Inainte de Duminica Cincizecimii sunt „Mosii de vara”, sarbatoare dedicata pomenirii mortilor. Cu aceasta ocazie, in bisericile ortodoxe se oficiaza Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuti la cele vesnice.
Biserica Ortodoxa a consacrat sambata, ca zi de pomenire a mortilor. Doua dintre sambetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate in chip special pomenirii generale a mortilor: Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne (a Infricosatei Judecati) si Sambata dinaintea Duminicii Pogorarii Duhului Sfant.
Ambele zile poarta in popor si denumirea de „Mosi” (cea dintai: „Mosii de iarna”, cealalta „Mosii de vara”), pentru ca in ele facem pomenirea parintilor, mosilor si stramosilor nostri cei adormiti.
In Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne se face pomenirea mortilor, pentru ca in duminica urmatoare Biserica a randuit sa se sarbatoreasca Infricosatoarea Judecata, la care ne vom infatisa cu totii in lumea de apoi. De aceea, intrucat multi dintre dreptii Vechiului Testament au adormit fara sa vada pe Mantuitorul fagaduit si asteptat si multi crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara, Biserica face mijlocire pentru ei.
In Sambata dinaintea Duminicii Pogorarii Duhului Sfant („Mosii de vara”), Biserica face din nou pomenirea generala a mortilor, rugandu-se pentru ei, prin rugaciunile si cantarile inscrise in slujba zilei din Penticostar, pentru ca si ei sa se bucure de darurile Sfantului Duh, a Carui pogorare este praznuita in duminica urmatoare.
Cine poate fi pomenit?
Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.
De ce facem pomenire mortilor?
Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului „adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.
Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre întâmpinarea morții
„Vezi cum o rudă de-a ta a plecat din această lume? Nu te înspăimânta, nu jeli, nu-ţi zdrobi inima. Adună-ţi mintea, cercetează-ţi conştiinţa şi gândeşte-te că peste puţină vreme te va aştepta şi pe tine acelaşi sfârşit. […]
Nu spun, desigur, că nu trebuie să ne pară rău pentru despărţirea de persoanele dragi nouă, care mor, dar să nu ne întristăm mai mult decât trebuie. Căci ne vom mângâia destul dacă ne gândim că omul pe care l-am pierdut era muritor, ca noi toţi. Dacă ne revoltăm nu arătăm altceva decât faptul că cerem lucruri care nu se potrivesc cu firea omenească. Te-ai născut om, prin urmare muritor. De ce suferi pentru ceva atât de firesc, cum este moartea? Nu cumva regreţi fiindcă pentru a trăi trebuie să mănânci? Nu cumva ai vrea să trăieşti fără hrană? Atunci de ce-ţi doreşti să nu mori? Pe cât de firesc este să mănânci, aşa şi să mori. De vreme ce eşti muritor, nu cere să devii nemuritor; căci acest lucru a fost stabilit o dată pentru totdeauna. Să nu ne asemănăm tâlharilor, care vor să-şi însuşească lucruri care aparţin altora. Astfel, când Dumnezeu ia de la noi bani sau cinstiri sau slavă, şi chiar trupul sau sufletul, le ia pe cele ce-I aparţin. Şi chiar şi pe copilul tău dacă l-ar lua, de fapt nu-l ia pe copilul tău, ci o făptura de-a Lui. […]
De vreme ce n-ai putut să-l ajuţi cât trăia, pentru că n-a ascultat de poveţele tale, acum îl poţi ajuta; nu cu lacrimi şi jale, ci cu rugăciuni şi milostenii şi prescuri. Acestea au fost stabilite de Sfinţii Apostoli nu întâmplător, ci cu iluminarea Sfântului Duh. Preotul, în faţa sfântului jertfelnic, când săvârşeşte înfricoşătoarele Taine ale lui Hristos, îi pomeneşte nu numai pe cei vii, ci şi pe cei morţi, aşa încât sufletele lor se uşurează. ”
Surse:
