsit patru pagini de invective la adresa preotului nostru paroh, în care ați încercat să ne convingeți că preotul nostru este un rătăcit, care nu a înțeles niciodată textele documentelor de la Creta, ne-a indus în eroare și ne-a prezentat acele texte ca pe o amenințare la adresa ortodoxiei Bisericii noastre. Tot acest efort pentru a ne face să acceptăm caterisirea sa la capătul unui simulacru de proces, în care nu a avut nicio șansă să se apere de acuzațiile ce i s-au adus.
O lectură mai atentă a documentelor pe care vi le-am trimis de-a lungul acestor luni v-ar fi făcut să înțelegeți nu numai că preotul nostru paroh a înțeles perfect litera și spiritul eretice ale documentelor din Creta, dar ne-a ajutat și pe noi, oameni simpli, să înțelegem acele texte exact în spiritul în care ele au fost scrise.
Din cât am înțeles noi, din citirea textelor, dar și din explicarea lor de către părintele nostru paroh și de către alți teologi din țară și din întreaga lume ortodoxă, din expunerile de la sinaxa ortodoxă națională, desfășurată la Botoșani la mijlocul lunii iunie, niciuna dintre afirmațiile pe care Înaltpreasfinția Voastră le-ați făcut în scrisoarea trimisă nouă cu privire la realizările sinodului din Creta nu este adevărată. Sinodul din Creta a încurajat negocierea credinței ortodoxe, prin aprobarea unor angajamente de continuare a dialogului ecumenist, în cadrul cărora credința noastră este negociată și slăbită continuu; a schimbat dogma despre Biserică, prin acceptarea unor idei protestante despre ce înseamnă Biserica și, în special, prin recunoașterea ereticilor ca “biserici”; a nesocotit canonul care spune că în Biserica Ortodoxă nu se pot oficia căsătorii între ortodocși și eretici; a aprobat ecumenismul ca mod de relaționare cu ereticii, deși toți sfinții mari ai Bisericii secolului XX au condamnat ecumenismul ca erezie și chiar ca erezia ereziilor.
Pentru toate aceste motive și pentru multe altele, considerăm sinodul din Creta eretic și un pas înainte pe calea înfăptuirii așa-zisei “unități creștine” prin renunțarea treptată și subtilă la ortodoxia credinței noastre. Acest proces se vede cu ochiul liber în toate parohiile, acolo unde preoții au o mentalitate ecumenistă.
Considerând sinodul din Creta eretic, suntem de acord cu părintele nostru că participarea Înaltpreasfinției Voastre la acest sinod v-a făcut părtaș la erezia pe care sinodul respectiv a propovăduit-o: ecumenismul. Indiferent dacă în Mitropolia Moldovei și Bucovinei vă străduiți să vă comportați ca un episcop ortodox, în Creta ați fost de acord cu o viziune ecumenistă despre Biserica Ortodoxă, iar acest lucru vă face părtaș la acea viziune, până când veți decide să vă eliberați de ea și să o condamnați oficial, împreună cu ecumenismul și toate manifestările sale, așa cum cere Rezoluția sinaxei ortodoxe naționale de la Botoșani, cu care noi, toți, suntem întrutotul de acord.
Până atunci, în Parohia Schit Orășeni nu veți mai fi pomenit la sfintele slujbe, pentru că așa cer Sfintele Canoane și așa ne învață Sfinții Părinți. Aceleași sfinte canoane ne învață pe noi, credincioșii, că preotul care luptă pentru dreapta credință împotriva pornirilor eretice ale unui episcop este un apărător al dreptei credinței, care nu poate fi supus niciunei pedepse bisericești, iar dacă este supus unei astfel de pedepse, pedeapsa respectivă este nulă și nu produce niciun efect.
Din acest motiv, credem cu tărie că părintele Ioan Ungureanu continuă să fie un preot cu preoție lucrătoare, ale cărui lucrări preoțești sunt întrutotul valide și nu acceptăm alt preot în locul sfinției sale, în baza dreptului nostru multisecular de a decide, în calitate de popor credincios, dacă preotul nostru este vrednic sau nu. Mulțumindu-vă pentru oferirea unei alternative, respectuos Vă informăm că niciunul dintre noi nu va apela la serviciile generoase ale preotului din Draxini, după cum ați putut constata și în urmă cu două săptămâni, când MMB a organizat un Sfânt Maslu la care preotul nostru nu a fost invitat și niciunul dintre noi nu a participat.
