Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române confirmă că Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, este bărbatul care apare în filmuleţul publicat în presa tabloidă întreţinând relaţii sexuale cu un alt bărbat.
”Cu mare strângere de inimă am fost constrâns să vizionez această înregistrare şi afirm fără urmă de îndoială că persoana care apare în aceste înregistrări este Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu” a declarat, la Antena 3, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Oficialul Bisericii a precizat că a trimis înregistrarea Sinodului Mitropolitan de la Iaşi.
”Acest film a fost astăzi vizionat, nu ştiu ce se va întâmpla acolo, dar cred că poate fi dovedit din punct de vedere juridic de către organele judiciare. Sinodul Mitropolitan urmează să se întrunească şi să ia decizia de sancţionare. Urmează, ca paşi, aprecierea vinovăţiei, datorită persoanei implicate, fapt care determină gravitatea faptei, urmează să se facă propuneri de sancţionare către Sfântul Sinod de la Bucureşti. Aceste fapte ţin de inimaginabil, când vine vorba de morala creştină, Biserica va judeca asta din considerente exclusiv morale, sunt fapte care îl fac pe episcopul Huşilor incompatibil să chivernisească eparhia. Cred că va fi sfătuit să se retragă, această decizie o poate lua şi singur” a mai afirmat Vasile Bănescu.
Potrivit acestuia,
„situatia fără precedent, pentru că BOR nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie, la un asemenea nivel, sminteşte pe unii care pot să fie tentaţi să asocieze imaginea lui cu imaginea sinodului”.
Bănescu si-a exprimat speranţa ca acest caz să fie singurul de care a aflat şi de care va afla vreodată, precizând că
„episcopul cred ca va fi sfătuit să se retragă. Nu poate să rămână într-o astfel de poziţie, în urma unui astfel de scandal”.
Presa tabloida a publicat joi, 14 iulie, un filmuleţ, cu imaginea blurată, în care doi bărbaţi apăreau întreţinând relaţii intime, afirmându-se că unul dintre ei este episcopul Huşilor.
„Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române confirmă că Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, este bărbatul care apare în filmuleţul publicat în presa tabloidă întreţinând relaţii sexuale cu un alt bărbat.”_________Mai exact, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei confirmă ceea ce ştia bine, dar se prefăcea că nu ştie.
„situatia fără precedent, pentru că BOR nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie, la un asemenea nivel, sminteşte pe unii care pot să fie tentaţi să asocieze imaginea lui cu imaginea sinodului”___________Patriarhia s-a decis să reacţioneze tocmai pentru că tăcerea de până acum a ridicat suspiciuni că şi alţi ierahi din BOR au „vrednicii” asemenea, mai ales că Onilă vorbeşte despre unii.
„Nu poate să rămână într-o astfel de poziţie, în urma unui astfel de scandal”.________Această afirmaţie spune tot. Deci, dacă nu era scandalul, putea să rămână episcop. Aşadar, nu violul, pedofilia şi homosexualitatea îl vor înlătura, ci scandalul.
Îi vădeşte Dumnezeu ce hram poartă!
Sesizarea la DNA a fost facuta de episcopul Corneliu care doreste in acest fel sa demonstreze ca filmarea este trucata si in acelasi timp sa scape de santajisti. Se poate deduce ca :
!.-sunt cu adevarat imagini trucate, altfel nu se explica gestul autodenuntului,dorind sa-si spele imaginea si sa scape de santajisti (daca filmul este real risca inchisoare pentru sex cu elevi si corupere de minori);
2.- i s-a dictat sa faca acet lucru prin care arunca BOR intr-o pozitie compromisa total cu bataie pe termen lung (sa nu uitam ca aceste filmari au deja in jur de 8 ani!);
3.- a clacat, nu a mai facut fata santajului si a gandit ca daca tot cade atunci sa distruga si pe altii , sa faca cat mai mult rau (caz in care gandeste patologic).
Un singur lucru este concludent in toata aceasta mizerie Corneliu vrea sa isi spele propria imagine fara sa tina cont de faptul ca murdareste Biserica. Macar sa nu mai fi slujit pe perioada acestui scandal, sa se vada un gest de smerenie din partea sa, daca era bine intentionat, sau sa fi fost sfatuit de Mitropolit in acest sens.
Daca acest fim se va dovedi ca este trucat Biserica ramane cu imaginea compromisa iar Corneliu va fi in continuare episcop?
Doamne ai mila de noi si fa Tu dreptate, opreste raul care vine peste Biserica noatra de la acest slujitor alTau Corneliu, iarta-l pe el si pe noi, nu te uita la pacatele noastre si da-ne preoti si ierarhi care sa ne duca la mantuire nu la pierzare. Amin
Pentru netrebnicia noastra avem acesti ierarhi si pentru faptul ca nu vrem , nu putem , nu stim , nu ne silim sa ne rugam pentru ei si mantuirea noastra! In duh de hula nu atragem dreptatea lui Dumnezeu ci doar pedeapsa.
