14 motive pentru alternativa iesirii Romaniei din UE

12 februarie, minus 7 grade, 70.000 de protestatari din Piaţa Victoriei fac un steag uriaş al României.

25 februarie, plus 7 grade, 5000 fac un steag (mult mai puţin) uriaş al UE.

O prezenţă semnificativă pentru „dragostea” faţă de UE vs dragostea faţă de România; şi vorbim despre segmentul de populaţie cel mai „conştient şi vigilent”.

2 martie – Neţinând seama de dragostea de UE a celor 5000, preşedintele Juncker vorbeşte despre scenariul Europei cu două viteze ca fiind cel mai probabil şi scenariul este confirmat după minisumitul de la Paris din 6 martie.

Cele ce urmează nu implică că am vreun cuvânt de preţuire pentru ceea ce au făcut românii cu România în aceşti 27 de ani. Ce îi reproşez însă UE:

1. Decizia manifestă şi acţiunea sistematică a elitei UE şi a celei din statele occidentale de înlocuire/amestecare/ schimbare a structurii de populaţie, prin migraţia musulmană organizată. Agresiunea împotriva specificului cultural şi spiritual al popoarelor europene. Promovarea unor politici pro-migratori şi anti-localnici, discriminarea făţişă a acestora din urmă, ascunderea, nepedepsirea, în final încurajarea activităţii infracţionale a migratorilor. Ajutoarele pentru migratori mai consistente decât pachetele sociale şi de sănătate pentru localnici.
2. Promovarea dictatorială a politicilor socialiste, ideologiilor marxismului cultural, care pun în pericol identitatea persoanei, identitatea etnică şi identitatea naţională. Promovarea individualismului, a unei libertăţi limitate la cea a simţurilor, poftelor şi promovarea invidiei, egoismului, însingurării, a unei culturi a morţii şi reducerea drastică a libertăţii de gândire, de opinie şi de exprimare – legislaţia privind avortul, căsătoriile homosexuale, transgenderismul, experimentele pe embrioni umani, eutanasia, hate-speechh-ul.
3. Infestarea cu socialism, intoleranţă şi distrugerea sistematică prin reducţionism ideologic a sistemelor de educaţie europene.
4. Eludarea, ocolirea, nesocotirea, neconsultarea dezideratelor populare reale. De exemplu, Franţa şi Olanda au nesocotit rezultatele negative ale referendumurilor privind aprobarea Tratatului de la Lisabona, iar celelalate state au anulat organizarea acestor referendumuri.
5. Poziţiile, imixtiunea, ameninţările inacceptabile şi impardoabile ale unor funcţionari/structuri ai/ale Comisiei Europene, plătiţi/bugetate de către statele contribuabile, împotriva opţiunilor unor state sau ale unor popoare, sau pentru impunerea unor măsuri neagreate de acestea cum ar fi acceptarea migratorilor şi implementarea legislaţiei enumerată la punctul 2.
6. Intervenţia statului în viaţa personală, de la cea economică la cea intimă. Tot mai mult, în paralel cu creşterea numărului asistaţilor social, UE devine un stat părinte intruziv şi abuziv. Promovarea agresivă a dreptului de a adopta reglementări intruzive în diverse zone ale vieţii şi comerţului. Urmărirea şi anihilarea criticilor autorităţilor locale şi europene. Supra-reglementarea comerţului şi activităţii economice, luarea de măsuri care au îngreunat accesul la pieţe şi fonduri.
7. EU formulă supercentralizată/birocraţie excesivă, elite politice dezinteresate de soarta populaţiei europene. Politicieni şi funcţionari mediocri, slujbaşi umili ai adevăraţilor şefi din spatele instituţiilor. Excesul de intervenţie birocratică în detalii care ţin de specificul local şi de competenţele statale. Multe, inutile şi agasante agenţii şi instituţii create pentru a gestiona cedările de suveranitate dinspre statele membre catre Bruxelles.
8. Politizarea excesivă a societăţii civile. Ong-urile care sunt dependente de finanţarea europeană promovează agresiv politicile în pregătire, sau pe cale de a fi implementate. Sub pălăria acţiunii pentru democratizare de fapt o agresiune fără precedent în ultimii 50 de ani împotriva democraţiei
9. Degradarea economică atât a unor state componente cât şi a populaţiei acestora, afectarea severă a clasei mijlocii, în special în Vest, adâncirea polarizării averilor, tot mai mulţi săraci, şi bogaţi tot mai bogaţi. Clasa de mijloc s-a redus numeric şi ca prosperitate. Relocarea afacerilor în state cu mâna de lucru ieftină a oprit creşterea economiilor europene şi a prosperităţii europenilor.
10. Lipsa de viziune, de strategie pe termen  mediu şi lung pentru armonizare. Lipsa răspunsurilor adecvate la provocările externe şi interne. Lipsa unei politici externe. Lipsa unei soluţii defensive. Lipsa unei securităţi comune economice, militare: relaţiile diferite ale unor  state UE cu Rusia, critica NATO. Politica anti-SUA preşedintelui Trump.
11. Prăpastia dintre comisia europeană şi statele componente. Aroganţa, suficienţa, dispreţul UE/ state şi state importante/state mici. Discriminarea statelor mai mici, discriminări nord-sud. Aplicarea selectivă a regulilor. Lipsa de încredere, lipsa de solidaritate, relaţii bazate pe ipocrizie. Decizia proastă calitativ. Procesul decizional limitat la 2-3, de obicei 1 singur centru: Berlinul, a alimentat prăpastia dintre elite şi populaţiile care s-au simţit neluate în seamă.
12. Corupţia generalizată, apariţia unor clanuri şi reţele mafiote europene, începând chiar de la Bruxelles şi din capitalele importante – vezi dosarul EADS.
13. Imposibilitatea reformării reale în sensul păstrării identităţii civilizaţionale europene şi al unei prosperităţi acceptabile pentru locuitorii tuturor staelor componente. Europa cu 2 viteze. Sper că nimeni nu-şi imaginează că România va fi în viteza întâi.
14. Prăbuşirea UE. UE va dispărea nu pentru că vreau eu, sau alţi eurosceptici, ci pentru că a fost subminată de chiar organizatorii şi şefii ei, prin felul în care s-au raportat la civilizaţia europeană şi la popoarele europene.

