Cardinalul George Pell, personalitatea catolică de rangul cel mai înalt din Australia, totodată trezorier al Vaticanului, a fost pus sub acuzare pentru multiple abuzuri sexuale asupra unor copii, relatează agențiile de presă. George Pell a fost interogat la Roma de poliţia australiană, în octombrie, în urma unor acuzaţii de pedofilie pe care prelatul le respinge.
Poliţia din statul australian Victoria a anunțat că l-a inculpat pe George Pell, acum în vârstă de 75 de ani, pentru agresiune sexuală. Prelatul urmează să se prezinte pe 18 iulie la un tribunal din Melbourne, pentru a fi audiat.
Acuzaţiile formulate împotriva cardinalului Pell au apărut după o anchetă îndelungată cu privire la răspunsul instituţiilor în Australia faţă de abuzuri sexuale comise asupra unor copii. Ancheta a fost solicitată de Guvern în 2012.
Cardinalul Pell a fost audiat în trei rânduri şi a recunoscut în fața comisiei de anchetă că a „eşuat” în gestionarea problemei preoţilor pedofili din statul Victoria, în anii ’70.
George Pell a devenit preot în 1966, la Roma, după care a revenit în Australia în 1971, unde a urcat treptele ierarhiei catolice. În 2014 a fost desemnat trezorier al Vaticanului de Papa Francisc, urmând să asigure mai multă transparenţă. Această demnitate îl face să fie considerat al treilea oficial ca rang în ierarhia Bisericii Catolice.