Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a elaborat o nouă reglementare aflată încă la stadiul de proiect, referitoare la instalarea contoarelor inteligente de energie electrică, ce aduce, pe lângă altele, clarificări pentru situaţia în care consumatorul de energie refuză să-i fie montat acest contor.
Instalarea smart-meterelor, contoarele inteligente de energie electrică, nu este opţională, dar distribuitorii de energie care instalează contoarele vor face, anterior instalării, anumite măsurători pe care să le arate consumatorilor care, iniţial, refuză instalarea lor, că nu au de ce să se teamă.
Deşi ei spun că instalarea are multiple avantaje, ar putea crea temeri că, pentru cele la care transmisia datelor se face prin unde radio, emisiile de radiaţii electromagnetice ar putea cauza probleme.
Potrivit ordinului, dacă iniţial un consumator refuză instalarea, operatorul de distribuţie face măsurători asupra nivelului de radiaţii electromangetice, pe care i le arată apoi consumatorului. Dacă emisiile sunt sub nivelul stipulat de lege, are dreptul să instaleze noul contor, iar dacă nu, poate decide să amplaseze contorul la limita propriatăţii.
Dacă şi după măsurători care arată că respectivele contoare resptectă normele privind nivelul de emisii electromagnetice consumatorul tot refuză să i fie instalat noul contor, distribuitorul poate ajunge, la limită, să-l deconecteze.
Prevederile legale spun că, în situaţia în care se ajunge la aşa ceva, operatorul de distribuţie poate deconecta locul de consum.
Ce face un contor inteligent
Contoarele inteligente sunt conectate cu dispeceratul distribuitorului, pentru a putea fi realizat, de la distanță, automatizat, un flux bidirecțional de comunicare, în orice moment.
Instalarea acestor dispozitive care pot fi operate de la distanță va oferi o gamă largă de beneficii clienților. Prin sistemul de contorizare inteligentă se vor putea realiza citiri de la distanță a consumului de energie electrică, dar și operațiuni comerciale precum schimbări tarifare, conectări și deconectări, sporind astfel confortul clienților și reducând inconveniența vizitelor la locație. Astfel, furnizorii vor putea utiliza citirile automate oferite de contorul în loc de estimări, pentru facturare, astfel încât facturile vor reflecta mai bine consumul de energie electrică.
În plus, clienții vor putea avea acces la informații detaliate și actualizate la zi cu privire la consumul lor de energie. Contoarele inteligente colectează date privind calitatea furnizării de energie electrică, monitorizând în timp real continuitatea serviciului, raportând erori în sistemul de rețea sau defecțiuni și localizând anomaliile posibil cauzate de consumul necontorizat de energie.
Citiți integral pe ECONOMICA.net la:
Sa nu va speriati. Refuzati contorul „inteligent”(inteligent pentru ei dar un dusman fioros pentru noi)