Pomenirea Sfântului Ioan Rusul, Mărturisitorul și făcătorul de minuni

Patria natala – Rusia

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, la sfarsitul veacului al saptesprezecelea, pe timpul imparatiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al nasterii sale este 1690, si aceasta deoarece sfantul a participat ca soldat la razboiul pe care indraznetul tar l-a ridicat impotriva turcilor in 1711.

Prizonier de razboi

Luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului, sfantul Ioan a fost vandut unui ofiter superior turc care era eparh in Procopie, Asia Mica, aproape de Cezareea Palestinei. Intorcandu-se in tinutul sau, aga l-a luat cu sine si pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumarate multimi de robi rusi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor si, vai!, cei mai multi dintre ei, pentru a li se usura putin suferinta, s-au lepadat de Hristos si s-au facut musulmani.
Sfantul Ioan insa facea parte dintre acei tineri pe care ii intelepteste cunoasterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon:

„Batranetile cinstite nu sunt cele de multi ani, nici cele ce se masoara cu numarul anilor; intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor – o viata fara prihana”.

Impodobit deci cu intelepciunea pe care o daruieste Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan rabda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adica – necredincios.

Batut, lovit, scuipat, devenit tinta dispretului ienicerilor din tabara militara ce se afla in Procopie, sfantul raspundea celor ce-l indemnau sa-si lepede credinta ca ar prefera sa moara decat sa cada in acest infricosator pacat. Agai turc i-a spus:

„Daca ma lasi liber in credinta mea, iti voi implini cu sarguinta poruncile; daca ma silesti sa-mi schimb credinta, mai degraba iti predau capul decat credinta. Crestin m-am nascut si crestin voi muri”.

Randuit sa ingrijeasca de vite, fericitul Ioan isi intindea intr-un colt al staulului trupul obosit, multumind lui Dumnezeu ca l-a invrednicit a se face urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Dumnezeu, vazand credinta robului Sau si marturisirea sa, a inmuiat inima impietrita a stapanului sau si, cu timpul, acesta a inceput sa-l indrageasca, ajutand la aceasta si smerenia si blandetea ce-l impodobeau pe Ioan. Dupa o vreme i-au randuit pentru vietuire o camaruta apropiata de grajd, pe care la inceput cuviosul a refuzat-o, continuand sa doarma in staulul sau iubit, pentru a-si chinui trupul cu traiul greu si nevointa in mirosul greu al dobitoacelor si loviturile lor de picioare. Cu rugaciunile sfantului, noaptea grajdul se umplea de buna mireasma duhovniceasca, caci acesta devenise locasul de nevointa unde el urma poruncile Sfintilor Parinti: ceasuri nesfarsite de rugaciuni si ingenuncheri; putin somn, ghemuit, pe podeaua goala si acoperit cu o panza veche, postind multe zile cu putina paine si apa si rostind adesea psalmii proorocului David, pe care ii zicea in limba in care ii invatase de la mama sa – in limba rusa:

„Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt, intru acoperamantul Dumnezeului cerului se va salaslui. Catre Tine, Doamne, Cel ce locuiesti in cer, am ridicat ochii mei; iata, precum sunt ochii robilor la mainile stapanilor lor, asa sunt ochii nostri catre Domnul Dumnezeul nostru, pana ce se va milostivi spre noi…”.

Cateodata, noaptea, mergea pe ascuns la o biserica a Sfantului Gheorghe ce era zidita intr-o rapa nu departe de casa stapanului sau si facea priveghere, stand in picioare in pridvorul bisericii. Tot aici mergea in fiecare sambata si se impartasea cu Preacuratele Taine.
Cautand asupra robului Sau cel credincios, Domnul, Cel ce cerceteaza inimile si rarunchii, a facut sa inceteze batjocurile din partea celor ce erau impreuna cu el robi si a celor de alta credinta. A dat Domnul si multa bogatie stapanului sau turc, iar acesta a cunoscut de unde venise aceasta binecuvantare peste casa sa si propovaduia tuturor despre virtutile slugii sale.