Dacă episcopul a făcut sesizarea la DNA și probabil că n-a făcut-o de capul lui, atunci cine l-a sfătuit, l-a sfătuit prost. De ce? Pentru că: 1. nu este un film, ci vreo nouă. Toate or fi trucate? 2. cel puțin unul dintre filme are o vechime de vreo opt ani. Cine ar fi așteptat atîția ani ca să-și pună în practică șantajul? 3. Cel (cei) care au făcut filmele nu sunt aceleași persoane cu cele care se presupune că l-ar fi șantajat, cel puțin asta am înțeles eu. 4. Dacă filmele nu au ajuns să fie folosite de către cei care le-au făcut pentru șantaj, atunci de ce le-ar mai fi trucat? 5. nu cred că a clacat, pentru că oricum are sprijin solid, și pentru pentru că nu a dezvăluit informații compromițătoare și despre alții, în cazul în care deține astfel de informații. 6. nu cred că a făcut asta pentru a compromite bor, în condițiile în care tocmai bor îl susține.
Poate a făcut denunțul în speranța că filmulețul sau filmulețele vor „dispărea”, și să o ia astfel înaintea „denunțătorilor”, dar ulterior un filmuleț a apucat să fie făcut public.
Sfatul episcopilor sodomiţi de a denunţa şantajul a avut în vedere un singur film, pe care sunt sigură –din (non)reacţiile procurorilor şi ale Patriarhiei–că şi-au propus să-l prezinte drept fals.
PROBLEMA a fost şi este că au apărut alte 8 filme, cu multe alte personaje, iar situaţia s-a complicat MAJOR, fiind mult mai greu să susţină că toate erau trucate.
Faptul că Onilă a fost lăsat să slujească în continuare, de ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, iar Patriarhia a declarat că asupra lui nu s-au formulat acuzaţii (ca şi cum pedofilia nu e nimic important, mai ales la un episcop!) demonstrează că acordul tuturor era să-l facă scăpat pe Onilă. Şi s-ar putea ca încă să se mai meargă pe varianta asta, dacă reacţia turmei va fi anemică.
NU mai slujeste din „Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în Duminica a șasea după Rusalii” prezent pe situl Patriarhiei deci sa lasam judecatile in seama Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane ca nu suntem mai presus decat.
Hai sa vedem si partea plina a paharului: va fi inlocuit de un nesemnatar al documentelor cretane 🙂
Iar la modul serios … cine stie cum lucreaza Dumnezeu ca sa se faca putina curatenie, sa trezeaca pe unii samd.
1. “sunt cu adevarat imagini trucate, altfel nu se explica gestul autodenuntului,dorind sa-si spele imaginea si sa scape de santajisti (daca filmul este real risca inchisoare pentru sex cu elevi si corupere de minori)”__________Nu sunt trucate, de vreme ce de ani de zile se ştia, în mediul clerical şi nu numai, că episcopul este şantajat cu existenţa lor. Autodenunţul se explică, aşa cum spune un preot, prin faptul că Onilă ştia că, acceptându-l pe şantajist ca vicar, acela îl va şantaja în continuare până îl va scoate din scaunul Episcopal. O altă informaţie spune că Onilă a discutat cu Ciprian al Buzăului şi cu Casian (despre care afirmă în alte înregistrări că sunt sodomiţi), şi a fost sfătuit să facă denunţul. Alte explicaţii:
De ce a apelat Onilă la procurori, făcând publică la nivel naţional existenţa filmului pornografic? Înainte de a risca devoalarea existenţei înregistrării sexuale prin denunţarea celor trei şantajişti, s-a asigurat de sprijinul sinodului sau măcar al unora?
Părerea mea este că planul iniţial general a fost ca, la dezvăluirea publică a existenţei filmului, Patriarhia (cu complicitatea tacită a procurorilor) să spună că e făcătură şi cazul să fie îngropat. De aceea procurorii au tot tăcut, la fel şi Patriarhia (nici o acuzaţie de pedofilie sau de viol, ci doar comunicatul placid că se va urmări evoluţia procesului, deşi acela era despre şantaj).
Surpriza MAJORĂ (sau mâna lui Dumnezeu) a fost că au mai apărut 8 filme porno, cu multe alte personaje. Asta nu era la fel de uşor de acoperit ca un singur film! Lumea a început să mai reacţioneze, să acuze, plus că în înregistrări se vorbeşte despre alţi episcopi homosexuali, iar tăcerea Patriarhiei în faţa unui caz public atât de grav devenise foarte suspectă şi crea bănuieli serioase asupra altor membri ai sinodului.
Conform unei informaţii foarte pertinente apărute pe net, Onilă i-a ameninţat pe membri ai sinodului că, dacă nu va fi apărat, va spune tot ce ştie despre ei.
Deci, pe de o parte Patriarhia e silită să-l acuze public pe Onilă ca să nu fie şi ea suspectată de chestiuni similare şi ca să-şi spele în faţa turmei imaginea terfelită, iar pe de altă parte Patriarhia e ameninţată de Onilă cu dezvăluiri ale mizeriilor altora.
De aici, multa politeţe a răspunsului public al Patriarhiei despre cazul Onilă.
