Ambasadorul Rusiei la Chişinău: Uniunea Economică Euroasiatică înseamnă pentru Moldova noi posibilităţi

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cu toate că Guvernul şi majoritatea parlamentară se declară una proeuropeană şi refuză categoric să privească în direcţia Uniunii Economice Euroasiatice (UEE), ambasadorul Rusiei la Chişinău, Farit Muhametşin, îşi pune speranţe în viziunile politice ale lui Igor Dodon şi în faptul că Moldova va obţine statut de ţară observator la organizaţia respectivă.

„Uniunea Economică Euroasiatică a devenit demult o realitate în spaţiul CSI, fără de care este imposibil de imaginat dezvoltarea cooperării economice nici cu Rusia, nici cu alte state CSI. Este evident că UEE pentru Moldova este şi o provocare, dar şi noi posibilităţi. În acest sens, multe speranţe sunt legate de Forumului Internaţional „Moldova-Uniunea Euroasiatică”, ce a avut loc pe 3 aprilie, la Chişinău, unde preşedintele Igor Dodon şi reprezentantul Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisean, au semnat un memorandum de parteneriat între Republica Moldova şi CEE. Aşteptăm ca în timpul apropiat să fie rezolvată problema privind obţinerea statului de ţară observator în UEE”, a declarat Farit Muhametşin pentru Sputnik Moldova.

Amintim că Igor Dodon a semnat la 2 aprilie, la Chişinău, un Memorandum cu Uniunea Economică Euroasiatică. Însă, potrivit reprezentanţilor guvernării, acesta nu va avea efecte juridice, deoarece Republica Moldova este ţară parlamentară şi toate acordurile internaţionale trebuie ratificate de Parlament. Cu toate acestea, Dodon a mers mai departe şi chiar a solicitat conducerii Uniunii Economice Euroasiatice să-i ofere Moldovei statutul de observator în cadrul organizaţiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X