Dupa vreme, aga a hotarat sa faca un pelerinaj la Mekka, cetatea sfanta a mahomedanilor. Nu la multe zile dupa plecarea sa, sotia acestuia a pregatit un ospat la care a invitat rudele si prietenii sotului pentru a praznui si a se ruga pentru buna intoarcere a acestuia acasa. La masa a fost randuit sa slujeasca fericitul Ioan. Printre mancarurile asezate inaintea oaspetilor se afla si un fel de pilaf care ii placea foarte mult agai. Amintindu-si de sotul ei, stapana a zis lui Ioan:

„Cat de bucuros ar fi fost, Ivan, stapanul tau, daca ar fi fost aici impreuna cu noi si ar fi gustat din acest pilaf!”.

Sfantul Ioan a cerut atunci de la dansa o farfurie plina cu pilaf, spunand ca o va trimite la aga, in Mekka. La auzul acestor cuvinte toti invitatii au ras; stapana insa a poruncit bucataresei sa-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf ceruta, gandind ca poate vrea sa o manance el insusi sau sa o dea vreunei familii crestine sarace, precum obisnuia sa faca adesea, daruind altora partea sa de mancare ce i se cuvenea.

Sfantul a luat farfuria si, mergand in staul, a ingenuncheat si s-a rugat din adancul inimii, cerand lui Dumnezeu sa trimita farfuria cu mancare stapanului sau, la Mekka, cu oricare mijloc va randui Domnul in atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie si simplitate, cu nimic indoindu-se, dupa cuvantul Domnului, si Acesta i-a ascultat dorinta: farfuria a disparut din ochii sai, iar fericitul Ioan s-a intors la masa, spunand stapanei ca a trimis mancarea la Mekka. Crezand ca vrea sa ascunda faptul ca a mancat pilaful el insusi, invitatii au ras de cuvintele fericitului Ioan ca de o gluma buna.

Peste putine zile s-a intors din pelerinaj aga, aducand cu sine si farfuria de arama, spre marea uimire a casnicilor sai. Numai sfantul Ioan nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se intamplasera:

„in cutare zi (era ziua in care stapana pregatise acel ospat), intorcandu-ma de la geamia cea mare, am gasit in camera mea pe care o lasasem incuiata aceasta farfuria plina cu pilaf. M-am umplut de mirare, nestiind cine a adus mancarea si cum a intrat in camera incuiata. Nestiind cum sa-mi explic acest lucru ciudat, tot uitandu-ma la farfuria cu pilaful cald din care ieseau aburi, am zarit, cu si mai mare mirare, numele meu batut pe marginea farfuriei, asa cum avem pe toate vasele casei noastre. Asa incat, cu toata nedumerirea si zbuciumul meu, m-am asezat si am mancat cu mare pofta pilaful, si, iata!, am adus farfuria cu mine si vad ca este intr-adevar a noastra. Dar, pe Allah, nu pot sa inteleg cum a ajuns la Mekka si cine a adus-o”.

Auzind acestea casnicii eparhului au fost cuprinsi de teama si uimire, iar sotia i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan farfuria cu mancare pentru a o trimite la Mekka si cum toti l-au luat in ras pentru aceasta.

Vestea despre minunea savarsita de sfantul s-a raspandit repede in tot tinutul si toti il priveau cu teama si respect, ca pe un om drept si placut lui Dumnezeu, nemaiindraznind nimeni sa-l supere cu ceva. Stapanul si sotia sa se sarguiau sa-i poarte de grija cat mai mult si l-au rugat sa se mute in camaruta ce se afla langa grajd, pe care pana atunci o refuzase. Fericitul Ioan si-a continuat mai departe felul ascetic de viata, ingrijind de animale si implinind cu sarguinta poruncile eparhului, iar noptile petrecandu-le cu rugaciuni si cantari de psalmi. Toate acestea le facea implinind cuvantul domnului:

„Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului, si lui Dumnezeu cele sunt ale lui Dumnezeu”.

