De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându‑se, întru bucuria Domnului său. De s‑a ostenit cineva postind, să‑şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să‑şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, cu mulţumire să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nicidecum să nu se îndoiască, pentru că de nimic nu se va păgubi. De a întârziat cineva până la ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu‑se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci, darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel care a lucrat din ceasul întâi; şi pe cel din urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta intraţi toţi în bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi şi cei de‑al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi‑vă. Cei care v‑aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei care aţi postit şi cei care n‑aţi postit, veseliţi‑vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi‑vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi‑vă toţi din bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu se plângă de sărăcie, pentru că s‑a arătat împărăţia cea pentru toţi. Nimeni să nu se tânguiască de păcate, pentru că iertarea din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne‑a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins‑o pe dânsa Cel ţinut de dânsa. Prădat‑a iadul Cel ce S‑a pogorât în iad; umplutu‑l‑a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând‑o, Isaia a strigat: Iadul, zice, s‑a amărât, întâmpinându‑Te pe Tine jos. S‑a amărât pentru că s‑a stricat. S‑a amărât pentru că a fost batjocorit. S‑a amărât pentru că s‑a omorât. S‑a amărât pentru că s‑a surpat. S‑a amărât pentru că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit; a primit pământ şi s‑a întâlnit cu cerul; a primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde‑ţi este, moarte, boldul? Unde‑ţi este, iadule, biruinţa? Înviat‑a Hristos şi tu ai fost nimicit. S‑a sculat Hristos şi au căzut demonii; a înviat Hristos şi se bucură îngerii; a înviat Hristos şi viaţa veşnică stăpâneşte; a înviat Hristos şi nici un mort nu este în groapă, căci Hristos, sculându‑Se din morţi, începătură învierii celor adormiţi S‑a făcut. A Lui este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
Cuvânt de învățătură în Sfânta și Marea Duminică a Sfintelor Paști,
al Sfântului Ioan Gură de Aur
Adevarat a inviat !!
Adevărat a înviat!
Adevărat a înviat ! Sănătate, voie bună si bucurie tuturor !