O echipă de cercetători francezi a găsit noi dovezi conform cărora particulele generate de mai multe specii de mucegai pot conţine anumite chimicale numite micotoxine, iar acestea pot fi eliberate în aer, prezentând riscuri severe pentru sănătatea oamenilor.
În mod normal, micotoxinele sunt asociate cu contaminarea mâncării, spre exemplu cu mucegăirea produselor alimentare precum fructele sau pâinea. Nimeni nu ştie cu exactitate de ce mucegaiul le produce, dar pot fi letale dacă sunt consumate într-o concentraţie suficient de mare, scrie Science Alert, citează descopera.ro.
În ciuda faptului că efectele asupra organismului atunci când aceste toxine sunt ingerate au fost studiate exhaustiv, puţine lucruri se ştiu despre inhalarea micotoxinelor. Jean-Denis Bailly, de la Şcoala Naţională Veterinară din Toulouse, precizează că „nu există aproape nicio informaţie cu privire la toxicitatea acestora în cazul inhalării”.
Singurele studii de acest gen care există sunt bazate pe tipurile de fungi găsite în agricultură, dar acestea nu spun nimic despre spaţiile închise şi locuite precum apartamentele.
Noul studiu a analizat ciuperci precum Penicillium brevicompactum, Aspergillus versicolo şi Stachybotrys chartarum. Acestea se găsesc în colţurile băilor sau în camerele slab ventilate, unde sporii şi părţi din acest mucegai se pot deplasa prin aer.
Studiul a implicat controlarea aerului din jurul unei hârtii care a fost contaminată cu diferite tipuri de mucegai, apoi cercetătorii au analizat aerul care venea din aceasta. Bailly precizează că „multe dintre micotoxinele aeropurtate provin din spori, dar am observat că o anumită cantitate de toxine a fost găsită pe particule foarte mici, precum praful, care poate fi uşor inhalat”.
Faptul că pe particule mai mici ca sporii există micotoxină care poate fi inhalată, iar aceste particule pot fi eliberate în aer la curenţii slabi care pot fi găsiţi în interiorul apartamentelor, reprezintă factori care trebuie luaţi în considerare atunci când se evaluează limitele toxicităţii.