Cartaginezii, sau punii, erau considerați de romani drept cumulul tuturor viciilor. Cartagina, măreața colonie feniciană regină a mărilor, patria celui mai mare dușman al Romei, Hannibal, era văzută drept sursa tuturor pericolelor.
Motto: ” Ceterum censeo Carthaginem esse delendam” (De asemenea, Cartagina trebuie distrusă) Cato cel Bătrân
Cartaginezii, sau punii, erau considerați de romani drept cumulul tuturor viciilor. Cartagina, măreața colonie feniciană regină a mărilor, patria celui mai mare dușman al Romei, Hannibal, era văzută drept sursa tuturor pericolelor. Marcus Cato, cunoscut drept Cato cel Bătrân, istoric, om politic și orator, a rămas faimos prin faptul că își încheia orice discurs, pe orice temă, cu cuvintele „De asemenea, Cartagina trebuie distrusă”. Romanii aveau într-adevăr să distrugă Cartagina la trei ani după moartea lui Cato.
Scriam recent despre decizia lui Trump de a nu participa la reuniunile NATO și de faptul că nu i-a răspuns butaforicului șef al blocului militar-politic, Jens Stoltenberg, trimițând în schimb un mesaj: singurul aspect care îl interesează în privința NATO este combaterea ISIS, adică a terorismului islamist. Această atitudine i-a adus critici vehemente din partea agenților de influență și propagandă atlantiști — și cităm din „analistul militar” Radu Tudor care înfiera „politica dubioasă făcută de administrația Trump în raport cu aliații SUA de aproape 70 de ani, în NATO”.
De fapt, atentatul de la Londra — precedat de cele din Franța, Belgia sau din Germania — dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, vulnerabilitatea — chiar iluzia — sistemului defensiv asigurat de NATO. Fiindcă, în toate cazurile, s-a vorbit de o conectare la ISIS, la o rețea cel puțin continentală împotriva căreia nu poate lupta decât NATO — nu serviciile apărare și de securitate interne ale țărilor, fiindcă nu au competențe la nivel internațional, aceea aparține NATO. Or, așa cum s-a văzut, NATO nu a făcut decât să stârnească acele nuclee teroriste care, de la începutul intervenției NATO, se tot extind în Europa, ajungând acum, iată, chiar în inima Marii Britanii, provocând suspendarea lucrărilor Parlamentului.
Și ce făcea NATO în timp ce românii și englezii „păziți între granițele tratatului” erau uciși? Aflăm tot de pe blogul „analistului militar” susnumit — trăgea cu rachete prin Dobrogea! „Long live NATO”, scrie „analistul”, o urare căreia mă opun hotărât. Mai precis, consider că tragicul eveniment din capitala Marii Britanii este picătura care umple paharul — iar NATO ori trebuie să se reformeze pe baze realiste, nu imperialiste, ceea ce cred că va fi imposibil, ori să dispară și să fie înlocuită cu o soluție militar-informativă internațională, chiar globală, în funcție de opțiunea liberă a fiecărui stat, un fel de extensie a ONU de prevenire și asigurare contra pericolelor transnaționale actuale. Dar, o soluție apolitică, nu de tipul „blocului politic militar”, care provoacă războaie și terorism extins, pretinzând că aduce „democrația și statul de drept”.
De la descurajare la… încurajarea agresiunii
Înțeleg și accept, în ciuda încrederii mele în oameni și umanitate, conceptul politicii de descurajare; dar, de la dispariția celui care trebuia „descurajat”, Pactul de la Varșovia, NATO a trecut dincolo de bariera descurajării, atacând și provocând, intervenind în treburile altor state. Au început cu Iugoslavia, a fost un test pentru a vedea dacă Rusia e într-adevăr impotentă, și așa era la vremea respectivă, la fel China. Reacțiile Rusiei au fost diplomatice, cea mai interesantă fiind a primul ministru Viktor Cernomîrdin, care, la Conferinţa OSCE de la Lisabona, din decembrie 1996, a propus un „sistem de securitate colectivă” în Europa. Dar Rusia era în perioada Elțîn, pe când SUA erau în epoca de înflorire a lui Bill Clinton, așa că Rusia a trebuit să se mulțumească să vadă cum NATO se extinde și, practic, preia cam toate statele foste sovietice. Moscova a făcut tot felul de declarații cum că extinderea NATO e o acțiune contra Rusiei, mă rog vorbe peste vorbe, care s-au concretizat prin două măsuri — prima, după 2000 nu a mai protestat față de extindere, fiindcă nu avea nici sens, ba chiar se făcea de râs, iar a doua, cea importantă a fost aducerea în fruntea statului a lui Vladimir Putin, omul forte din sistemul militar-informativ al fostei URSS. Să revenim însă la NATO.
După 2001 NATO începe campania de agresiune și dominare a Orientului. Coincidență, începutul campaniei a corespuns cu finalizarea demersurilor pentru extinderea în ultimele state foste socialiste, invitate în anul următor la Praga pentru oficializarea propunerii. „Spatele” era asigurat… Urmează, așa cum se cunoaște, invazia din Afganistan — probele privind implicarea statului afgan în așa zisele atentate din 11 septembrie sunt și azi un mister — rezultatul fiind dominarea și controlul celui mai mare producător de radicali islamiști și de… droguri. Să mai amintesc că Ossama bin Laden a fost folosit și instruit inițial de către americani — e un fapt recunoscut. A urmat apoi invazia din Irak — de data aceasta dovedită ca fiind pe motive false, inventate — și răsturnarea, apoi lichidarea celui mai puternic conducător laic al zonei, Saddam Hussein. Irak a trecut repede la un regim islamic radical, au apărut focare islamiste, haosul s-a generalist.
A urmat declararea regimului Assad drept nedemocratic, sprijinirea pe față a unor insurgențe „democratice și moderat islamiste (sic!)”, haosul și radicalismul islamist au acaparat rapid și Siria. A urmat răsturnarea liderului libian Gaddafi care, așa cum era el, menținea stabilitatea în zonă, a rezultat și acolo haos și radicalism islamist. Același efect l-a avut „primăvara arabă” în Egipt, unde „dictatorul” Mubarak — de a cărui țară stabilă și liniștită se bucurau anual milioane de turiști — a fost răsturnat și înlocuit de „Frăția musulmană”, condusă de lideri parașutați din Occident. La fel, haos și islamism.
Apogeul destabilizării Orientului și noile pericole ale Occidentului
În fine, după ce fenomenul haosului și radicalismului islamist s-a extins în tot Orientul apropiat și petrolier, a apărut și creația supremă, ISIS; culmea este că organizația teroristă a fost scoasă din starea de latență de un personaj, Abu Bakr al Bhagdadi, care „scăpase” după cinci ani detenție, dintr-o „închisoare secretă” a CIA — și nu scăpase oricum, ci cu o grămadă de bani cu care a pus pe picioare — de, fapt, pe roțile unor vehicule noi și performante — o armată instruită și dotată, inclusiv cu mijloace de transmisie moderne. Culmea, armamentul furnizat de americani „rebelilor islamiști moderați” era foarte des capturat de ISIS, ba chiar rebelii democrației treceau cu totul în barca ISIS. În plus, ISIS făcea mulți bani — și face încă, probabil — vânzând petrol! Adică o afacere în care marfa se extrage din câmpuri vizibile din satelit, se transportă în convoaie și ale vizibile chiar și de cel mai orb dintre sateliți, iar apoi se încarcă pe petroliere mari cât un cartier și care se deplasează prin ape păzite de NATO. De menționat că, pe parcursul acestui proces tehnologic, performantele avioane NATO treceau pe cerul senin al islamiștilor ISIS, dar nu vedeau nici câmpurile de sonde, nici convoaiele de cisterne — iar când au venit rușii și le-au bombardat, oficiali NATO și ONG-uri din aceleași fonduri au reclamat „crime împotriva umanității”.
Sigur, am sărit poate prea repede peste anumite capitole, dar important este rezultatul final al acțiunilor descrise, marca NATO și SUA, principala componentă a NATO: haosul și destabilizarea unei zone, transformarea unei zone relativ prospere în ruine, sărăcie și foamete, plus crearea multor focare de radicalism islamist. Urmările le resimte azi Europa: valuri de imigranți, ale căror țări au fost distruse datorită intervențiilor susmenționate, plus aceste atitudini pe care le putem numi în cel mai bun caz răzbunătoare și, dând crezare revendicărilor, terorism islamist coordonat de ISIS.
Mai e de menționat ceva la acest capitol — în aproape toată perioada de după intervenția hotărât a lui Bashar Al Assad și a militarilor trimiși de Vladimir Putin, atitudinea NATO a fost de șicanare, de boicotare a acestor intervenții care s-au dovedit eficiente. În plus, erau în acțiunile conducerii legale, oficiale siriene, recunoscute de ONU, nu ale unor rebeli!
Concluzia este, din păcate una singură — până acum NATO nu a asigurat nicăieri și în nici o situație securitatea membrilor săi, dimpotrivă — este la originea unor mari probleme actuale ale Europei. În plus, banii cheltuiți de țările europene, sume uriașe, nu puteau fi folosite mai eficient în crearea unor sisteme de securitate, cel puțin în privința terorismului — pe care NATO, după cum se vede, nu numai că nu îl eradichează, dar acesta pare chiar a înflori.
Pericolul invaziei ruse
NATO o ține una și bună — pericolul rusesc, NATO este singurul instrument capabil să-l descurajeze pe Putin „care vrea să refacă URSS”. Propagandiștii NATO spun asta în permanență, iar ca dovezi — „Putin a luat Crimeea”, „are trupe în Donbas” și Abhazia. În afară de faptul că peste tot voința cvasi-unanimă a populației a fost pentru Rusia, că probele pentru majoritatea acuzațiilor nu există, nu e clar că hoțul strigă hoții? Adică un bloc militar care invadează, la modul cel mai real și criminal, o regiune întreagă și o lasă în haos, acesta este cel care apără… de cine? De un pericol care, hai să fim serioși — nu s-a manifestat niciodată față de vreo țară din afara fostei URSS?
Și încă un exemplu de aberație, pe care o întâlnim mai ales în România — ultimele țări europene care au avut de-a face cu intervenții sovietice, adică Serbia, Ungaria și fosta Cehoslovacie, în ordine postbelică, sunt, la ora actuală apropiate de Moscova — și consideră amenințarea „invaziei ruse” o aberație. Ceea ce nu este — ci o sursă de influență și bani pentru NATO. Iar metoda nici nu e nouă — în anii 50 — 60 SUA era „amenințată” de „atacul” Chinei, apoi în 60 —70 de pericolul vietnamez… Marele om al Europei acelor ani, președintele Franței Charles de Gaulle a scos trupele franceze din NATO — rezultatul fiind niște „revolte spontane” care au încercat să-l dea jos, președintele american care a oprit războiul nemernic din Vietnam, Richard Nixon a avut mai puțin noroc, demisionând după scandalul Watergate — desigur, în ambele situații limită fiind pură coincidență legăturile cu implicațiile militare.
Ah, să mai amintesc și că în minunata creație NATO, Bosnia, primul stat islamic din Europa, este haos, iar sechela Kosovo, este raiul mafiei și fărădelegii? E un tablou european care se întregește cu cel al dezordinii criminale provocate de agenții Soros la Kiev, dar și cu valurile de migranți din Orientul aruncat în haos. Știți cine e autorul acestui tablou — NATO!
Paranteză: drumul drogurilor trece prin țările NATO
Dacă tot am vorbit de raiul mafiei — încă un amănunt, pe care am mai insistat, din păcate sunt singurul care a făcut asta — Daniel Horodniceanu, șeful DIICOT, a prezentat recent rutele drogurilor care trec prin România — astfel, pentru heroină, ruta este Turcia, Bulgaria și România (integral NATO), desfacerea majoră fiind Europa de Vest. Originea ar fi Afganistan (țară sub control NATO), Pakistan (țară cu care NATO colaborează în Afganistan) și Iran (inamicul de serviciu). Pentru transporturile de cocaină și ecstasy, este folosit aceeași rută „NATO”, dar în sens invers, cu puncte de pornire din Olanda, Belgia și Germania, dar și din țările mediteraneene. DIICOT descrie și rute alternative folosite, care ar trece prin sudul României — Bulgaria, Serbia, Ungaria — sau prin est — Afganistan, Georgia, Ucraina, România sau Polonia și Slovacia — deci din nou rute „NATO”. Drogurile sunt o mare problemă pentru securitatea și siguranța unui stat, ori cum se face că transportul se face chiar prin țări NATO — o fi la fel ca în cazul petrolierelor și convoaielor ISIS? Indiferent de răspuns, rezultatul e același — NATO este un mediu propice și pentru terorismul cu droguri.
Un eșec la toate capitolele
Care este sarcina principală a NATO — „securitatea, consultarea, descurajarea conflictelor, apărarea, managementul situațiilor de criză și parteneriatul”. Iată ce găsești chiar pe site-ul oficial NATO, când cauți „scopul NATO”: „Odată cu dezvoltarea actorilor nonstatali care afectează securitatea internațională, au apărut multe noi amenințări de securitate. NATO se concentrează acum pe combaterea acestor amenințări prin apărare colectivă, gestionarea situațiilor de criză și încurajarea securității prin cooperare, așa cum s-a subliniat în Conceptul Strategic 2010”.
NATO nu a reușit în nici unul dintre aceste puncte — a creat conflicte și situații de criză, securitatea europenilor este mai bună poate doar ca pe vremea invaziilor mongole (deși atunci nu era traficul cu droguri de azi), „actorii nestatali” au fost crescuți în bună măsură de NATO sau de americani, cooperarea se referă la amplasarea de baze peste baze americane și la comerțul profitabil cu armament — iar punctul cel mai important este siguranța cetățeanului de rând din țările membre NATO: sub protecția NATO, fără să fie vreun război sau vreo invazie rusă, cetățenii europeni sunt uciși de exponenții unor „entități nonstatale” pe stadion, în gări, în magazine, iar mai nou pe podul de lângă Parlamentul britanic!
Cred că nu e o dovadă mai clară asupra pericolului reprezentat de modul de „apărare și de rezolvare a situațiilor criză” reprezentat de NATO. Distrugerea echilibrelor unor zone, intervențiile cu scop dubios și criminal, aspectele politice stupid invocate… de fapt NATO a dat lumea peste cap, iar acum cetățenii acestei lumi suportă consecințele. Ceva trebuie făcut, fiindcă lucrurile o iau cu totul razna, cu fiecare zi ce trece. Cartagina trebuie dărâmată
P.S. Închei cu scuzele de rigoare pentru cei care vor considera articolul de față „propagandă” rusească; pe ei îi rog să nu creadă și mai ales să nu priceapă nimic din cele scrise de mine, lor le doresc să fie în continuare protejați de NATO, o merită.
