Mii de persoane s-au adunat, sâmbătă, în centrul Londrei pentru a participa la parada anuală Gay Pride. Evenimentul se află la ediţia 45, iar în acest an, primarul capitalei Marii Britanii, Sadiq Khan, a celebrat, alături de londonezi, diversitatea şi toleranţa, potrivit BBC.
Britanicii s-au îmbrăcat în costume colorate, au venit cu steguleţe în culorile curcubeului, mărşăluind spre White Hall. Un drapel-curcubeu a fost proiectat pe Palatul Westminster pentru prima dată în istorie, pentru a sărbători evenimentul.
Buna desfăşurare a evenimentului este asigurată de prezenţa a peste 150 de poliţişti, alături de reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă, ai Pompierilor şi ai Poliţiei Transporturilor.
o adunatura de diletanti!
O adunatuta de necajiti, st bolnavi saracii cu primaru in frunte!
False love
,,atunci cand barbatii vor fi femei si femeile barbati”.Nu e jumatatea veacului al8lea fratilor ,de ce va mirati?Nu ne plangeau de mila toti pustnicii si sfintii?Daca ar stii lumea ce vine,si-ar blestema si ziua nasterii pe pamantul vremelnic.
De veacul al 8-lea am auzit , dar scria pe un site ortodox , că în 2010 am intrat în veacul al 8-lea . Atunci cum sa fie la jumătatea lui ?
Ioana Sarbescu http://www.crestinortodox.ro/religie/sfantul-calinic-la-cernica-marturia-despre-anul-1992-99481.html
Fie la ei.dar nu la noi
Hidoși si scarbosi!
Pe masura ce dobandesc din ce in ce mai multe „drepturi” devin din ce in ce mai obraznici si nesimtiti. Scopul acestor marsuri este de a atrage in capcana patimilor Sodomei si pe altii, in special pe tineri si pe copii, a caror identitate sexuala este in formare.
Praful si pulberea!…
In al doilea rand este batjocorita monarhia britanica, simbolul statului britanic, in complicitate cu veneticul primar al Londrei. Probabil cineva sta intr-un colt intunecos si rade de imbecilii care aplauda batjocorirea valorilor morale si nationale.
O să oblige și viața noastră țărișoara să accepte așa ceva …
biata
?????
Noi să avem grijă de țara noastră, de restul are grijă Dumnezeu!
dragi romani nu v ati pus vreodata intrebare de ce niciodata la o parada de genul nu a aparut nici un asa zis terorist ??!!aveti idee cat de mult urasc musulmanii tipul asta de manifestari ?! dar totusi nu apare un asa zis terorist ….toate aceste intrebari ca sa intelegeti cam cum sta treaba cu TERORISMUL ..indivizii sunt „scosi „la comanda sub diferite pretexte actioneaza in nebunia lor ceea ce duce la o stare de groaza ,de frica …traim intr un haos controlat …cat priveste acesti oameni cu orientari sexuale „normale” ptr care nimeni nu a facut nimic ca sa i trezeasca la realitate ,ei sunt rezultatul unei tolerante absolute ,a indiferentei noastre fata de tot ce intampla in jurul nostru …ACUM STAU SI MA INTREB „ce o fi mai rau ptr aceasta tara ,un grup mic de oameni intunecati sau o majoritate de tineri frumosi si liberi care urasc tot ceea ce defineste acest popor ?!!!!tinerii romani total dezorientati ,practic fara nici o legatura spirituala cu aceasta tara ,usor de manipulat ,crescuti de bone intr un mediu nociv ….Care este pericolul mai mare ??!!
Foarte educativ pentru tanara generatie!!! Intradevar , de ce nu este nici un atatc terorist la astfel de manifestatii? totul e controlat de o mana de oameni care conduc lumea. Suntem aproape de prapastie!!!
Demented circ monkeys
Lume bună, ??
O lume din ce in ce mai perversa, obsedata sexual, materialista si mincinoasa. Daca DUMNEZEU va ingadui toate acestea, inseamna ca va trebui sa isi ceara scuze pentru Sodoma si Gomora,
Sa ne pregatim pentru ce va veni mai rau.
DUMNEZEU sa ne ierte!