(Natural News) Curățarea urechilor cu bețișoare vă poate face să vă simțiți bine dar vă avertizez: riscați să ajungeți la urgențe. De fapt, bețișorul cu vată multifuncțional a trimis deja mii de copii la spital în întreaga Americă. Cercetători de la spitalul de copii Nationwide din Columbus, Ohio au analizat cazuri în perioada 1990 – 2010 și au descoperit cifre interesante. Pe parcursul celor 21 de ani, un număr estimat de 263 000 de copii sub 18 ani, au fost tratați de răni provocate de bețișoarele cu vată. Privind cifrele mai aproape, constatăm că au fost 12 500 ce copii pe an, sau 34 pe zi, raportează MedicalXpress.com.
Potrivit cercetătorilor, aproximativ 73% din accidente au avut loc în timp ce urechile erau curățate cu bețișoare cu vată. Joaca cu aceste bețișoare a generat 10% din leziuni, iar 9% s-au accidentat căzând în timp ce aveau bețișoarele încă în urechi. Copiii care au fost lăsați singuri să le folosească au reprezentat 77% din cazurile de leziuni; părinții și aparținătorii care au folosit bețișoarele pentru a curăța urechile copiilor au cuprins 16% din accidente, rerspectiv 6%.
Dintre leziunile suferite de copii, cele mai comune au fost: senzația de corp străin (30%), timpan perforat (25%) și leziuni ale țesuturilor moi (23%).
„Cele 2 concepții greșite pe care le aud ca otolaringolog, sunt că acele canale auditive trebuiesc curățate acasă și de asemenea cu bețișoare cu vată; ambele concepții sunt greșite ,” spune seniorul autor al studiului Dr. Kris Jatana.
Jatana a explicat apoi:
„Canalele urechii se curăță singure de obicei. Folosind bețișoare cu vată pentru a le curăța, nu numai că acestea împing ceara mai aproape de timpan, dar este un risc semnificativ de a provoca leziuni ușoare sau grave urechii.”
Wiliam Shapiro, audiolog și profesor asociat în domeniul clinic la universitatea NYU Langone, a dezvoltat mai mult subiectul declarând că dacă ceara este împinsă către timpan, creează dificultăți de vibrare membranelor delicate, aceasta în timp putând duce la pierderea auzului. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla de la folosirea continuă a bețișoarelor, este înțeparea accidentală a timpanului ce provoacă pierderea definitivă a auzului.
Pe cât este de dezgustătoare ceara din urechi, ea de fapt se află acolo pentru un scop. Rolul primar este acela de a ține la distanță insectele de canalul auditiv pentru a nu provoca pagube serioase. Ceara de asemenea acționează ca o substanță antibacteriană și antifungică prin lupta cu infecțiile din interiorul și din jurul urechilor noastre. Scoțând ceara din urechi, puteți provoca uscăciuni ale urechilor, deoarece ceara are și rol de lubrifiant.
„Nu este un lucru rău să ai ceară,” le-a spus Shapiro celor de la BusinessInsider.com.
Urechile trebuiesc curățate doar atunci când sunt pline sau au acumulat cantități mari de ceară care îngreunează auzul. Dacă simți într-adevăr nevoia de a curăța urechile, există totuși metode mai sigure. Dr. ontolog Erich Voight recomandă spălarea urechilor cu apă și săpun, iar apoi tamponarea surplusului cu degetul înfășurat în prosop. Altă metodă implică turnarea în ureche a câtorva picături de amestec: o parte oțet alb, o parte alcool de masaj (NT- eng. Rubbing alcool – probabil carmol, spirt) și o a treia parte apă, la temperatura corpului. (Citiți și: 7 Tips To Protect Your Hearing)
Concluzia este următoarea: Încercați să evitați introducerea oricărui lucru în ureche. Sfatul lui Shapiro:
„Nu băgați în urechi nimic mai mic decât cotul dumneavoastră.”
Fiți la curent cu toate știrile despre sănătate, vizitând Medicine.news astăzi.
Surse: