România poate conta pe sprijinul deplin al Franței pentru pregătirea preluării președinției Consiliului Uniunii Europene și pentru reușita acesteia, a afirmat, vineri, noua ambasadoare a Franței, doamna Michele Ramis.
Ambasadoarea Franței s-a declarat bucuroasă că se află „într-o țară care și-a exprimat cu hotărâre opțiunea pro-europeană, care nu cedează tentațiilor naționaliste, populiste și defetiste”.
„România și Franța sunt împreună de aproape două secole, pe un drum cu multe dificultăți, dar pe care au reușit să le învingă”, a subliniat premierul Mihai Tudose în discursul rostit la sediul Ambasadei.
Premierul Tudose a anunțat în acest context că îl invită pe premierul Franței să facă o vizită la București. Ziua Națională a Franței, 14 iulie, este sărbătorită, la București, printr-o recepție organizată la sediul Ambasadei. Din partea României, principalul invitat care a sosit la eveniment este premierul Mihai Tudose.
Acesti „cotropitori” vor avea niste #surprize.. in scurt timp.. 😛 😀
Nationalismul nu e tentatie (vorba prostului de francez), el este expresia sociala a instinctului de propritate – Nicolae Paulescu dixit. Deci vine de la Dumnezeu, ca orice instinct.
Mentalitatea socialiștilor europeni, adică a neomarxist-progresiștilor, care vor LGBT, ateism, multiculturalism și alte idei „liberale”.
Este o colonie…