Mutarea la cele vesnice

Dupa putini ani insa, pe care i-a trait in post si rugaciune, apropiindu-se sfarsitul vietii sale pamantesti, fericitul s-a imbolnavit si a cerut sa fie culcat pe paie in staulul pe care il sfintise cu rugaciunile sale si cu reaua patimire indurata pentru numele si dragostea lui Hristos, Cel ce S-a facut om pentru noi si S-a rastignit pentru marea Sa iubire catre toti. Cunoscand mai dinainte ceasul iesirii din trup, a trimis sa fie chemat preotul pentru a se impartasi cu preacuratul Trup si cu scumpul Sange al Mantuitorului. Preotul, temandu-se de fanatismul turcilor, i-a adus sfintele taine intr-un mar pe care il scobise, si astfel fericitul Ioan s-a putut impartasi si indata si-a predat sfantul suflet in mainile Domnului pe care atat de mult il iubise. Acestea s-au petrecut pe 27 mai, 1730.

Cu invoirea turcilor, preotii si crestinii cei mai de vaza din Procopie au luat trupul sfantului, pregatindu-l de inmormantare. La ingroparea sa au venit nu numai crestinii ci si multi musulmani si armeni: cel pana mai ieri rob si sclav a fost ingropat ca un stapan. Au ridicat pe umeri cu lacrimi de adanca emotie si cucernicie mult truditul trup si, cu lumanari si tamaieri, cu atentie si evlavie l-au dus la cimitirul crestin, la mormantul ce-i fusese pregatit, intorcand astfel trupul pamantului mama.

Descoperirea sfintelor moaste

Batranul preot care in fiecare sambata ii asculta suferinta si torturile si care il impartasea cu Sfintele Taine, a vazut in vis pe Sfantul Ioan in noiembrie 1733. Acesta i-a spus ca trupul sau a ramas, cu harul lui Dumnezeu, intact, intreg, neputrezit, asa precum il ingropasera; sa-l scoata din pamant si sa-l aiba ca binecuvantare vesnica a lui Dumnezeu. Dupa sovaielile preotului, cu ingaduinta lui Dumnezeu, o lumina cereasca a stralucit deasupra mormantului, asemeni unui stalp de foc. Crestinii au deschis mormantul si o, minune! – trupul sfantului se gasea intact, neputrezit inmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continua sa-l aiba pana astazi. Cu mare bucurie sufleteasca si evlavie l-au ridicat, au luat in bratele lor acest dar dumnezeiesc – sfintele moaste, si l-au dus in biserica Sfantului Gheorghe unde obisnuia sa privegheze fericitul Ioan.

Osman Pasa arde sfintele moaste

In anul 1832, intr-o infruntare dintre sultanul Mahmud al doilea si Ibrahim al Egiptului, Osman Pasa, trecand prin Procopie – ca trimis al sultanului, arunca in foc sfintele moaste, dupa ce jefuise biserica, vrand a se razbuna pe crestini. Vazand insa trupul Sfantului miscandu-se in mijlocul flacarilor ca si cum ar fi fost viu, turcii au fugit ingroziti, lasand odoarele bisericii si povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o vazusera.

Dupa plecarea turcilor, in cealalta zi, crestinii au imprastiat carbunii si cenusa si au gasit trupul sfantului intreg; nu patise nimic, era tot mladios si inmiresmat ca si mai inainte. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala ce o pastreaza pana astazi spre aducere aminte de minunea petrecuta atunci.

