X

MMB pare a accepta decizia Consiliului Parohial din Orășeni, dar practică un prozelitism de tip sectar în localitate

de Mihai-Silviu Chirilă

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În duminica de după Sinaxa Ortodoxă Națională de la Botoșani, membrii Consiliului Parohial al Parohiei “Schimbarea la Față a Domnului” Schitul Orășeni au aprobat un document în care afirmau:

  1. acordul deplin față de conținutul Rezoluției Sinaxei din Botoșani;

  2. faptul că biserica parohială și toate dependințele din curtea acesteia aparțin satului și credincioșilor ortodocși ai parohiei;

  3. determinarea de a continua nepomenirea ierarhului până în momentul în care acesta se desparte de erezia ecumenismului și de a nu primi preoți pomenitori la slujbele din parohia lor;

  4. faptul că prin atitudinea lor nu se separă de Biserica Ortodoxă Română, ci se îngrădesc doar de erezia ecumenistă propovăduită în Creta.

Acest document a fost trimis Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pentru ca Centrul eparhial să cunoască voința populară din localitatea Orășeni și faptul că nu se poate face nicio schimbare a preotului paroh fără consimțământul poporului credincios, care nu dorește alt preot decât pe parohul lor, părintele Ioan Ungureanu.

Se pare că Mitropolia a acceptat voința populară a credincioșilor ortodocși din Orășeni, deoarece ieri i-a trimis în teritoriu pe aceeași angajați ai săi, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Marian Timofte și inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă, pentru a anunța populația din sat că vineri, 7 iulie, câțiva preoți pomenitori vor săvârși, la domiciliul unuia dintre săteni, slujba Sfântului Maslu.

Prin acest gest, cei doi angajați mitropolitani recunosc în mod indirect decizia poporului credincios ortodox din localitate de a nu accepta slujbe și slujitori ai altarului care să pomenească ierarhul părtaș la pseudo-sinodul din Creta și încearcă, în manieră sectară, să se infiltreze în această parohie ortodoxă, mizând pe colaborarea câtorva săteni, pe care au reușit să îi convingă în timpul campaniei de calomniere a părintelui Ioan Ungureanu, desfășurată intens în luna mai.

Din relatările de la fața locului, Sfântul Maslu se va săvârși la domiciliul unui cetățean în familia căruia există un preot pomenitor, iar la această slujbă vor participa din sat câteva persoane, majoritatea zdrobitoare a populației satului rămânând alături de preotul lor.

Din câte s-a înțeles, săvârșitori ai acestei Sfinte Taine vor fi și cei doi angajați ai Mitropoliei, starețul Mănăstirii Zosin și alți preoți invitați.

Vicarul administrativ preot Marian Timofte și inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă sunt cercetați penal pentru infracțiunea de șantaj la adresa preotului paroh de la Orășeni, Ioan Ungureanu, după ce în luna mai au ieșit în presă și la televiziune, declarând că îl vor trimite în judecată pe preotul Ioan Ungureanu pentru pretinse amenințări cu moartea la adresa unuia dintre ei (pe care nu le-au demonstrat până acum deloc), apoi au declarat că se mai gândesc dacă îl trimit în judecată sau nu. În alte pasaje ale interviurilor oferite cu acea ocazie, au menționat că dacă preotul “reintră în rânduială” poate rămâne chiar în parohia sa, deși este deferit Consistoriului Eparhial pentru acuzații care i-ar putea aduce caterisirea.

La rândul său, starețul Mănăstirii Zosin, arhimandritul Teodosie Pleșca, i-a trimis un mesaj SMS părintelui Ioan Ungureanu, în care l-a catalogat cu remarci rasiste și l-a insultat în mod suburban, s-a situat sub anatema canonului 1 al sinodului din Gangra, prin afirmarea în mai multe mesaje a disprețului visceral față de Sfânta Taină a Căsătoriei, și i-a amenințat pe “adepții” părintelui Ioan Ungureanu, care locuiesc în parohia Orășeni, că îi va stropi cu benzină și le va da foc, dacă îi vede la Mănăstirea Zosin. Departe de a fi deranjate de acest comportament nepreoțesc și necreștinesc, autoritățile MMB îi permit starețului de la Zosin să organizeze activități cu tinerii la mănăstire.

Alineatul 1 al art. 40 din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (RACDIJBOR) sancționează ca abatere administrativă “săvârșirea de slujbe liturgice în altă parohie, fără încuviințarea preotului paroh”.

În prezent, părintele Ioan Ungureanu este trimis în judecata Consistoriului Eparhial Iași, pentru acuzația de schismă, deoarece a întrerupt pomenirea ierarhului locului, pentru motivul participării acestuia la sinodul din Creta, în care s-au luat decizii cu caracter eretic. În conformitate cu canonul 15 I-II Constantinopol, pentru întreruperea pomenirii ierarhului pentru acest motiv preotul nu trebuia deferit niciunei instanțe de judecată, iar în conformitate cu canonul 3 al Sinodului al III-lea Ecumenic, dacă va fi caterisit pentru că s-a opus unui episcop eretic, caterisirea sa nu va avea niciun fel de valoare, fiind nulă de drept.

Părintele Ioan Ungureanu a fost suspendat în urmă cu două luni din slujirea preoțească în temeiul art. 63, alin. (2) din RACDIJBOR, care permite episcopului ca, în cazuri de abateri grave (altele decât întreruperea pomenirii pentru erezia episcopului) să dispună suspendarea din funcție a vinovatului pe perioada cercetării, “cu accelerarea însă a judecății procesului”. Procesul trenează de vreo lună de zile, în care nu s-a mai întâmplat nimic, după ce în primele ședințe, părintele Ioan Ungureanu a reclamat câteva abateri procedurale, cerând ca procedurile să fie aplicate cum trebuie, pentru a i se da dreptul la apărare.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

2 comentarii

  1. cenzurarea slujbei Prohodului Domnului nu este un act sectar? Ce au hotarat Sfintii Parinti sarbatoriti in Duminica Ortodoxiei?

  2. Ideea ca “Tainele” savarsite de adeptii unei erezii vadite sunt valide pana la condamnarea sinodala a ereziei, vine si din confuzia pe care unii o fac intre “oros” si “canon”: “canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii sa cateriseasca pe preoti, ori sa afuriseasca, ori sa anatemiseasca pe mireni, cand calca canoanele”(Pidalion), prin urmare se refera la calcarea canoanelor nu a dogmelor. Impotrivirea prin erezie fata de dogme atrage dupa sine anatema, caterisirea; in acest caz un sobor constata caderea din har, intarind caterisirea; Pana si canonistii ecumenisti a inteles ca asa stau lucrurile: “caterisirea pentru orice fel de abatere, afara de: hula impotriva Sfantului Duh, apostazia, si schisma; si caterisirea pentru una din aceste trei abateri capitale. In primul caz…In cazul al doilea caterisirea inseamna atat aplicarea pedepsei… cat si constatarea caderii din har ca rezultat al savarsirii constiente a vreuneia din cele trei abateri capitale [hula impotriva Sfantului Duh, apostazia, si schisma] si prin persistent cu indaratnicie in ele”.
    Aceasta este starea celor care au semnat anul trecut in Creta, iar un viitor sinod ortodox nu va face decat sa constate si sa intareasca o stare de fapt daca acestia nu vor renunta la ratacirile ce si le-au insusit si pentru care au semnat in Kolimbari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button