Decizie importantă a autorităţilor, după ce o mamă a refuzat cu vehemenţă să-şi vaccineze copiii, deşi tatăl nu era în asentimentul ei. Aşadar, au apelat la judecători pentru a lua o decizie corectă.
Concret, Înalta Curte din Marea Britanie a luat decizia de a obliga o mamă să-şi vaccinzeze copiii, acuzând-o că gestul ei de a refuza imunizarea reprezintă o ameninţare dură la sănătatea publică, şi implicit la cea a copiilor săi.
Femeia în cauză, mamă a doi băieţi de doi, respectiv patru ani, este vegană, motiv pentru care spune stop din start oricărei forme de medicaţie. Aceasta le-a declarat autorităţilor că ambii ei copii sunt sănătoşi, fiind hrăniţi numai cu produse naturale, motiv pentru care în corpurile lor nu există toxine sau risc de boală.
„Nu este firesc să fie intoxicaţi cu chimicale, fiind împotriva convingerilor mele de om vegan ca fiii mei să fie injectaţi cu ceva care este testat pe animale.“, şi-a argumentat ea decizia.
În replică, judecătorul Mark Rogers, cel care se ocupă de acest caz, a spus: „ Îmi pare rău că mama va considera decizia greșită, dar mi-am făcut datoria în mod clar şi cât se poate de obiectiv. Copiii trebuie vaccinaţi!“.
Mai mult, judecătorului Rogers dă asigurări că cei doi băieți vor fi imunizaţi împotriva bolilor copilăriei, inclusiv difterie, meningită, rujeolă, oreion şi rubeolă, deoarece ajung la vârsta corectă pentru vaccinare.
Nici tatăl celor doi băieţi nu este de acord cu deciziile femeii, pe care o acuză că are idei obsesive pe acest subiect al sănătăţii, este limitată mintal, şi mai mult decât atât, tutorele susţine că cei mici trebuie să intre în rândul lumii sănătoase, primind vaccinurile aferente.