Părerea mea este Onilă va fi convins, ca între complici, să plece, dar că nu va fi trimis la pocăinţă decât de faţadă, în timp ce i se va asigura o viaţă de nabab din fondurile deloc puţine ale Patriarhiei. Va fi tras pe dreapta cu blândeţea care deja se vede, pentru a nu risca să-i stârnească orgoliul sau supărarea, deşi atitudinea va părea în faţa turmei o mustrare cu dragoste a celui care a păcătuit. Doar toţi suntem păcătoşi, nu?
Caterisire? Nu cred, câtă vreme Patriarhia vrea să îngroape canoanele. Pleacă el „de bună voie” şi se stinge incendiul, iar „biserica” BOR rămâne „curată”.
Încă ceva:
Onilă fusese ameninţat de către şantajist că, dacă nu va fi ales vicar, va prezenta imaginile compromiţătoare în faţa sinodului şi în mass-media externă, ceea ce înseamnă că oricum s-ar fi aflat la modul generalizat despre film şi despre practicile episcopului.
A făcut el primul pas, dar nu a ştiut ce incediu iscă şi ce surprize îl pasc.
Ieroschimonahul Dionisie Ignat de la Chilia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Colciu:
„La noi erau nişte părinţi foarte înaintaţi în cele duhovniceşti, iar stareţul îi vedea pe vrăjmaşi. În faţa ruinelor unde a fost mănăstirea, mai departe era un izvor de apă şi acolo se adunau diavolii; acolo îi vedea părintele că discutau cum să distrugă Sfântul Munte, cum să aducă aici lume şi fel de fel. Şi Sfântul îi auzea cum discutau şi îi afurisea şi ei fugeau. Odată, unul dintre ei mergea cu nişte căpestre puse pe mână, iar Sfântul i-a spus:
– „Vezi, dacă eşti diavol faci numai nebunii, prostii. Ce umbli acuma cu căpestrele celea?” „Păi, nu ştii? Uite, căpăstrul ăsta îl am pentru rege, ăsta pentru primul ministru, ăsta pentru arhiereu, ăsta-i pentru patriarh” şi spunea numai nume mari.
– „Vezi, dacă eşti diavol, numai minciuni spui. Dar al meu unde-i?” „Păi, tu nu ştii?! Dacă pun căpăstru la conducători, îi duc unde vreau, iar tu mergi în urma lor jucând, ca şi cum ai face fapta bună. După ce am pus căpăstrul la conducători, voi veniţi singuri”.”
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/04/09/biserica-a-fost-bantuita-de-multi-eretici-si-de-multi-rauvoitori-dar-aceste-7-soboare-au-curatat-drumul-ortodoxiei-sa-calatorim-pe-acest-drum-interviu-cu-ieroschimonahul-dionisie-ignat-de-la-ch/
Pe de o parte, Patriarhia dă un comunicat moale, care-l tratează cu politeţe şi blândeţe pe Onilă pentru a-l face să-şi ţină gura şi să nu deschidă şi mai tare cutia Pandorei bor-srl. O nouă formă de acoperire a minciuno-episcopului, menită să stingă incendiul care stă să izbucnească în turmă.
Pe de altă parte, DNA-ul cel vajnic luptător împotriva abuzurilor şi a corupţiei a făcut ceva pentru pedepsirea unui violator pedofil? Dacă nu e de competenţa lui, a sesizat instituţiile abilitate?
„Aceste fapte ţin de inimaginabil, când vine vorba de morala creştină”__________Adică, oilor din turma proastă, nu cumva să îndrăzniţi să credeţi că ar mai putea exista vreun caz de episcop sodomit, deşi Onilă ne-a dat nişte indicii. Garantat că Patriarhia habar nu are de astfel de cazuri nu „inimaginabile”, ci reale. Probabil că, din cauză că e „inimaginabil” ca un episcop să fie sodomit, pedagoga care a reclamat sodomia şi abuzurile de la seminarul din Huşi a fost scoasă de nebună şi tot de aia a circulat înregistrarea compromiţătoare cu Onilă ani de zile, fără să se ia vreo măsură de cercetare.
https://jurnaldemigrant.wordpress.com/2017/07/14/chiar-si-un-episcop-poate-cadea-chiar-si-un-episcop-se-poate-pocai/
„Sodomitenii se considera mai rau decat ucigasii, fiindca e cu mult mai bine de a muri, decat a trai in halul acesta. Ucigasii despart sufletul de trup, dar acestia, impreuna cu trupul ucid si sufletul. Orice fel de pacat nu se poate compara cu aceasta grozava nelegiuire si daca, cei ce patimesc de aceasta boala ar simti grozavia acestei pofte pacatoase, ar prefera ca mai bine sa moara de o mie de ori, decat sa faca aceste pacate… Unul ca acesta este vrednic de batut cu pietre si de femei si de barbati, caci a nedreptatit si a defaimat ambele sexe”. Sf. Ioan Hrisostom, Rom. Om. a V- a
„Daca cineva se va culca cu un barbat asa cum se culca cu o femeie, amandoi au facut o mare uriciune, de aceea ei trebuie pedepsiti cu moartea, iar sangele lor sa cada asupra capului lor” (Lev.-120-20, 13; Deut. 23,17; Rom. 1, 26, 32).
