Un grup de comercianţi a pichetat luni, 27 februarie, clădirea Parlamentului. Protestatarii au declarat că, în condiţiile în care muncesc, nu au cum să folosească aparatele de casă şi cer să fie ridicată această obligaţie, transmite IPN.
„Aparat de casă NU!” – a fost lozinca pe care grupul de protestatari a scandat-o în faţa legislativului. Comercianţii îşi doresc ca obligativitatea aparatului de casă să fie exclusă din legislaţie şi, eventual, înlocuită cu o anumită taxă, pe care aceştia spun că sunt gata să o plătească. Una dintre protestatare a spus că vinde carne într-o hală de la Piaţa Centrală şi nu are cum folosi aparat de casă, inclusiv pentru că preţurile la piaţă oscilează.
„Noi nu le cerem (autorităţilor, n.r.) condiţii de trai, dar le cerem să nu ne pună acest aparat în gât. Pe un metru pătrat este imposibil să lucrezi cu el. Nu avem preţuri stabile, omul se târguieşte şi e concurenţă, pentru că nu e ca la magazin”, a spus comercianta.
Comercianţii spun că se creează impresia că autorităţile au decis să recupereze din contul amenzilor care le sunt aplicate miliardul furat din sistemul bancar. Aceştia au mai spus că dacă demnitarii ar veni măcar pentru o zi să vadă cum e să munceşti în locul lor, probabil i-ar înţelege şi le-ar crea condiţii.