Un grup de manifestanţi a dat foc vineri Congresului din Paraguay, după ce Senatul a votat în secret un amendament constituţional care îi permite preşedintelui Horacio Cartes să candideze pentru un nou mandat, relatează Reuters.
Constituţia ţării, adoptată în 1992, după ce în 1989 a căzut regimul dictatorial, interzice unei persoane să aibă mai multe mandate de şef al statului.
“A fost dată o lovitură de stat. Ne vom opune şi invităm poporul să se opună alături de noi”, a spus senatorul Desiree Masi, din formaţiunea de opoziţie Partidul Democrat Progresist.
Pompierii au reuşit să controleze incendiul, după ce manifestanţii au părăsit clădirea Congresului. Însă protestele şi revoltele au continuat în alte zone ale capitalei Asuncion şi în alte regiuni ale ţării.
Anterior, posturile de televiziune au arătat protestatari spărgând geamurile Congresului şi luptându-se cu poliţia, dând foc la cauciucuri şi distrugând bucăţi de gard. Ofiţeri în echipament antirevoltă au tras cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i dispersa.
Mai mulţi politicieni şi jurnalişti, dar şi o serie de ofiţeri au fost răniţi în ciocniri. Un membru al camerei inferioare a Congresului, care a luat parte la proteste, a fost operat după ce a fost lovit de gloanţe de cauciuc.
Numărul exact al victimelor nu este cunoscut.
Preşedintele ţării a îndemnat la calm şi la oprirea violenţelor, într-o declaraţie publicată pe Twitter. “Democraţia nu este cucerită sau apărată cu violenţă şi puteţi fi siguri că acest guvern va continua să facă eforturi pentru a menţine ordinea în republică”, a spus el. „Nu trebuie să le permitem câtorva barbari să distrugă pacea, liniştea şi binele general al poporului”, a adăugat Cartes.
Violenţele vin în condiţiile în care mii de oameni de afaceri şi reprezentanţi guvernamentali se află la Asuncion săptămâna aceasta, pentru reuniunea anuală a Băncii Interamericane de Dezvoltare.
Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a anunţat că urmăreşte evenimentele. “Le cer liderilor politici să evite incitarea la violenţă şi să caute dialogul”, a declarant reprezentantul regional al Comisariatului pentru America de Sud.
SESIUNE SECRETĂ
Senatul a votat vineri, într-o sesiune specială în spatele uşilor închise, să îi acorde lui Cartes dreptul de a candida pentru un nou mandat. Douăzeci şi cinci de aleşi au votat măsura, cu doi mai mulţi decât cei 23 necesari pentru a fi aprobată.
Opozanţii spun că amendamentul constituţional va slăbi instituţiile democratice din ţară şi că votul a fost ilegal.
Propunerea trebuie aprobată şi de Camera Deputaţilor, unde pare să se bucure de o susţinere importantă. Votul, ce urma să aibă loc sâmbătă, a fost amânat până la calmarea situaţiei în ţară.
E clar. Molusca are si acolo activisti.