Cu post îmi bucur nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care ai să vii din nou.
Postul îmi grăbeşte pregătirile pentru venirea Ta, singura aşteptare a zilelor şi a nopţilor mele.
Postul îmi subţiază trupul, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mai uşor cu duhul.
În timp ce Te aştept, nu doresc nici să mă hrănesc cu sânge, nici să jertfesc viaţa vreunei creaturi, astfel încât animalele să poată simţi bucuria aşteptării mele.
Dar cu adevărat, înfrânarea de la mâncare nu mă va mântui. Chiar dacă ar fi să mă hrănesc doar cu nisipul din lac, Tu n-ai veni la mine dacă postul n-ar pătrunde mai adânc în sufletul meu.
Am venit să cunosc prin rugăciunea mea faptul că postul trupesc este mai mult un simbol al postului adevărat, foarte bun pentru cel ce abia a început să nădăjduiască în Tine, şi totuşi foarte dificil pentru cineva care pur şi simplu îl practică.
De aceea am adus postul în sufletul meu spre a-L curăţi de multele sale necurăţii şi spre a-l pregăti doar pentru Tine ca pe o fecioară.
Şi am adus postul în mintea mea spre a alunga dintr-însa toate reveriile legate de problemele lumeşti şi spre a dărâma toate castelele de nisip nălucite de acele reverii.
Am adus postul în mintea mea spre a putea zăgăzui lumea şi spre a o pregăti să primească Înţelepciunea Ta.
Şi am adus postul în inima mea să poată înăbuşi toate partimile şi egoismul lumesc. Am adus postul în inima mea, aşa încât cereasca pace să poată dăinui în chip negrăit în inima mea, atunci când Duhul Tău furtunos o întâlneşte.
Îmi prescriu postul limbii spre a o desprinde de obiceiul grăirii în deşert şi spre a grăi cu grijă doar acele cuvinte care limpezesc calea venirii Tale. Şi mi-am impus postul asupra grijilor mele pentru ca el să le poată alunga precum vântul împrăştie ceaţa, ca nu cumva ele să se interpună între mine şi Tine şi ca nu cumva să-mi întoarcă din nou privirea spre lume.
Iar postul mi-a adus în suflet linişte în faţa lumilor necreate şi create şi smerenie faţă de oameni şi creaturi. Şi mi-a picurat curaj în mine, de felul celui pe care nu l-am cunoscut vreodată pe când eram înarmat cu tot felul de arme lumeşti.
Care era nădejdea mea înainte de a să fi postesc în afară doar de o altă poveste spusă de alţii şi care trecea din gură în gură?
Povestea spusă de alţii despre mântuire prin rugăciune şi post a devenit a mea.
Postul fals însoţeşte falsa nădejde, întocmai precum lipsa postului însoţeşte lipsa de nădejde.
Dar întocmai precum o roată se învârte în spatele altei roţi, tot astfel adevăratul post urmează adevăratei nădejdi.
Ajută-mă să postesc şi să nădăjduiesc cu bucurie, căci tu, Prea Veselul meu Praznic, Te apropii de mine cu zâmbetul Tău strălucitor.
Sf. Nicolae Velimirovici, “Rugăciuni pe malul lacului“, XLI