Se vede că Onilă dă semne de mare pocăinţă! Neagă cu hotărâre că ar fi ceva adevărat în legătură cu filmele. Deci, să-l păstrăm cu grijă ca epicop şi profesor, pentru ca nu cumva bieţii seminarişti să nu mai aibă iniţiator priceput în tainele Sodomei!
Aşa rămâne Biserica „curată”!
Roadele ecumenismului…
Stimabile, cred că ar trebui să vă dați sfaturi singur. Dacă ați stă să analizați imparțial comunicatele Patriarhiei, atât în cazul de față, cât și în cazul preoților nepomenitori, ați realiza, cu siguranță, că din punctul lor de vedere nu e mai grav să smintești lumea printr-un comportament homosexual, ci să oprești pomenirea mai marilor Bisericii pentru EREZIE…
Ce Dureros……
Doamne fereste!
Eu nu cred nici intr o mie de ani asa ceva????
Nici eu!
Aveţi dreptate, cele nouă filme de pe mesele procurorilor sunt cu Fred şi Barney, nu cu Onilă. Cu un desen animat l-au şantajat zeci de ani atâţia oameni, l-au confundat cu Barney 🙁
Şi, culmea, pe lângă faptul că procurorii nu adaugă la acuza de şantaj pe cea de fals, Patriarhia zice că în filme e Onilă!!!
E strigătoare la cer atâta nedreptate!
Nu-l lăsaţi pe sărmanul profesor de seminar, luaţi-l acasă să vă educe/formeze fiii!!!
O sa distruga Biserica pe dinauntru asa cum au facut cu Vaticanul: masonii o sa impuna episcopi poponari care sa fie santajabili…..
sau ii santajeaza de mult pe cei existenti
Astea îs minciuni ca o făcut etc asa fac și cu pr pomohaci noi numai Dumnezeu are voie sa judece
exact… au folosit pixelu’ albastru ca sa-l puna pe Corneliu in film… 🙂 oare cat sa ne mai amagim cu acesti talhari de cele sfinte?
Asta nu mai e judecată că sa-l judece DUMNEZEU nu e de suportat in SFINTA BISERICĂ AFARÂ CU el si gata toate sunt pină la păcat nu e de suportat asa ceva in BISERICĂ
Urat din cale afara. O sa dea raspuns lui Dumnezeu. Cu siguranta trebuie caterisit. Biserica nu are nevoie de asa ceva. Rusineeee!
Ne mai miram de ce creste nr protestantilor….
Se pare că nimeni nu observă că patriarhia și sinodalii nu mai acționează conform canoanelor. Cum adică „să fie sfătuit să se retragă”? Adică nu trebuia să se întrunească un sinod de episcopi care să-l caterisească imediat? Și aici nu sezizează creștinii noștri subtila diferență! Dacă ar proceda conform canoanelor episcopii din B.O.R. s-ar poziționa pe o poziție distinctă și netă împotriva drepturilor omului și ar cădea sub incidența legilor antidiscriminare ceea ce este ultimul lucru pe care ei, ca lachei, și stăpânii lor îl vor. Dar procedând astfel ei nu încriminează sodomia, pedofilia și alte devieri sexuale. Ceea ce este și mai trist este că nimeni nu mai observă că episcopul nu poate avea nici un fel de relații sexuale conform acelorași „învechite” canoane. Dacă ar fi avut relații sexuale normale cu o femeie adultă ar fi fost în regulă? Se mai sesizau „organele”?
Deci cei care nu văd acum o adâncire și mai mare în efectul ereziei au o problemă chiar cu credința ortodoxă și nu mai pot susține nicăieri că ei sunt creștini ortodocși! De aceea singura soluție în acest moment pentru cei care vor să mai rămână creștini ortodocși este să se unească și să facă o petiție prin care să se ceară sinodului B.O.R. să caterisească pe acest pseudoepiscop în mod public. Acum pentru că acum probele sunt clare. Dacă sinodul va face acest lucru și va respecta canoanele bisericii este o mare oportunitate pentru noi creștinii deoarece vom putea folosi acest precedent pentru pasul următor când vom putea refuza orice supunere către statul-dumnezeu având motiv „legal”. Dacă sinodul B.O.R. nu va face acest lucru, chiar dacă numai va ignora cererea, nimeni nu va mai putea spune că noi „rămânem” sub juristidicția B.O.R. și astfel să inducă poporul în confuzie. Fiindcă atunci toți cei care spun acest lucru se vor face părtași prin acțiune conștientă la aceste păcate ale sodomiei și nu ca acum când toți spun că ei nu sunt de acord dar în mod ipocrit ei sprijină statul-dumnezeu prin plata impozitelor și supunerea sub legile antihristice. Chiar dacă nu pomenesc pe ierarhi, dacă nu se dezic de ei și încetează să mai spună că au har, că au taine valide, etc. vor fi și ei părtași la același păcat. Deci este timpul să lepădăm ipocrizia și să alegem o extremă. Nu putem fi undeva la mijloc între adevăr și minciună!
