Rezumat al omiliei Protopresbiterului Profesor emerit, Theodoros Zisis la Conferința Sfintei Mitropolii de Pireu pe tema „Teologie patristică și erezia post-patristică”
Biserica, potrivit conștiinței ei diacronice, din epoca apostolică până astăzi, îi respectă și îi cinstește pe Sfinții Părinti și Dascăli, nu pentru înțelepciunea lor omenească, care fiind creată se învechește, se degradează și apune, ci pentru luminarea lor de către Sfântul Duh, ale Cărui energii și în învățătura lor și în viața lor nu se învechesc, nici nu apun, ca să aibă nevoie de depășire și surmontare, după insolita învățătură a teologilor post-patristici, vechi și contemporani.
Biserica nu este doar Apostolică, ci și Patristică. Dacă s-ar fi permis să se facă vreun adaos în Simbolul de Credință, în articolul eclesiologic – „Întru Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică” – am fi putut foarte bine să adăugăm „și Patristică Biserică”. Părinții nu au nevoie de depășire și surmontare, tot așa cum nu este depășită nici predica Apostolilor, pentru că, așa cum zice Canonul I al Sinodului al VII-lea Ecumenic, „Fiind luminați de Unul și Același Duh ei au hotărât cele de folos”. Predica Apostolilor și dogmele Părinților țes împreună tunica Adevărului, după cu se spune în frumosul Condac al Praznicului Sfinților Părinți. Și potrivit Sinodiconului Ortodoxiei, care reia hotărârea Sinodului al VII-lea Ecumenic: „Aceasta este credința Apostolilor, aceasta este credința Părinților, aceasta este credința Ortodocșilor, aceasta este credința care a întărit Lumea”.
Regretăm că papismul, protestantismul și iluminismul, care i-au subestimat cei dintâi pe Sfinții Părinti și-au câștigat buni ucenici și partizani și dintre ortodocși, în principal dintre susținătorii pan-ereziei ecumenismului, cărora aparține și „Academia de Studii Teologice din Volos”, ce a determinat această conferință, în urma simpozionului patro-mahic [luptător împotriva Părinților] despre teologia „post-patristică” și „contextuală”. De ce oare actualii patromahi îi dau la o parte și îi surmontează pe Părinți? Din același motiv pentru care a reacționat și teologul catolic Ioan de Rangusa cu puțin timp înainte de Sinodul de la Ferrara – Florența, înaintea căruia patriarhii ortodocși îi îndatorau prin scrisori oficiale pe reprezentanții lor să urmeze toate câte Părinții le-au hotărât în Sinoadele Ecumenice și în scrierile lor. Dacă s-ar fi păzit lucrul acesta, n-am fi ajuns la trădarea finală și la apostazia de la credință. Așadar, pentru că și acum prin ecumenism se creionează o apostazie asemănătoare și chiar mai gravă, ei consider că un mare obstacol în planurile lor sunt Părinții Bisericii și vor să-i surmonteze, să treacă peste ei. Însă și această conferință constituie o victorie strălucită a Sfinților Părinți, deoarece ea demonstrează că teologii „post-patristici” nu pot să dialogheze, înfruntând învățătura lor și deschizând un alt drum prin surmontarea lor.
Cu toate acestea, poziția anti-patristică a ecumenismului și a sincretismului de inspirație masonică, este o dovadă clară a caracterului lor antihristic, de vreme ce conform textului sfânt al Apocalipsei, însuși Antihrist îi va huli pe sfinți: „Și și-a deschis gura sa, ca să-L hulească pe Dumnezeu, ca să hulească numele Lui și cortul Lui și pe cei ce locuiesc în cer”. Noi, membrii Bisericii, vom continua să-i urmăm pe Sfinții Părinți, „urmând dumnezeieștilor Părinți”, și nemutând hotarele acelea pe care ei le-au pus – după cuvântul „Nu muta hotarele cele veșnice, pe care le-au pus Părinții noștrii!”. Iar către toți [teologii] post-patristici și anti-patristici ai ecumenismului contemporan și ai sincretismului pan-religios, care în afară de altele sunt posedați de egoism și aroganță filosofică, repetăm cuvantul Sfântului Grigorie de Nyssa: „Să încetăm să fim dascăli ai dascălilor! Să urâm polemicile spre distrugerea celor ce ascultă! Să credem dupa cum Părinții noștrii ne-au încredințat! Nu suntem mai înțelepți decât Părinții! Nu suntem mai stricți ca dascălii!”
Mitropolitul Serafim de Pireu, DREPT ÎNVĂȚÂND CUVÂNTUL ADEVĂRULUI VOL.II, editura metamorfosi, 2012, pag. 84 – 86
Bine grăiește acest Vrednic Parinte