Tehno-umanism şi dataism, ideologii hilare pentru un viitor irelevant

Primul pas este să recunoşti situaţia, al doilea să o accepţi. În cazul despre care vorbesc primul pas l-a făcut un ins pe nume Yuval Harari, scriitor şi istoric, care a publicat recent o carte despre evoluţia omului în următoarea perioadă.

Harari avansează ideea că specia umană va deveni atât de dependentă de tehnologie, de algoritmi, big data şi de inteligenţa artificială, încât ne vom transforma într-un soi de superfiinţe.

Ceea ce nu pare a fi prea rău dacă nu ar ştirbi din relevanţa speciei. Într-un interviu acordat Wired, Harari vorbeşte despre tehno-umanism şi dataism, două mişcări sociale care ne vor marca în viitor.

Tehno-umanismul va amplifica puterile umane în urma conectării cu maşinile, dar va păstra interesele şi dorinţele omului drept punct central, în timp ce dataismul va duce la o diminuare a relevanţei fiinţei umane în noul angrenaj, până spre zero. Adică individul va fi relevant numai prin cantitatea de date pe care o produce – de la selfie şi poze cu mâncarea din farfurie la postări pe blog şi studii ştiinţifice publicate online (nu poţi să nu-i dai dreptate – de câte ori reţineţi cine este autorul unui articol recomandat de cineva, de câte ori mai faceţi referire la text sau la autor?).

Dataismul afectează şi politica, cea mai lentă şi lipsită de deschidere spre nou dintre manifestările umane; drept urmare avem de-a face cu un soi de transfer de încredere dinspre liderii politici spre ştabii tehnologiei de genul lui Mark Zuckerberg sau Elon Musk.

Fac al doilea pas şi accept situaţia, pentru că au făcut-o şi alţii, ba chiar înaintea lui Harari. Ethan Zuckermann, directorul MIT Center for Civic Media, propune o unitate de măsură a atenţiei de care se bucură cineva în media internaţională, un soi de unitate de măsură a relevanţei adică. Se cheamă „kardashian”, şi este ispirat de, aţi ghicit, de vestita Kim Kardashian.

Un „kardashian” este procentul pe care diva în cauză, altfel lipsită complet de orice talente, se bucură în media, pe internet, în conversaţii şi schimburi de opinii. Zuckermann a folosit Google Insight, care poate compara căutări diferite.

Într-un an de zile Angelina Jolie a performat cam la 0,35 kardashieni, iar o cauză nobilă, aşa cum este combaterea foametei în Somalia chiar mai puţin, cam 0,01 kardashieni. În perioada analizată de Zuckermann cineva a învins-o, totuşi, pe netalentată; este vorba de Joseph Kony, şeful unui grup de gherilă din Uganda, vinovat de crime împotriva umanităţii, care a fost eroul unui documentar despre modul în care s-a folosit de copii în războiul său personal cu lumea.

Difuzat pe Vimeo şi YouTube, documentarul l-a dus pe Kony la 7,7 kardashieni.

Tot ce am înşirat până aici poate părea o copilărie, dar este, de fapt, imaginea limpede a lumii în care trăim; nu este fără rost să spun că altcineva a sugerat nanoBieber-ul ca unitate de măsură.

Dacă KK înseamnă 1 şi 0,35 kardashieni înseamnă Angelina Jolie, înseamnă că dacă m-aş bucura de 0,001 kardashieni aş avea garantat un loc în Parlament. Iar dacă eliminarea foametei din Africa şi-ar găsi în KK o susţinătoare, atunci fiecare flămând ar primi, conform calculelor lui Zuckermann, peste 5.500 de dolari într-un an, sumă care ar rezolva definitiv problema şi care i-ar oferi şi minunatei dive, în sfârşit, un rost pe lumea asta.

Şi o relevanţă, aşa că o propun să fie prima „sfântă” a noii religii.