• Avem, în primul rând problemele fatale ale funcţionării interne prezentate

mai sus. Problema este că, atât timp cât politicienii vor continua pe aceeaşi linie de gândire ca până acum, servind cu prioritate elitele economice şi nu cetăţenii de rând, venind cu “soluţii” în haina strâmtă a modelului economic existent, disoluţia finală a UE va fi inevitabilă, ne spunea în 2016 Radu Crăciun, cu speranţa că Juncker şi ai lui vor veni cu altceva decât formula cu 2 viteze.

• În al doilea rând, ca urmare a migraţiei. Politic, demografic şi prin teroare

statele occidentale vor fi în scurt timp fie islamizate, fie în războaie civile cu islamul local, cel mai probabil cumulând ambele dezvoltări. Ceea ce, pe lângă problemele enumerate, pune capăt oricărei perspective comune; cel puţin până când şi dacă cei din Vest vor reuşi să supravieţuiască. Căci cu o Europă de Vest islamică nu se va putea „negocia” decât militar.

Motive specifice României

În cazul nostru ar mai fi de adăugat şi asimilarea slabă, greoaie, neregulată a fondurilor europene: e foarte posibil ca dacă am face o socoteală mai amplă cu cât contribuim, cât primim, cât cheltuim pe simpozioane, pliante, broşuri, fluturaşi, pixuri etc. şi cu cât înapoiem ţărilor din vest, în primul rând Germaniei, să ajungem la socoteala că suntem, în relaţia cu UE, pe negativ. Asta în condiţiile în care trebuie să ne păstrăm piaţa deschisă şi avem restricţii majore la subvenţionarea, de exemplu, a agriculturii şi produselor alimentare.

Soluţia

România este profund conectată economic la UE şi deci separarea de aceasta poate fi un şoc greu de absorbit de o economie atât de precară. De aceea, discutarea pe larg a ceea ce poate fi făcut va fi subiectul altui articol. Aici doar câteva sugestii.

Evident, ieşirea din UE nu se poate face mâine. Dar a aştepta până când aceasta moare ar fi fatal pentru România, astăzi cu prea puţin prieteni în jur. Suntem în ceasul 11.30, repoziţionarea trebuie începută imediat. Mai întâi acceptarea ideii dispariţiei UE. Apoi, o distanţare, de tipul celei a statelor Visegrad. Refuzul implementării unor măsuri anti-naţionale, rostirea răspicată a intereselor şi doleanţelor interne, refuzul plătirii contribuţiei în cazul unor măsuri de tăiere de fonduri sau de amendă. Reorientarea către cooperarea multiplă în regiunea central-est europeană din care facem parte şi care se prefigurează deja, dincolo de unitatea în refuzul renunţării la identitate şi al acceptării migraţiei, şi ca o formulă de piaţă economică. Şi nu în ultimul rând şi nici în ultima clipă, pregătirea reluării/deschiderii relaţiilor cu state/zone/tratate economice din afara UE şi a Europei, care sunt (sau nu sunt, dar a fost mai comod să băgăm totul într-o singură traistă) în acest moment blocate de reglementările interne ale uniunii.