Cu respectul pe care vi-l datorăm, Vă rugăm cu toată stăruința să puneți capăt persecuției împotriva preotului nostru paroh și să ne arătați respectul necesar, permițându-ne să ne desfășurăm viața bisericească în liniștea pe care l-ați acuzat în Consistoriu pe preotul nostru că ne-a tulburat-o, acuzație atât de neserioasă, încât până și un Consistoriu cu totul părtaș Mitropoliei nu a avut curajul să o incrimineze.
Vă rugăm să îi retrageți din satul nostru pe angajații Mitropoliei, care în ultimele luni au desfășurat o acțiune concertată de denigrare a preotului nostru și de prejudiciere a imaginii Bisericii Ortodoxe, aruncând asupra lui acuzații ridicole, pe care nici măcar nu au fost în stare să le argumenteze în Consistoriul Eparhial, care l-a declarat pe preotul nostru nevinovat de calomnie, defăimare, instigare la fapte negative etc. Ne exprimăm indignarea față de strategiile de campanie electorală utilizate de angajații MMB, care își permit să creadă despre noi că vom vinde credința noastră pentru câteva cadouri pe care ni le trimit prin intermediul puținilor săteni care sunt de acord cu acțiunile lor.
Vă asigurăm că, până la momentul în care veți reveni asupra semnăturii din Creta și vă veți lepăda de acel sinod și de ecumenism, rămânem în stare de nepomenire a ierarhului, în interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Rămânem în comuniune cu toate parohiile, episcopiile sau Bisericile locale care nu au acceptat sinodul din Creta și resping ecumenismul, nu vom intra sub ascultarea niciunui alt episcop, nu vom înființa o parohie separată de Biserică, nu vom adera la diferite grupări sectare sau schismatice. Vă vom aștepta cu răbdare să reveniți la Ortodoxie, rugându-ne Bunului Dumnezeu pentru luminarea și încurajarea Înaltpreasfinției Voastre!
Cu deosebit respect, sătenii din Schit Orăşeni, care semnează înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor:
Cati au semnat?
Frumos scris. Ar fi totusi de dorit sa se faca un pic mai multa cateheza cu semnatarii scrisorii ca sa nu mai spuna lucruri neadevarate cand sunt provocati. Daca stiu sa vorbesca si stiu bine ce vor atunci sa spuna ce au pe suflet iar daca nu, este mai bine sa taca.
Cred ca 2 randuri i-ar fi de folos si primarului. Sa-i spuna simplu ca la alegeri nu voteaza angajatii mitropoliei si sa-si vada de treaba lui ca sa nu mai agite apele.
Este singura parohie din tara …care-si cunoaste cu adevarat credinta ..asta datorita PARINTELUI care a invatat crestinii probabil in ani de zile adevarata credinta ortodoxa ….nu dulcegarii si tolerante gresit intelese .VREDNIC ESTE PARINTELE IOAN…VREDNICI SUNT CRESTINI DIN ORASENI….
Probabil ..l-am putea sprijini si noi intr-un fel …prin trimiterea de scrisori ..sau mesaje daca ar avea parohia ..un sait …prin care sa se vada ca nu sunt singuri ..ca sunt multi crestini care gandesc ca si ei …dar noi nu am avut bucuria aceste reusite si nici a acestei lupte …care o sa-i incununeze ..
Primarul..actioneaza la comanda politica …bineteles ca mitropolia ..colaboreaza cu puterea poitica …
uita ca va trebui sa fie votat ….
inca o data ..VREDNIC ESTE PARINTELE IOAN,VREDNICI SUNT CRESTINII DIN PAROHIE …si multa bucurie ne daruiesc si noua …delor dezmagiti de proprii lor pastori….
Dumnezeu si Maica Domnului sa va intareasca sa tineti sus,la loc de cinste ORTODOXIA si PATRIA MAMA,LEAGAN AL ROMANITATII!Amin.l
Pai cum il nepomenesc daca se roaga pentru el?
nu la liturghie