Acum eu aștept să formulați petiția către sinodul B.O.R. ca să o semnez. Dacă sunteți ceea ce susțineți că sunteți va trebui să o faceți și acum este momentul oportun.
Dumnezeu să vă ajute!
Sinodul BOR e in erezie acum. Poate unul sau poate mai multi nu iubesc ecumenismul dar tac. Acesti ierarhi intruchipeaza imaginea unui popor plin de patimi. Daca poporul era altfel, ierarhii erau diferiti. Personal, nu ii socot ierarhi pe cei care sunt ecumenisti militanti. Aceasta este parerea mea. Nu trebuie nimeni sa se ia dupa mine.
A atins și el ” sublimul „.
Intr-un organism sanatos, tot ceea ce este strain este inlaturat rapid.
Daca poporul roman de astazi era sanatos duhovniceste, nu mai vorbeam astazi despre Daniel, Corneliu, Ioachim si despre alti talhari de cele sfinte.
Aveam niste ierarhi vrednici, ortodocsi, curati si sfinti.
Dar aceasta este realitatea. Trebuie sa ne straduim sa fim buni crestini. E vremea lui: „Scapa cine poate!”
Jos cu el. Face Biserica de batjocură
ne facem de râs..arată cu degetul spre credinta noastră..
daca nu se mobilizeaza crestinii sa faca proteste, nu se va intampla nimic, se va asterne uitarea si din urma vor veni tinerii preoti care sunt mai acomodati cu homosexualitatea decat va imaginati. Nu se mai ajunge ierarh in ziua de azi decat cu sute de mii de euro ca la parlamentari sau dacate te iubeste vre-un ierarh mai batran…daca pentru un post in biserica dai 20000 de euro ia ganditi-va. Multi profesori de seminar sunt dintre evrei convertiti, nu au radacini de crestin iar obiceiurile talmudice nu si le pot scoate din sange…merita sa cititi asta
https://ufile.io/xsqga
https://ufile.io/l8vst
Din al doilea text (este vorba despre interviul dat, în 1976, de un evreu cu funcţii politice, Harold Wallace Rosenthal):
„Trebuie să devenim medici, profesori și conducători în toate bisericile – și acest obiectiv a fost aproape
complet realizat. Am spus-o înainte și o mai spun odata – că vom avea control complet, în întreaga lume, posibil chiar înainte sa mor.”
W. Sunteți maestrii înșelăciunii și această viclenie a voastra a permis oamenilor tăi să se infiltreze
în guvernele din întreaga lume.
R. – De ce nu? De ce nu ar trebui să preluăm băncile, universitățile, biserica și guvernul dacă neamurile nu sunt suficient de inteligente pentru a le conduce? Nu aș fi putut vorbi așa în urmă cu câțiva ani, dar acum este altceva. Nu există nimic sa poata anula strategia noastră în lumea de astăzi, deci pot sa vorbesc fara teama. Ceea ce am dezvăluit poate ajuta pe alți evrei să vorbească dacă au curaj. Nu suntem o rasă fricoasa.
„Noi suntem poporul ales de dumnezeu … Majoritatii evreilor nu-i place să recunoască acest lucru,
dar dumnezeul nostru este Lucifer – așa că n-am mințit – noi suntem poporul lui ales. Lucifer este
foarte viu „.
Ştim că episcopul Vincenţiu Grifoni e evreu şi are frate rabin. O fi singurul?
referitor la conținutul știrii AGERPRES privind poziția membrilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) în cazul Episcopului Corneliu al Hușilor, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor face următoarele precizări:
Comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor cu privire la cazul Episcopului Hușilor, care a fost analizat în cadrul Sinodului mitropolitan al MMB, a fost postat în după-amiaza zilei de 14 iulie pe site-ul MMB (www.mmb.ro);
În declarația telefonică a purtătorului de cuvânt Pr. Marian Timofte acordată la solicitarea site-ului AGERPRES și în comunicatul amintit mai sus, este clar precizat faptul că nu Mitropolitul Teofan, ci Episcopul Corneliu susține că acuzațíile ,,nu au suport real și sunt false”.
Atât Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, cât și membrii Sinodului mitropolitan al MMB nu s-au exprimat cu privire la vinovăția sau nevinovăția Preasfințitului Episcop Corneliu, întrucât o asemenea poziție nu poate fi formulată decât în urma unei anchete care presupune verificarea mai multor elemente, precum și rezultatul unei expertize tehnice a înregistrărilor prezentate în spațiul public.
Mai bine i s-ar citi Molitfele Sf Vasile cel Mare acestui Episcop Această slujbă a fost scoasă din programul de Anul Nou al bisericilor româneşti, după ce Patriarhia a dat un ordin în acest sens.Oare de ce!?
