Prozelitismul nihilist al statului, împotriva ,,prozelitismului” ortodox din predarea școlară

O declaraţie altminteri lucidă, făcută zilele trecute de unul dintre consilierii Ministrului Educaţiei, în privinţa capacităţilor cognitive ale elevilor din clasele I-VIII dezvăluie – fără să vrea, sunt convins – că îndoctrinarea religioasă pe linie ortodoxă a copiilor la şcoală este o acţiune cel puţin conştientă, dacă nu şi premeditată.

„Au fost şi sunt discuţii pe tema introducerii unei discipline «Istoria religiilor», dar noţiuni de Istoria religiilor sau teme din Istoria religiilor sunt abordate şi vor fi abordate în programa şcolară pentru clasele IX-XII, deci la copii de liceu. În noua programă avem capitole întregi care vor face referire la Istoria religiilor. La gimnaziu, nu, pentru că atunci când vorbim de gimnaziu, din punct de vedere psihologic, copilul cu vârstă cuprinse între 10-14 ani nu poate asimila noţiuni de Filosofia religiilor. Multe dintre ele se studiază în Facultate. Nu poţi pune un copil de clasa a V-a sau un copil de clasa a VII-a să abordeze o problemă care ţine de doctrină religioasă”, a explicat, deunăzi, consilierul din cadrul Ministerului Educaţiei, Romeo Moşoiu.

Nu poţi să-l contrazici pe dl Moşoiu. Sunt, într-adevăr, noţiuni dificile, abstracte, cu conotaţii filozofice. Ceea ce e demn de remarcat este că responsabilii din Educaţie analizează problematica şi încearcă s-o adapteze discernământului specific fiecărei vârste. În consecinţă, materia „Istoria religiilor” nu va înlocui tradiţionala oră de Religie din şcoli. Aici, brusc, analiza raţională a corifeiilor din Educaţiei s-a atrofiat. Iar faptul că unor copii de 6-14 ani li se vâră pe gât sfinte minuni ortodoxe nu mai este o problemă. E, nu-i aşa, vârsta potrivită să se raporteze critic la pildele duhovniceşti care li se servesc. Psihologic vorbind, vă închipuiţi un copilaş de 7 ani care să pună sub semnul întrebării sfânta alchimie prin care Isus a transformat apa-n vin sau însăşi autoritatea ştiinţifică sacrosantă a lui dom’ profesor? Spre exemplu, „în manualul de Religie, creştin ortodoxă, de clasa a II-a a Editurii Sf. Mina, elevii află că primul lucru pe care trebuie să îl facă în cazul în care se pierd într-un magazin, este să se roage la Dumnezeu” (sursa). Divină înţelepciune!

În acelaşi manual, la pagina 75, autorii prezintă un text în care este relatată situaţia unei fetiţe, al cărei tată este grav bolnav. După ce află că Alexandra plânge în hohote şi relatează învăţătoarei că doctorii au cerut mamei că să îl ia acasă, pentru că nu mai au ce se îi facă, elevii descoperă, în final, că tatăl Alexandrei s-a făcut bine după ce învăţătoarea le-a cerut să se roage pentru el şi să îl pomenească în rugăciuni, atât colegilor, cât şi elevilor de la alte clase” (aceeaşi sursă). O probă „incontestabilă” a supremaţiei divine asupra ştiinţei şi probabil sursa atâtor bolnavi care preferă descântecele vracilor în dauna diagnosticelor medicale. Exemplele sunt nenumărate şi nu am pretenţia unui rechizitoriu exhaustiv al băsmelilor cu care ne lăsăm vrăjiţi, însă ceea ce se întâmplă, de fapt, cu Religia în şcoli este un renghi sinistru pe care ni-l jucăm nouă înşine. Cu atât mai mult cu cât ne trimitem copiii la şcoală spunându-le că trebuie să aibe încredere absolută în dascălii lor. Copiii înşişi, la vârsta asta, îşi însuşesc ca adevăruri absolute vorbele părinţilor şi profesorilor şi nu sunt încă tentaţi să treacă prin filtrul critic ceea ce li se spune. Ei bine, la vârsta asta, Ministerul Educaţiei din România (sub toţi miniştrii ultimilor 20 şi ceva de ani) găseşte normal să le fie servită copiilor religia. Ortodoxă, să nu ne ascundem după texte de lege puse acolo de formă, pentru că populaţia este, majoritar, de acest rit. Personal, nu am nici un dubiu că asistăm la o operaţiune de pură îndoctrinare a unor copii care nu se pot apăra, iar cei care ar trebui să-i apere fie nu dau prea multă importanţă, fie sunt ei înşişi victimele unei habotnicii semidocte ceea ce le oferă şi convingerea că e „bine şi normal” să le impună sistemul lor de valori şi copiilor lor. Iar declaraţia lui Moşoiu nu e decât o probă că „autorii” acestei îndoctrinări înţeleg foarte bine ce fac.