Romania, secatuita si vanduta. Gazele exploatate in Marea Neagra vor merge direct in Austria prin conducta BRUA. Guvernul si directorii OMV-Petrom-Exxon poarta discutii în spatele uşilor închise

Exploatarea gazelor în Marea Neagră se apropie cu paşi mai repezi decât se prevedea până acum, însă niciunul dintre cei care deţin astăzi puterea în România nu spune realitatea: aceste gaze vor merge direct în Austria printr-o conductă construită special în acest scop.

Iar peste 10-15 ani, când România va epuiza resursele terestre de gaz, noi vom ajunge să importăm gaz din Rusia pentru că nu ne vom putea atinge de gazul extras din apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, care va merge direct în Occident.

Această conductă este BRUA, despre care se spune că va conecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Însă conducta vine în România cu o capacitate de 1,5 mld. mc anual şi pleacă spre Ungaria cu o capacitate de 4,4 mld. mc annual. Iar din Bulgaria de fapt nu va veni niciun pic de gaz, pentru că pur şi simplu Bulgaria nu are gaz şi nici nu este conectată la vreo magistrală din Turcia prin care este adus gaz din Orient spre Occident.

Românii pot fi sau nu de acord cu acest aranjament. Unii vor spune că e bine, că vor fi plătite redevenţe şi că oricum noi nu aveam bani să exploatăm gazele din Marea Neagră şi a fost necesar să le concesionăm.

Alţii poate că nu vor fi de acord. Vor spune că este un nonsens să ajungi să fii şi exportator, şi importator şi să nu satisfaci întâi cererea geografic cea mai apropiată. Ce lipseşte este dezbaterea. Astăzi nu avem o dezbatere privind această opţiune – dacă mai e posibil să optăm într-un mod diferit. Avem doar un lung şir de întâlniri al căror conţinut este secret între cei care se perindă în administraţia ţării şi directorii OMV Petrom – Exxon, cum a fost şi cea din această săptămână.

De asemenea, avem tot felul de mesaje de la diverse companii de lobby şi de consultanţă care ne spun că deja în România sunt cele mai multe redevenţe şi nu cumva să se gândească cineva să le mărească. Totul este posibil.

Dar este nevoie de o dezbatere. Rezervele de gaz în Marea Neagră sunt estimate la 80-120 miliarde de metri cubi. România consumă astăzi pe an 12 miliarde de metri cubi, din care 10 miliarde producţia Romgaz şi a Petrom. 100 miliarde de metri cubi de gaz înseamnă la 400 de euro/1.000 mc circa 40 mld. euro, în funcţie de preţul gazului care va fi practicat la momentul exploatării, adică două treimi din datoria publică a statului român de 64 mld. euro. Ar trebui totuşi puse pe masă întrebările despre cum şi unde va merge acest gaz.

Pentru orice ţară din lume, resursele naturale sunt o binecuvântare dacă cei care conduc acea ţară nu o trădează sau nu sunt corupţi, dacă ştiu să le folosească pentru concetăţenii lor. Altfel, este Africa. Există oameni care afirmă că acesta este scenariul pentru România pentru următoarele decenii. Să fim doar un teritoriu de exploatare a resurselor naturale, care urmează să fie procesate în vest. Este cineva care să-i contrazică?

Dacă cineva spune că există vreo soluţie de dezvoltare a unei economii prin exportul de resurse naturale şi importul de produse industriale, aşa cum face astăzi România în multe sectoare, atunci minte.

E un eşec pentru orice ţară să exporte gaz şi să importe medicamente. Toţi cei dependenţi de materie primă şi resurse naturale neprelucrate şi care nu se preocupă să îşi dezvolte propriile industrii prelucrătoare, mai devreme sau mai târziu vor fi măturaţi.

România este pe locul 5 în Europa la producţia de gaze şi de petrol. La criza din 2009, când Rusia a închis robinetul din cauza neînţelegerilor cu Ucraina, doar România a putut face faţă situaţiei dintre ţările din est.

Bulgaria, Ungaria, Serbia importă 90% din necesar. Vrem să ajungem ca Bulgaria peste 20-30 de ani, când rezervele terestre actuale se vor termina, aşa cum se preconizează?

Este interesant însă cum se întind mesajele care acoperă toată această afacere. Din comunicatele Ministerului Energiei se vorbeşte despre „diversificarea surselor de aprovizionare“. Diversificarea surselor de aprovizionare din… Bulgaria, care importă 99% din consum?

Gazoductul BRUA va fi terminat în 2019. Este cel mai mare proiect de infrastructură care se face astăzi în România şi Comisia Europeană a alocat bani speciali în acest scop. Şi vine şi presează pentru construcţia acestuia cum nu vine pentru nici un alt proiect de infrastructură. Măcar dacă am cere o autostradă în schimbul gazului. Nu are ce face România cu gaz? Nu poate face combinate petrochimice? De ce nu vin investitorii din Germania sau Austria să prelucreze aici resursele naturale?

O treime din cele 8 milioane de locuinţe se încălzesc astăzi cu lemne şi folosesc pentru gătit gaz la butelie.

La o suprafaţă triplă şi populaţie dublă faţă de Cehia sau Ungaria, România are o reţea de conducte de distribuţie de gaz de doar 53.000 km, faţă de 77.000 km Cehia sau 89.000 km Ungaria. Nu mai vorbim de Polonia cu 187.000 km sau Germania cu 500.000 km. Deci Germania  are o suprafaţă de doar 1,5 ori mai  mare decât a României,  dar o reţea de distribuţie de gaz metan de zece ori mai mare. Poate cineva să spună că dezvoltarea unei economii nu are legătură cu consumul de gaze pentru industrie? Păi corelaţia GDP/capita cu lungimea totală a conductelor este evidentă. Nu este o cale de dezvoltare să exporţi minereu de cupru vrac cum o face astăzi România şi să imporţi fire/cabluri de cupru cu care muncitorii români să facă motoarele de BMW, pe care apoi să le imporţi iarăşi. Valoarea adăugată din procesarea resurselor naturale vine.

Ce este uimitor în toată povestea este cum încearcă să ne fie „vândută“ – „diversificare surse de aprovizionare“, „creşterea puterii de negociere“, „vom fi un hub energetic regional“. Undeva, cineva are mesajele pregătite. Cu toate schimbările de guverne/miniştri din ultimii 3-4 ani, proiectul continuă neabătut şi mesajele acoperitoare au acelaşi conţinut. Cineva este la butoane şi verifică atent. Unde sunt aceste laboratoare care pun la cale astfel de mesaje? Cine stabileşte aceste strategii, pentru că se vede că sunt stabilite foarte detaliat aceste strategii de comunicare şi de acţiune? Şi până la urmă de ce este nevoie de toate aceste mesaje de  învăluire? Şi ce fac cei care ar trebui să gândească la interesul României în această afacere? Sau chiar ei or fi cu „laboratorul“?

Poate că nu mai contează dacă cineva pune nişte întrebări, dar măcar simplul fapt că au nevoie de toate aceste stratageme de comunicare înseamnă că pe undeva mai există o speranţă. Dacă au nevoie să convingă opinia publică, atunci există posibilitatea de a avea o dezbatere. 40 mld. euro merită o dezbatere.