Pai daca lucreaza cu dracul, cum sa nu scoata ierarhii moliftele, caci interfereaza cu planurile si vrajile sponsorilor lor care vor sa isi aduca un mesia dupa poftele lor. Asa si Ioachim Bacauanul, a intrerupt slujbele la biserica, in loc sa inmulteasca rugaciunea, cand au facut greva toti preotii (cu exceptia Pr. Elefterie Tarcuta care nu a fost de acord cu aceasta „greva”) si maicile din Episcopia Romanului acum mai multi ani in urma, ca sa o scoata din administratie pe Maica Mihaela , nepoata PS Eftimie care conducea administrativ Episcopia; lovind in ea il scoateau si pe PS Eftimie, asta era scopul, ca sa intre Ioachim mai repede Episcop caci atunci era vicar. Ioachim Bacauanul iesea pe veranda pe o usa si intra pe cealalta aratand ca nu a adormit, si preotii si maicile de atunci stateau adunati in fata la paraclisul Sf Antipa si redirectionau oamenii acasa cand acestia veneau la biserica sa se roage caci se faceau slujbe zilnic acolo dimineata si seara. Cu greva au oprit slujbele total cateva zile, fara acordul Episcopului Eftimie. Chestii total lumesti lipsite de substrat duhovnicesc care sunt convins ca se intampla peste tot in tara dar lumea le-a trecut cu vederea si s-a ajuns in aceasta situatie deplorabila. Dumnezeu sa faca lumina si sa ne ierte si sa ne pazeasca si sa ne mantuiasca! Doamne ajuta!
Nu sa-i cereti sa se retraga.Sa ii ordonati sa se retraga.sau sa il demiteti voi.
Mai sunt si bolnavii dintre ei..trebuie sa intelegem.
Multi episcopocentristi vor trai deziluzia lui Lot . Hristos in mijlocul nostru !
Asemenea filme pot fi ușor trucate pe calculator.
Trebuie analizate cu atenție de specialiști și cu tehnică adecvată.Numai după aceea, dacă reiese că e adevărat, singura soluție e caterisirea.
Oare cu un film trucat a fost şantajat ani de zile, aşa cum se ştia între preoţii zonei? I-au acuzat procurorii pe şantajişti şi de trucare, sau doar de şantaj? Pe unde sunt specialiştii care să spună dacă e trucaj sau nu, dacă nici la DNA nu-s?
se pare ca vor sa-l scoata basma curata, pentru ca sa nu mai divulge si alte nume… totusi este un conflict, si in acest scandal, intre patriarhie si MMB, caci Banescu a confirmat, iar Timofte o scalda si retrimite cazul la Bucuresti
Asta e şi impresia mea, că încă se gândesc că ar putea să-l scape. Doar se ştie că românii uită foarte repede, iar dacă văd că unii susţin că nu e adevărat sau că nu trebuie să judecăm, au motive de şi mai multă îndrăzneală în ascunderea gunoiului, deşi e cât muntele, sub preş. Că orbul oricum nu vede, iar turma proastă doarme dusă/visează!
Sunt sigură că mulţi se tem de divulgări chiar şi mai scandaloase. Faptul că nici MMB şi nici Patriarhia nu-şi asumă o decizie radicală împotriva lui Onilă – chiar dacă, pentru spălarea obrazului şi pentru a-şi salva aparenţa de instituţie onestă, Patriarhia a făcut o declaraţie de recunoaştere a situaţiei – induce ideea că toţi se tem să fie mâna care ridică arma, căci această mână riscă să fie amputată de dezvăluirile lui Onilă. Ar vrea să se spele faţa mânjită, dar fără să pună vreunul mâna proprie.
Toţi se ştiu cu un cimitir întreg în dulap şi nu îndrăznesc să ridice nici măcar o pietricică. Cu acest prilej, au văzut că într-o luptă pot să apară arme surpriză şi că există riscul major ca ei să arunce o pietricică, iar replica să fie o bombă.
si ar mai fi inca o MARE problema… pleaca ei si cine vin in loc? tot ai lor, parerea mea
Evident că tot ai lor, cine să pună un episcop curat şi de ce?
„Nu poate să rămână într-o astfel de poziţie, în urma unui astfel de scandal”.________Deci, dacă nu era scandalul, putea să rămână episcop. Nu violul, pedofilia şi homosexualitatea contează, ci scandalul.
Pe de altă parte, dacă Patriarhia ar fi spus: Nu poate să rămână într-o astfel de poziţi cu un astfel de comportament/păcate, oare Onilă nu ar fi putut să replice: atunci, să plece şi ăla, ăla şi celălalt? Această temere a produs formularea în discuţie a Patriarhiei?
Patriarhia i-a transmis lui Onilă, în limbaj diplomatic, să plece. Totuşi, Onilă nu vrea să plece, căci nu a apărut decât informaţia că-şi susţine nevinovăţia, iar despre intenţia de a se retrage nu auzim nimic. Astfel, pune conducerea BOR în mare dificultate: dacă îl ţine, riscă o terfelire publică drastică a imaginii BOR şi scăderea fondurilor plătite de turmă, iar dacă îl elimină, riscă dezvăluiri ale multor alte mizerii şocante şi devoalarea altor ierahi la fel de „vrednici” sau şi mai şi, despre care cei din interior au mai auzit. Aşa că MMB şi Patriarhia aruncă sabia de la una la alta, aşteptând ca cealaltă să facă gestul tăierii mădularului stricat.