Sfintele moaste ajung in Grecia

Dupa conflictul dintre Turcia si Grecia din anul 1922, cand Asia Mica a intrat sub stapanirea turcilor, grecii din aceasta regiune au fost nevoiti sa plece, luand cu ei sfintele moaste, odoarele bisericii si putine lucruri personale. Dupa multe peregrinari, moastele Sfantului Ioan au ajuns pe insula Evvia, in actualul oras Procopie. Aici s-a ridicat o noua biserica, a carei constructie s-a terminat in anul 1951 si care adaposteste astazi racla cu Sfintele moaste ce izvorasc tuturor celor ce alearga cu credinta la ajutorul Sfantului nesecat rau de tamaduiri si alinari ale suferintelor celor trupesti si sufletesti.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Minuni ale Sfintului Ioan Rusul

Intr-unul din cele doua spitale pentru copii din Atena,o mama sta zi si noapte la capataiul copilului sau pe care l-au adus urgent din Patra deoarece afectiunea cronica a acestuia – paralizia membrelor inferioare- s-a agravat in ultimele zile. La spital insa, de ani de zile se aplica permanent tratamentul cunoscut (lipseste calciul din organismul copilului )…

Intr-o dupa-amiaza, cind soarele era aproape de apus si foarte putine raze mai luminau salonul spitalului, mama si-a amintit cum mergea la o bisericuta a Maicii Domnului, pe o inaltime afara din Patra, si se ruga aprinzind candelele, citeodata cu sotul, citeodata cu copiii…Mintea ei zboara la bisericuta si se roaga:

” Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, Maica dulce care si tu ai suferit,ajuta-mi copilul. Trimite un sfint, vezi-l pe sarmanul meu cum se chinuieste, neputind sta pe picioarele lui. Ajuta-l Preasfinta, pe copilasul meu chinuit “.

– Mama, ce spui, cu cine vorbesti?

– Gheorghita, copilul mamei, iti amintesti cum citeai la religie ca Domnul nostru cind traia acolo, in Palestina, deschidea ochii orbilor, ridica pe cei paralizati si-i facea sa mearga, invia morti? Spune-i Gheorghita, ca pe tine te asculta, ca tu esti copil bun, spune-i lui Hristos sa te faca bine.

Copilul suferind se uita cu privirea lui nevinovata la mama, la soarele care apune; priveste sus si privirea i se pierde catre ceruri. Noaptea urmatoare Gheorghita a vazut in vis un cavaler frumos, calare pe o mindrete de cal. S-a oprit in fata lui si i-a spus:

– Ridica-te, fa un salt si urca pe calul meu!

– Dar eu sint paralizat, nu ma pot ridica si nu ma pot tine drept pe picioarele mele.

– Da-mi mina, Gheorghita, urca pe calul meu. Eu sint Sfintul Ioan din Rusia. M-a trimis Domnul sa-ti aduc harul Sau si puterea Lui sa te vindeci.

Pe jumatate adormit, copilul se chinuie sa se ridice in picioare. Se trezeste mama si-l prinde in brate ca sa nu cada de pe pat.

– Mama, tine-ma, Sfintul Ioan din Rusia mi-a spus sa ma ridic.

Dimineata, asistenta care fusese de serviciu in acea noapte ii spune profesorului doctor ca acel copil paralizat din Patra, acum paseste. Doctorul vine, il examineaza: loveste cu ciocanelul genunchii copilului, ii inteapa picioarele cu acul si organismul reactioneaza exact. Copilul era vindecat.

“Mergeti, le-a spus profesorul, si Dumnezeu sa fie cu voi”.

“Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor…De nu ve veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor. “( Matei 19,14;18,3)

Un baston!

Cel ce merge in biserica ce adaposteste moastele Sfantului Ioan Rusul vede acolo un dar simplu si saracacios: un baston! Este agatat la locul de inchinaciune din fata raclei Sfantului. Bastonul este al batranei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boala asa de grava la coloana, incat era nevoita sa umble cu fata foarte apropiata de pamant. La 11 august 1978 aproape o suta de locuitori din Cipru organizeaza un pelerinaj la Sfantul Ioan Rusul si este adusa Maria Siaca de catre rudele ei. Aici, la racla sfantului, este ridicata de ceilalti pe brate pentru a se putea inchina sfintelor moaste. Indurerata, batrana priveste fericitul trup al sfintului si plange, cerand putin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei batraneti. I-a vazut Sfantul durerea, i-a vazut maretia sufletelui, i-a vazut si credinta.

