Ministrul olandez al sănătății, Edith Schippers, a anunțat vineri că va aloca 2,8 milioane euro din bugetul anual al instituției pe care o conduce pentru a finanța implanturile mamare dorite de transsexuali, justificarea(!) fiind că celor mai mulți „le crește prea puțin pieptul” în urma tratamentelor hormonale, iar acesta este un „obstacol serios” în îndeplinirea dorinței lor de a deveni femei transsexuale, transmite agenția EFE.
„Cred că este important să diminuăm acest obstacol, având în vedere poziția economică a transsexualilor. O schemă de subvenții pentru acoperirea costurilor protezelor mamare poate contribui la aceasta dintr-o perspectivă de emancipare sexuală”, argumentează Edith Schippers într-o scrisoare adresată parlamentului de la Haga, potrivit Agerpres.
Ea a precizat că începând din primăvara anului viitor transsexualii vor putea beneficia de aceste ajutoare financiare pentru a-și face implanturi mamare.
Mai mult decât atât, Edith Schippers a deplâns faptul că transsexualii care solicită astfel de operații trebuie să aștepte prea mult înainte ca clinicile de specialitate să le onoreze cererile. Prin urmare, ea a cerut instituirea de reguli astfel încât acest timp de așteptare să scadă, însă a admis că va fi greu de realizat acest lucru, întrucât numărul solicitărilor crește mai mult decât capacitatea clinicilor.