Pe de altă parte, câtă vreme toţi episcopii BOR persistă în promovarea apostaziei, este nearealistă punerea nădejdii de mântuire într-un nou episcop, care e clar că ar avea aceeaşi orientare paneretică. Totuşi, schimbarea ar putea fi, în ochii oamenilor mai mult sau mai puţin catehizaţi, dar care încă au simţ moral, o acţiune de curăţire obligatorie. Fără ea, mulţi oameni care nu au cu totul pervertită simţirea morală/ortodoxă, ar putea realiza că BOR a ajuns un vas al spurcăciunii care nu vrea să se cureţe deloc.
Oameni buni!!! Erezia e muuuuult mai grava decat ce a facut acest Episcop daca a facut! Acestea sunt pacatele lui persoanale care nu afecteaaza decat pe el, in schimb erezia ecumenista e muuult mai grava pentru ca afecteaza mantuirea credinciosilor.
Şi eu cred că erezia este mai gravă, dar erezia e în mare legătură cu păcatele personale. Iar că păcatele personale nu-l afectează decât pe Onilă e DEPARTE de adevăr, câtă vreme e vorba despre sodomizarea şi violarea unor tineri curaţi, viitori preoţi. Să formezi generaţii de preoţi deprinşi cu sodomia e nimic? Să perverteşti suflete curate, să nimiceşti credinţa unui copil e o nimica toată? O fi minţit Hristos, care ne-a zis: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării”???
Se pune problema că avem de ales între pedofilie+sodomie+viol şi erezie? NU, ci se pune problema că, după ce că acest episcop a lepădat dreapta credinţă şi s-a făcut intrument al propagării ereziei şi al transmiterii apostaziei în popor, să mai acceptăm să fie şi pedofil, violator şi homosexual şi să-l ţinem în continuare de „preasfinţitul” şi cu „întâi pomeneşte-L Doamne!”
Halal!
Pai pe aceștia ai avem după chipul și asemănarea noastră ( a nu se înțelege că generalizez) imaginativă că și antihristul cam tot în aceiași manieră asi va face apariția
Le-a dat Dumnezeu griji sinedriştilor care, fără ruşine, îi cateriseau pe preoţii care s-au delimitat de erezie. Mai auzim acum de vreo prigoană a contestatarilor adunăturii din Creta? Doar că acum nu se mai grăbesc să caterisească, ci nu ştiu cum să mai dosească spurcăciunile de la cel mai înalt nivel, cu explicaţii dintre cele mai puerile.
În acest context, mă întreb cum le e preoţilor din eparhia sodomitului/pedofilului Onilă să spună, în faţa poporului: „Întâi pomeneşte, Doamne, pe Înalt Preasfinţitul nostru episcop Corneliu”??? Nu le e ruşine de oameni, care au aflat cu ce „sfinţenii” se ocupă „înaltul”? Chiar aşa un teatru ieftin/mascaradă a ajuns liturghia, de rostim fără jenă şi fără frică cele mai evidente minciuni, ca şi cum Dumnezeu ar fi mort?
Pacatele proprii nu reprezinta motiv de intrerupere a pomenirii, conform canonului 13 al Sinodului I-II de la Constantinopol (859, 861)
E drept ca te cam ia cu lehamite sa auzi pomenit numele unui astfel de episcop, dar canonul este pentru a nu se face abuzuri impotriva ierarhilor drepti si trebuie asteptata hotararea sinodului. Episcopul Corneliu va fi depus din treapta si sa-l ajute bunul Dumnezeu sa se pocaiasca. Insa nu pentru aceasta fapta personala trebuia sa se intrerupa pomenirea, ci pentru partasie la erezie, conform Canonului 15 al aceluiasi Sinod:
Despre orientarea perversă a unor ierarhi nu se ştie de acum, ci se ştia de destulă vreme în unele cercuri. Dacă nu se vorbea deschis despre ea, ci în şoaptă, era tocmai pentru că ierahii nu ajunseseră ca acum, după Creta, să propovăduiască erezia cu capul descoperit, tăcerea având rolul de a nu lovi în Biserică şi de a nu-i sminti pe unii.
Acum, însă, nu mai sunt episcopi, ci sunt minciuno-episcopi, propovăduitori pe faţă ai ereziei, luptători împotriva celor care vor să rămână în dreapta credinţă şi în Biserica lui Hristos. Dumnezeu i-a vădit şi i-a ruşinat, e cazul să-i acoperim, să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic şi că nu e mare lucru ca un episcop să sodomizeze seminarişti?
Nicidecum sa-i acoperim. E clar ca Dumnezeu si-a luat mana de pe ei. Dar sa nu invocam astfel de patimi pentru intreruperea pomenirii lor. Ei nu mai trebuie pomeniti pentru Creta, iar prin aceste dezvaluiri, Hristos ii scoate de la slujire, daca nu vor sa dea inapoi de la erezii.