In fata ochilor tuturor, ceva asemeni unei maini nevazute a apucat-o cu putere de umeri si, incet a inceput sa-i indrepte trupul. Ii trosneste mijlocul si iata! batrana sta acum dreapta! Consatenii ei plang. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugaciune de multumire de catre toti cipriotii, care nu-si mai pot stapani lacrimile. Numai cel ce s-a intamplat sa fie acolo in ceasul in care s-a petrecut minunea poate intelege cu adevarat aceste clipe. La sfarsit se aude glasul batranei:

“Feciorul meu, Sfantul meu, nu am ce sa-ti dau, sunt saraca. Iti las bastonul meu, ca nu-mi mai trebuie pan’ la moarte!”

In Cipru ziarele au zis:

“Maria Siaca, dupa pelerinajul facut in Grecia la Sfantul Ioan Rusul poate sa-si priveasca acum consatenii in fata, pentru ca aproape 20 de ani era garbovita si nu vedea decat pamantul. Prin minunea Sfantului insa s-a indreptat, iar acum este cu desavarsire bine!”

Apoi Moise a pus toiegele inaintea Domnului,in cortul marturiei.( Numerii 17,7)

Minune intimplata unui om de stiinta!

Povesteste domnul doctor Matzuros din orasul Limni (de pe aceeasi insula pe care se afla si biserica cu sfintele moaste ale Sfintului Ioan) catre I.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei.

Prea Sfintite, nu sunt un habotnic, un nestiutor de carte; sunt medic, iar mai inainte eram ateu. M-am imbolnavit. Analize, examinatii, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confratii doctori imi spun adevarul: am cancer in forma avansata (metastaza), intr-un loc care aproape sigur conduce la moarte.

Ma gaseam in cladirea fundatiei “Pantocrator” din Atena, unde sint ingrijiti bolnavii de cancer. Dupa instiintarea pe care am primit-o despre boala mea, pe cind ma gaseam singur, intins pe pat, mi-am venit in sine si mi-am intors mintea, sufletul si inima catre Dumnezeu, in care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, ma rugam lui Dumnezeu, ii ceream sa ia aminte la mine:

“Dumnezeul meu, am spus, nu credeam in Tine, spuneam ca totul este un basm. Omul si stiinta imi spuneam ca sint totul. Primeste pocainta mea si, daca ma consideri vrednic, vindeca-mi boala prin sfintul al carui trup intreg il avem aici, aproape de noi.”

Cineva bate la usa. Il poftesc sa intre. Usa se deschide si intra un medic tinar, frumos, binevoitor.

– Ce faci, doctore, m-a intrebat, cum iti merge?

– Ce sa fac, frate, sa spun adevarul – mor.

– Nu, doctore, nu mori. O sa iau eu tot ce ai rau inauntru.

– Cine esti tu tinere? Mie mi-a albit parul in aceasta stiinta si cunosc ce am.

– Sint acela pe care l-ai cerut mai inainte. La revedere, doctore!

Am iesit imediat pe hol si am intrebat daca a vazut cineva pe acel doctor tinar. Ceilalti medici mi-au spus:

“Confrate draga, din necazul pe care il ai, intr-o clipa ai vazut acel vis”.

Insa nu, eram sigur ca dupa rugaciune il vazusem pe Sfintul. Vazind ca nu glumesc si ca insist, mi s-au facut iarasi analizele si examinari. La urmatoarele analize cancerul disparuse. Citi si citi n-au vazut apoi cele doua plicuri cu analizele: cele cu cancer si, dupa intimplarea istorisita mai sus, fara cancer!

“Prea Sfintite, nu sint habotnic… Am vazut pe Sfintul… M-a vindecat…” (10 aprilie 1964)

” Dumnezeu insusi a dat oamenilor stiinta vindecarii, ca sa se mareasca intru leacurile Sale cele minunate… In boala ta nu fi nebagator de seama, ci te roaga Domnului si El te va tamadui. ” (Intelepciunea lui Iisus Sirah 38,6-9).

sursa: Logos.md