Statul român este creștin sau cretin?

În Predica de pe munte, Iisus Hristos a rostit cu totul și cu totul revoluționara povață „iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt“ (Matei 5.39), care a bulversat pur și simplu lumea. De veacuri, învățații s-au întrebat ce a vrut de fapt să spună Hristos, chemând aparent la o defensivă necondiționată în fața celui rău. Sigur, a opus-o vestitului „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte“ (Matei 5.38), care era, dimpotrivă, o chemare la răzbunare și provocare. Povața „întoarcerii celuilalt obraz“ n-a prea fost urmată nici pe verticala istoriei, nici pe orizontala lumii creștine, tocmai de către cei care s-au afișat că reprezintă creștinismul, dar povața cu pricina a fost și a rămas cel mai minunat îndemn împotriva provocărilor și ciclului neîntrerupt al răzbunării.

Problema este ce te faci tu, creștin, cu cei care te lovesc sistematic și permanent peste obraz, iar tu n-ai decât un singur „celălalt obraz“?! Și dacă cei ce te lovesc sunt „comuniștii“, n-ar fi o problemă, căci n-ai nicio pretenție de la ei, declarându-se deschis atei, dar ce te faci că cei ce te tot lovesc peste obraz, și în ochi, și în nas, și la gioale se dau creștini nevoie mare. Sunt mai răi decât inchizitorii. Măcar inchizitorii erau cu Dumnezeu în gură și cu Satan în suflet, ca și komisarii de tip sovietic de la Bruxelles, dar nu făceau caz și de democrație, cum fac vajnicii komisari.

Fapt este că statul român a dat atât de mult pe deasupra de presupus creștinism, încât, după ce komisarii de la Bruxelles i-au luat resursele de petrol și gaze, le-a „întors și celălalt obraz“ și le-a mai dat și băncile și piesa economică strategică a distribuțiilor de energie (căci, indiferent cine produce energia, toată lumea o consumă și banul este strâns de distribuții, de aceea devenind în mod obiectiv interesul numărul 1 al preluărilor sub control). Iar cine are în mână resursele, băncile și distribuțiile de energie deține întregul rulaj al banului, restul (adică industrii, servicii și comerț) căzându-i la picioare de la sine, precum popicele. Nici nu mai este nevoie să ți se întoarcă și celălalt obraz, întrucât, ca stăpân al rulajului banului preiei automat decizia! Pe când tu, creștin de rând, rămâi chiriaș în țara ta, doar cu credința în mântuirea cea de pe urmă.

Până la mântuirea cea de pe urmă vin însă vremuri grele. Satan de la Bruxelles sau de fapt, de la Berlin, îți mai pregătește una. Cu două viteze. Ei, corifeii, cu viteza rezervată stăpânului, tu cu viteza prostului! Dar lucrurile nu se opresc aici: de fapt, ideea este ca prostul să nu împiedice cumva cu ceva, efectiv sau formal-decizional, înaintarea și propășirea stăpânului. Altfel spus, prostul, lovit și mai tare la gioale, să întoarcă din nou celălalt obraz, recunoscându-și de data aceasta oficial condiția de vasal și urmând a-i face și mai abitir ghetele stăpânului, doar așa, de drag, și nu dintr-o postură, chiar dacă falsă, de membru cu drepturi egale.

Prin așa-numita „Europă cu două viteze“, Satan de la Bruxelles sau mai bine zis de la Berlin cere supușilor o predare necondiționată, consfințită și parafată în acte. Numai proștii pot accepta așa ceva! Satan de la Bruxelles încearcă să vândă proștilor absurditatea că nici măcar perspectiva mântuirii nu mai vine de la Dumnezeu și că până și aceasta le este oferită tot de Satan, dacă sunt cuminți și îi cântă acestuia psalmi, satanici bineînțeles!

Problema este că pilda revoluționară a „întoarcerii celuilalt obraz“ a fost adresată de Hristos preamăritorilor creștini cu referire la semenii lor și nu cu referire la Satan, în timp ce komisarii de la Bruxelles și regulile lor îl reprezintă pe Satan însuși. Confundând probabil ca păcat al său cel mai de seamă, Komisarii de la Bruxelles cu preamăritorii întru credința în Dumnezeu, bietul stat român, în loc de a fi creștin, a rămas de cretin, indiferent de celelalte multe păcate ale sale, cele de voie sau fără de voie!

Ilie ȘERBĂNESCU