Eu NU am invocat patimile pentru întreruperea pomenirii, ci am sesizat situaţia în care au ajuns preoţii care nu s-au delimitat de erezia episcopului.
Preoţii ar fi trebuit să întrerupă pomenirea episcopului pentru erezie şi n-au făcut-o, mizând pe ignoranţa poporului în privinţa gravităţii ereziei postcreta şi în privinţa însemnătăţii pomenirii episcopului.
Acum, aceşti preoţi sunt în situaţia de a pomeni în faţa poporului un sodomit vădit public. Aici chestiunea stă mai altfel: dacă poporul necatehizat nu pricepe gravitatea ereziei, gravitatea sodomiei şi a pedofiliei o pricepe şi o condamnă. Deci, mă întreb: cu ce îndrăzneală îl va pomeni un preot pe acest episcop drept slujitor al lui Dumnezeu? Nu înseamnă asta să minţi poporul în faţă, lucru agravat de faptul că Onilă nu dă vreun semn de pocăinţă, măcar formală? Preoţii care acum pomenesc un violator pedofil vădit nu ar fi fost scutiţi de această RUŞINE dacă ar fi întrerupt pomenirea lui pentru erezie, aşa cum aveau DATORIA? Cum să le mai vorbească ei oamenilor despre moralitate, cum să le mai ceară asta, când ei „întâi” pomenesc în faţa lui Dumnezeu un atare om?
Pe de altă parte, într-un trup al Bisericii sănătos, un episcop cu astfel de abateri morale nu ar fi fost înlăturat demult? E normal să fie pedofili în fruntea Bisericii? Iar acum, că s-au înmulţit şi se sprijină unul pe altul, în loc să se caterisească, ce să facem? Să înghiţim asta veşnic?
Intr-un trup al Bisericii sanatos poate nici nu am fi avut asemenea ierarhi, iar daca se isca vreo unul era expulzat ca un microb. Preotii ce nu au intrerupt pomenirea acestui ierarh pe motiv de erezie, acum vor trebui sa suporta rusinea, dar mare lucru ar fi sa se dezmeticeasca vreo unul. Dumnezeu nu se va opri aici. Noi sa ramanem statornici, cu smerenie pe calea pe care am pornit si sa-l imploram pe bunul Dumnezeu sa ne scape de toate lepadaturile si de toti tradatorii din BOR.
Dacă poporul nu știe ce-i acela canonul 15 apostolic de exemplu, pentru că nu a fost catehizat de către clerul care avea datoria să o facă, poporul știe însă bine cei acela păcat al sodomiei și pedofiliei, chiar dacă e în stare de adormire. Când astfel de lucruri devin publice, ce-i de făcut? Și dacă se întâmpla asta înainte de Creta? Ei, lăsăm așa, nu invocăm nimic. Ne trebuie multă dragoste și liniște.
Iată ce spunea Mitropolitul Florinei, Augustin Kandiotis
„Părinte Augustin, credeţi că prin marile lupte pe care le duceţi, va veni momentul când vor înceta carnavalurile, concursurile de frumuseţe, spectacolele imorale, cărţile şi revistele anticreştine, scandalurile din spaţiul bisericesc şi că clericii noştri vor deveni asemenea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii?”
Eram foarte curios ce va răspunde.
Şi părintele Augustin, un om prin excelenţă realist, mi-a răspuns.
„Nu sunt atât de naiv să cred că răul cu multe chipuri din societate şi din Biserică va înceta, oricât de multe predici am ţine.
Altul este scopul meu:
Prin predică, oral şi în scris, mă lupt să trezesc conştiinţa religioasă a credincioşilor şi să înţeleagă că au drepturi şi în societate, şi în Biserică. Trebuie să înveţe, spre exemplu, că au dreptul să ceară ca clericii şi mai ales episcopii să fie aleşi prin votul clerului şi al poporului.
Să înveţe că au dreptul şi datoria de a striga «nevrednic» la hirotonia unui nevrednic. Să conştientizeze că în spaţiul Bisericii creştinii nu sunt o masă mută de oi necuvântătoare, ci au cuvânt în alegerea păstorilor lor şi în administrarea Bisericii. Să înveţe că trebuie să îi combată pe trădătorii credinţei şi să se lupte pentru curăţirea Bisericii.
Creştinii laici pot încă să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când sinoadele acestea nu exprimă adevărul Credinţei Ortodoxe.
Avem mari sinoade locale şi ecumenice care au fost afurisite de poporul credincios ca tâlhăreşti.
Cu alte cuvinte, urmăresc prin predici şi prin luptele împotriva răului ca poporul evlavios să dobândească o vie conştiinţă bisericească şi să înveţe că nu este responsabil să-şi mântuiască doar «sufleţelul său», dar este împreună-răspunzător cu toţi credincioşii, clerici şi laici, pentru ce se întâmplă în Biserică. Adică, este nevoie stringentă ca poporul evlavios să înveţe să se împotrivească! (Acesta a fost răspunsul părintelui Augustin, însă nu cuvânt cu cuvânt).”
Sursa:
https://graiulortodox.wordpress.com/2010/08/19/impotrivire/
Merită citit tot articolul!