(Natural News) Un studiu recent publicat în Jurnalul Medical Britanic a scos la iveală că cele mai des prescrise medicamente anti-inflamatorii non-steroidale (NSAID-uri), cunoscute drept calmante, pot creşte în mod semnificativ şansele unui atac de cord în decurs de o săptămână sau o lună, dacă sunt administrate în doze mari. Pentru efectuarea studiului, o echipă de de cercetători au extras informaţii din diverse baze de date medicale din ţări precum Canada, Finlanda şi Marea Britanie, cu o cohortă totală de populaţie de aproape 447.000 de participanţi. Mai bine de 61.000 dintre aceşti pacienţi au suferit un atac de cord.
Echipa de cercetare a descoperit că mai mult de 90% dintre toate calmantele evaluate erau conexate riscului crescut de atac de cord. Experţii din sănătate au aflat de asemenea că riscul cumulat de atac de cord era între 20 şi 50 de procente mai mare la utilizatorii de NSAID comparativ cu non-utilizatorii. Experţii au mai observat că riscul varia mult între anumite medicamente. Potrivit echipei de cercetare, utilizarea de ibuprofen şi naproxen era asociată cu un procent de 75% risc de atac de cord, în timp ce rofecoxib avea legătură cu mai bine de 100% şanse crescute de boală. Echipa de cercetare a subliniat că riscul sporit de atac de cord începe la o săptămână şi persistă la uzul îndelungat şi în doze mărite.
„Având în vedere că apariţia riscului de infarct miocardic acut (atac de cord) a avut loc în prima săptămână şi s-a manifestat amplificat în prima lună de tratament cu doze mai mari, cei care eliberează reţete ar trebui să cântărească riscurile şi beneficiile NSAID-urilor înainte de instituirea tratamentului, îndeosebi pentru dozele mărite.” a declarat autorul Michele BALLY de la Centrul Spitalicesc de Cercetare al Universităţii din Montreal.
„Dacă cineva are nevoie să trateze o durere, febră sau inflamaţie ocazională, ar trebui să ia în considerare toate tratamentele alternative valabile şi să beneficieze de ajutorul furnizorilor de sănătate… Pe scurt, nu luaţi aceste medicamente ca pe bomboane doar pentru că sunt comercializate la tejghea. Trataţi-le ca pe orice altă medicamentaţie. Folosiţi-le doar dacă aveţi musai nevoie, în cea mai mică doză posibilă, pentru cel mai scurt timp”, a fost citatul lui BALLY preluat de către CBSnews.com.
Dr. Mike KNAPTON, un director medical asociat al Fundaţiei Britanice pentru Inimă a subliniat faptul că oamenii cărora ori li s-au prescris medicamente ori le-au cumpărat direct din farmacie ar trebui să fie conştienţi de riscurile asociate medicamentelor sedative.
Mai multe studii identifică legături între calmante şi riscul de atac de cord
Studiile anterioare au stabilit deja că sedativele pot creşte şansele unui atac de cord. O analiză publicată în Jurnalul Medical Britanic a descoperit că NSAID-urile sporesc riscul de a suferi un atac de cord, un atac cerebral şi în consecinţă moarte. Ca parte din meta-analiză, o echipă de cercetători din cadrul Universităţii Bern au analizat 31 de studii clinice cu o cohortă totală de populaţie de peste 116.000 pacienţi. Potrivit analizei, pacienţii care au luat rofecoxib şi lumiracoxib erau de două ori mai predispuşi să sufere un atac de cord comparativ cu cei care au luat un placebo. Cercetătorii au mai aflat că ibuprofenul este asociat cu şanse de trei ori mai mari de a face atac cerebral. În plus, experţii au observat că pacienţii care au luat etoricoxib şi diclofenac erau predispuşi la de patru ori mai mare riscul de a muri ca urmare a unui atac de cord sau atac cerebral. (Conexat: aflaţi mai multe despre pericolul utilizării de calmante la Toxins.news)
Un alt studiu publicat în Jurnalul European pentru Inimă a evidenţiat că sedativele obişnuite ce sunt folosite se asociază cu posibilităţi crescute de stop cardiac. Potrivit unei echipe de cercetători ai Universităţii din Copenhaga, ibuprofen poate creşte riscul de stop cardiac cu 31%. Experţii au mai remarcat că diclofenac are legătură cu şanse de 50% mai mari pentru un stop cardiac.
În anul 2015, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a Statelor Unite (FDA) a emis etichete consistente de avertizare împotriva uzului de calmante, după ce tot mai multe dovezi au arătat că aceste medicamente pot într-adevăr spori şansele unui atac de cord. Potrivit FDA, riscul unui atac de cord se poate instala chiar din prima săptămână, inclusiv la cei care nu au în istoricul medical probleme de acest gen.
Surse: