Armata americană, care a ripostat în noaptea de joi spre vineri cu 50 de rachete de croazieră la atacul cu arme chimice imputat regimului Bashar al-Assad, dispune de puternice mijloace militare în jurul Siriei, relatează AFP.
În total, comandamentul forţelor americane în Orientul Mijlociu dispune de cel puţin 35.000 de militari, potrivit unei estimări făcute de centrul de studii american Heritage, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În operaţiunile împotriva regimului lui Bashar al-Assad, Statele Unite pot conta pe navele Flotei a VI-a, cu baza la Napoli (Italia), capabile să lanseze rachete Tomahawk asupra unor obiective terestre situate la peste 1.000 de kilometri.
Distrugătoarele USS Porter şi USS Ross, ambele echipate cu acest tip de rachete de croazieră, sunt mobilizate în estul Mediteranei, potrivit unui responsabil din marina americană.
În septembrie 2014, navele americane au lansat 47 de rachete Tomahawk în cursul primei sale nopţi de atacuri aeriene împotriva unor poziţii deţinute în Siria de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).
USS Mesa Verde FOTO StrategyPage
Navele Flotei a V-a, cu baza în Bahrein, în Golful Persic, întăresc de asemenea prezenţa militară navală americană în Orientul Mijlociu, în Golf şi în Marea Roşie.
Portavionul George H.W. Bush se află în prezent în Golf, în misiune de sprijin pentru operaţiunile împotriva Statului Islamic.
USS George H.W. Bush FOTO Wikimedia
De asemenea, Statele Unite utilizează mai multe baze aeriene în Orientul Mijlociu, dintre care cea mai apropiată de Siria este cea de la Incirlik, în sudul Turciei, situată la 100 kilometri de frontieră.
Baza Incirlik
Armata americană mai utilizează şi o bază în Iordania şi dispune de baze aeriene importante în Kuweit, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.
Statele Unite au desfăşurat în regiune cele mai performante avioane de care dispun, avioanele de luptă F-15, F-16, F-22, avioane de realimentare KC-135, avioane radar Awacs şi bombardiere strategice B-52.
Avion radar Awacs
Avionul invizibil F-22 Raptor a cunoscut botezul focului în Siria, în septembrie 2014, notează AFP, potrivit Agerpres. Extrem de dificil de detectat, acest avion – a cărui fabricare s-a ridicat la preţul astronomic de 360 milioane de dolari – este capabil să zboare cu o viteză care depăşeşte Mach 2 (680.58 m/s) şi să-şi lanseze bombele ghidate prin laser de la 25 de kilometri de ţintă.
F-22 Raptor
Dronele Reaper şi Predator patrulează permanent pe cerul Irakului şi al Siriei, supraveghind situaţia la sol, unde ameninţă cu atacuri cu rachete Hellfire.
Drone Reaper
Pe teren, în Siria, Statele Unite au desfăşurat în nord-estul acestei ţări aproape 900 de consilieri militari, membri ai forţelor speciale şi artilerişti.
Tunuri ale puşcaşilor marini ajută alianţa arabo-kurdă să-şi desfăşoare ofensiva asupra Rakka, capitala Statului Islamic în Siria.
Ei au amenajat o pistă de aterizare la Kobane, în apropiere de frontiera turcă, pentru a putea primi avioane cargo militare C-17, capabile să aducă la faţa locului vehicule blindate.
În Irak, americanii au desfăşurat peste 5.000 de militari cu misiuni de formare, consiliere şi asistenţă armatei irakiene.
Elicopter Apache
Tunuri americane şi elicoptere de atac Apache sunt utilizate, de asemenea, pentru susţinerea trupelor irakiene.