Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunţat că doreşte implementarea unei aplicaţii de urmărire a traficului pe baza identificării numerelor de înmatriculare a autovehiculelor care tranzitează Bucurestiul.
„În ceea ce priveşte controlul traficului, sistemul a fost prevăzut să funcţioneze pentru 96 de intersecţii. Ulterior, au fost conectate alte 81 de intersecţii, ajungându-se la un total de 177 de intersecţii conectate. În această perioadă suntem în curs de conectare a încă 36 de intersecţii de pe diferite artere, astfel că anul acesta, în total, vom avea 213 intersecţii înrolate în sistem, din cele 434 existente. Nu este suficient, ne dorim ca toate intersecţiile să fie conectate la acest sistem de management al traficului. Este un neajuns al oraşului, nu vreau să pronunţ cuvântul moştenire, şi ne dorim ca în acest an toate intersecţiile să fie cuprinse în acest sistem inteligent de management al traficului”, a declarat Gabriela Firea.
Edilul susţine că în perioada următoare se vor face investiţii şi în sistemul de management al traficului prin care toate intersecţiile importante din Capitală să fie conectate la centrul de monitorizare şi fluidizare a circulaţiei rutiere. Mai mult, ar putea fi implementat un sistem de monitorizare a autovehiculelor prin identificarea numerelor de înmatriculare.
„În ceea ce priveşte monitorizarea video a traficului, sunt instalate 257 de camere video, urmând a fi instalate încă 50 de camere prin proiectele în derulare. Acest sistem foloseşte tehnologie de acum 9 ani şi necesită înlocuire totală. Este un sistem care nu se mai foloseşte nicăieri în lume, cel puţin nu în capitalele civilizate. De asemenea, vom avea şi un update, schimbare a aplicaţiei de gestiune a traficului, care este învechită, a soluţiei existente de supraveghere video şi a infrastructurii hardware. Introducerea unei aplicaţii de urmărire a traficului pe baza indentificării a numerelor de înmatriculare a autovehiculelor care tranzitează Capitala”, a precizat edilul.
Gabriela Firea, primarul Capitalei, a anunţat că peste câteva zile va fi demarată licitaţia pentru achiziţionarea a 400 autobuze noi, o sută de tramvaie şi o sută de troleibuze.
„În câteva zile urcăm pe Seap licitaţia pentru achiziţionarea de 400 de autobuze noi, de 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze. Înţeleg că cetăţeanul nu poate renunţa la maşina personală în condiţiile în care primărie nu pune la dispoziţie autobuze noi, curate, cu programe predictibile. Suntem în procedura de achiziţie pentru internet wireless gratuit, care va fi montat în noile autobuze”, a declarat primarul.
Costurile sunt estimate la 120.000.000 de euro
Gabriela Firea susţine că va fi achiziţionată şi o aplicaţie pentru transportul public, astfel încât bucureştenii să ştie traseele şi timpii de aşteptare.
Jale cu ăștia cu controlul lor cu tot