Organizaţia islamistă palestiniană Hamas renunţă la ideea distrugerii statului Israel şi îşi revizuieşte relaţiile cu confreria Fraţia Musulmană în noua sa doctrină politică, spun surse apropiate dosarului citate de agenţiile internaţionale de presă.
Hamasul face un gest de deschidere faţă de Egipt, unele state arabe din Golf şi occidentali.
Noua doctrină politică a acestei organizaţii islamiste care deţine din 2007 încoace controlul asupra enclavei palestiniene Fâşia Gaza şi este inclusă pe lista grupărilor teroriste în Occident este mai moderată, dau asigurări liderii săi, potrivit AFP.
Principala modificare a noii doctrine politice a Hamas este acceptarea creării unui stat palestinian în baza frontierelor existente la 1967. Carta va anunţa clar că obiectivul este instaurarea unui „stat palestinian suveran cu capitala la Ierusalim în frontierele de la 1967“, spune pentru AFP Bassem Naim, un membru de rang înalt al Hamas. „Nu înseamnă în niciun caz recunoaşterea entităţii sioniste“, a insistat el.
Cu toate acestea, Reuters scrie că Hamas nu mai prevede distrugerea statului evreu şi face astfel un gest de deschidere faţă de occidentali.
Acest decupaj geografic este revendicat şi de Fatah, o organizaţie rivală Hamasului condusă de preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas.
Autoritatea Palestiniană este angajată pe această bază în negocierile de pace cu Israel, aflate în impas de trei ani.
Deşi renunţă la ideea distrugerii Israelului, Hamas intenţionează să-şi continue lupta armată împotriva acestui stat, notează Reuters.
Hamas a purtat trei conflicte armate împotriva Israelului în ultimii zece ani şi a organizat sute de atentate pe teritoriul acestui stat.
Noua doctrină politică a Hamas urmează să fie făcută publică înainte de vizita lui Mahmoud Abbas la Washington, programată pentru miercuri, şi în momentul în care administraţia Trump încearcă să relanseze negocierile de pace israeliano-palestiniene.