Este oficial: s-a modificat codul frontierelor Schengen. Uniunea Europeană a aprobat introducerea controalelor obligatorii la frontierele externe, inclusiv pentru cetăţenii europeni din zona Schengen.
Măsura se va aplica la toate frontierele — terestre, aeriene și maritime — și obligă statele care fac parte din Schengen să controleze sistematic toate persoanele care trec frontiera externă atât la intrare, cât și la ieșire.
Verificările se fac în bazele de date cu documente furate şi pierdute, în sistemul de informaţii Schengen şi în alte baze relevante.
Codul revizuit intră în vigoare la 20 de zile după publicarea în Monitorul Uniunii.
ha ha ha…, UE este precum ȚIGANUL, care iti tot fura in fiecare zi cate un centimetru din teritoriul tau, pana cand intr-o buna zi iti cere sa ii si platesti taxa de trecere sau ca sa ramai in curtea ta. Curat-murdar, ȚIGANE UE!…
Teritoriul UE este ceea ce numesc eu Zona neagra, adica toti deosebitii (morții) care vor accepta „binefacerile” sistemului. Acestia toti vor fi gata „stampilati, numerotati, inregistrati, inregimentati si tipizați – conform legii!”. Nu este departe ziua in care se va declara in mod oficial ZONA GRI -necontrolata de ue – acea zona in care se vor retrage toti cei care nu vor avea cip. Antisistem, anticip, antivaccinuri, etc. Atunci o sa vedeti pe fata si vanatoarea de oameni. Atunci se va vinde frate pe frate. Copiii de azi – victimele de maine.
„identificarea imigranților ilegali, presupuși teroriști și membri ai grupărilor de crimă organizată”
Mai pe romaneste, identificarea „cetatenilor” aflati la un moment intr-un teritoriu stapanit de ue, controlul migratiei sau puscarie in aer liber = lagarul perfect.