„Pe voi lumea nu poate să vă urască, însă pe Mine Mă urăşte, fiindcă Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele.” [ In. 7, 7 ] Asta a spus-o Domnul nu către ucenici, iar ucenicilor le-a prezis apoi că şi pe ei lumea îi va urî şi îi va prigoni, pentru că El i-a ales din lume. Ca atare, luaţi seama asupra cui se întoarce ura lumii şi cunoaşteţi unde se află partea lui Hristos: ce stârneşte mai mult întărâtarea lumii este în mai mare măsură al lui Hristos, mai aproape de El, mai în potrivire cu El. Acesta este un semn exterior; dar pentru cei care nu văd decât cu ochii din afară şi atât este îndeajuns. Lumea nu lucrează de la sine, ci este aţâţată de stăpânitorul său, satana, ale cărui lucruri le-a stricat Domnul şi continuă să le strice în cei credincioşi şi prin cei credincioşi. Diavolul nu-I poate face nimic Domnului; ca atare, îşi întoarce turbarea asupra celor ce cred în El, pentru ca, supărându-i, să-I facă supărare Domnului. Nici aici nu lucrează de-a dreptul, ci prin uneltele sale, care alcătuiesc lumea. Aceasta nu înseamnă că el este puternic; nu vă temeţi de el, ci mai degrabă îndrăzniţi, căci Domnul a biruit lumea şi pe stăpânitorul ei. Celui ce nu se dă singur bătut, diavolul nu are ce să-i facă. (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an)
„În împărăția stăpânitorului acestui veac, lucrurile stau cu totul altfel. Acolo nimeni nu știe cine e împăratul său. Dacă cel mai disperat iubitor al acestei lumi și-ar da seama că împăratul lui este satana cel rău și întunecat, căruia îi slujește ca un rob spre propria sa pierzare, ar năzui cu groază să iasă din tărâmul lui – însă vrăjmașul și-a ascuns chipul grețos de fiii acestui veac, și iubitorii acestei lumi sunt robi, fără să știe cui. Auziți mereu: Asta nu-i voie, cealaltă nu e voie, și așa trebuie, și pe dincolo se cuvine, și când întrebați: De ce? Cine a poruncit?, nimeni nu poate da răspuns. Toți sunt strâmtorați și îngreunați de regulile care funcționează la ei, chiar le osândesc și le ocărăsc, însă nimeni nu îndrăznește să se abată de la ele, de parcă s-ar teme de cineva care îi supraveghează, și este gata să-i tragă la socoteală, dar pe care nimeni nu poate totuși să îl arate și să-l numească. Lumea este ansamblul persoanelor care slujesc unei năluci necunoscute a închipuirii lor, sub care de fapt se ascunde cu viclenie satana cel răutăcios.
Ce legi sunt în Împărăția lui Hristos? Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, a zis limpede: Fă așa și pe dincolo, și Îmi vei fi plăcut, și te vei mântui. Leapădă-te de tine însuți, fii sărac cu duhul, blând, pașnic, curat cu inima, răbdător, să iubești dreptatea, să rămâi în evlavie înaintea Mea ziua și noaptea, să-i dorești aproapelui tău binele și să-i faci binele, și toate poruncile Mele să le împlinești cum se cuvine, fără să te cruți. Vedeți cât de limpezi și bine hotărnicite sunt toate acestea? Și nu doar limpezi, ci și pecetluite pentru totdeauna cu o neschimbare de neatins: cum este scris, așa va fi până la sfârșitul veacului. Și oricine intră în Împărăția lui Hristos știe, probabil, ce are de făcut; nu așteaptă nici un fel de schimbări în așezămintele de lege ale Bisericii, drept care și merge pe calea sa cu bună nădejde, având deplină încredințare că va ajunge fără îndoială la ceea ce caută.
În împărăția stăpânitorului acestui veac, lucrurile stau cu totul altfel. Acolo nu-ți poți opri nicidecum gândul la ceva bine hotărnicit. Duhul iubitorilor acestei lumi este cunoscut: duhul egoismului, al trufiei, al interesului, al plăcerii și senzualității de tot felul. Dar aplicațiile acestui duh, legea și regulile lumii, sunt atât de șubrede, nedefinite, schimbătoare, încât nimeni nu poate băga mâna în foc că mâine n-o să înceapă a socoti vicios lucrul pe care acum îl admiră. Obiceiurile lumii curg ca apa, și regulile ei în ce privește îmbrăcămintea, vorbirea, întâlnirile, relațiile, felul de a sta, de a ședea și îndeobște orice sunt nestatornice ca mișcarea văzduhului: acum sunt așa, iar mâine vine în zbor o nouă modă de nu știu unde și întoarce totul pe dos. Lumea este o scenă pe care satana își bate joc de biata omenire, punând-o să se învârtă la porunca sa ca niște maimuțe sau păpuși la iarmaroc, punând-o să socoată lucru de preț, important, esențial, ceea ce în sine este mărunt, nimicnic, deșert. Și toți sunt prinși cu asta, toți: și mici, și mari, fără a-i excepta nici pe cei care și prin obârșie, și prin educație, și prin poziția lor lumească ar putea, pare-se, să-și întrebuințeze timpul și eforturile pentru ceva mai bun decât nălucile acestea“ (Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. II).
