Toţi oamenii ar trebui să beneficieze de un venit universal de bază, ca parte a unui „nou contract social pentru generaţia noastră“, a afirmat Mark Zuckerberg, fondatorul celei mai cunoscute reţele de socializare online, Facebook. Comentariile acestuia vin în contextul apariţiei unor zvonuri că va candida pentru preşedinţia SUA.
Zuckerberg a declarat că un astfel de venit ar permite oamenilor să-şi asume mai multe riscuri, să încerce lucruri noi ştiind că îşi pot permite în continuare lucurile de bază de care au nevoie în viaţa de zi cu zi, scrie The Independent.
Ideea unui venit universal de bază, sau UBI, a devenit populară în lumea tehnologică, în rândul celor din Silicon Valley, aceasta urmând să capete importanţă pe măsură ce automatizarea va „fura“ locurile de muncă, spun aceştia.
Zuckerberg a sugerat că venitul universal de bază ar urma să fie parte a unui „nou contract social pentru generaţia noastră“. Acesta a lansat recomandarea în timpul unui discurs rostit la Universitatea Harvard.
„Ar trebui să avem o societate care măsoară progresul nu numai prin indicatori economici ca PIB-ul, ci şi prin câţi dintre noi avem un rol pe care-l considerăm semnificativ“, a declarat fondatorul Facebook.
„Ar trebui să analizăm idei ca venitul universal de bază pentru a oferi tuturor spaţiu să încerce lucruri noi“.
„Ne vom schimba locurile de muncă de multe ori, astfel încât avem nevoie de servicii accesibile de îngrijire a copiilor pentru a merge la muncă şi servicii de sănătate care nu sunt legate de o companie. Vom face cu toţii greşeli, astfel încât avem nevoie de o societate concentrată mai puţin pe stigmatizare. Iar pe măsură ce tehnologia continuă să se schimbe, trebuie să ne concentrăm mai mult pe o educaţie continuă de-a lungul vieţii. Şi da, să oferi tuturor libertatea de a urma un scop nu este lipsit de costuri. Oameni ca mine ar trebui să suporte aceste costuri“, a declarat Zuckerberg.
Discursul rostit de Zuckerberg reprezintă cel mai recent dintr-o serie de evenimente care au generat speculaţii că Zuckerberg ar intenţiona să lanseze o campanie prezidenţială. Acesta a vizitat diverse zone din SUA întâlnindu-se cu oamenii şi lansând propriile recomandări pentru îmbunătăţirea vieţii acestora, însă a negat în repetate rânduri o astfel de intenţie.
Ideea in sine e frumoasa, pacat ca este ascunsa otrava vanzarii sufletului (pecetei) in ea