Două maici de la Mănăstirea Miclăușeni (jud. Iaşi) resping sancţiunea aplicată pentru mărturisirea împotriva sinodului din Creta

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Mi s-a adus la cunoştinţă faptul că împotriva mea s-a emis Decizia nr. 22/2017, prin care se revocă numirea mea“ în postul de călugăriţă” la Mănăstirea Miclăuşeni, pe motivul neîndeplinirii „raporturilor de misiune specifice postului”.

Faţă de această Decizie, doresc să fac următoarele precizări:

1. Decizia mitropolitană ia notă de caracterul strict teologic al refuzului meu de a participa la slujbele bisericeşti şi de a întrerupe comuniunea cu obştea mănăstirii care pomeneşte numele ierarhului participant la “sinodul panortodox” din Creta, însă nu oferă nici un temei canonic sau regulamentar din care să rezulte că atitudinea mea încalcă în vreun fel legislaţia canonică sau regulile monahale ale Sfintei noastre Biserici. Din acest motiv, invocarea articolului 23, alin. 1) şi 2) din Legea 489/2006, care prevede dreptul cultelor de a sancţiona disciplinar personalul propriu pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări nu are nicio bază, deoarece, din motivarea Deciziei, nu rezultă că întreruperea participării la slujbe ar provoca o încălcare de către mine a principiilor doctrinare sau morale ale Sfintei Biserici, pentru că, în fapt, nici nu am încălcat vreun principiu doctrinar sau moral al Bisericii.

2. Articolul 8, alin. 1) din Legea Cultelor, pe care Decizia îl invocă, spune că cultele “se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi”. În baza prevederilor constituţionale şi ale Legii Cultelor, eu am dreptul la libertate de conştiinţă, chiar şi în condiţiile în care sunt monahie şi am depus votul ascultării. Astfel, Constituţia României afirmă, în art. 29, alin. 1), teza a doua: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale”. Acest principiu este preluat de articolul 1, alin. 2) al Legii 489/2006, a Cultelor. Alineatul 1 al Legii spune şi că: “Statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României” (s.n.), iar articolul 5, alin. 4) impune Bisericii Ortodoxe obligaţia de a ţine seama de aceste drepturi fundamentale: “În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.).

3. Singura care poate invoca prevederile constituţionale sau ale Legii Cultelor sunt, în această situaţie, eu, deoarece mie mi se încalcă, prin această Decizie, dreptul la manifestarea libertăţii de conştiinţă religioasă, fiind sancţionată pentru refuzul de a accepta opinia contrară convingerilor mele potrivit căreia sinodul din Creta nu ar avea un caracter eretic şi că, prin urmare, protestul meu nu ar avea niciun motiv şi s-ar constitui într-un act de indisciplină.

4. Pentru încălcarea articolului 29 al Constituţiei şi a articolului 1, alin. 2) al Legii 489/2006 există o sancţiune cuprinsă în art. 381, alin. (2) din Noul Cod Penal, care spune: “Obligarea unei persoane, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale unui cult ori să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani sau cu amendă”. Chiar dacă eu aparţin cultului ortodox şi am depus voturile monahale, nu pot fi obligată să particip la serviciile religioase ale cultului ortodox, atât timp cât, în cadrul acestora, se manifestă părtăşia cu erezia ecumenistă a sinodului din Creta. Orice sancţiune care mi se aplică pentru atitudinea mea poate fi considerată, în acest caz, o formă de constrângere prin care sunt obligată să particip la aceste servicii religioase.

5. Decizia mea de a întrerupe participarea la slujbele din mănăstire şi de a rupe comuniunea liturgică cu obştea mănăstirii se datorează participării ierarhului locului la sinodul din Creta şi acceptarea de către acesta a deciziilor eretice ale acelui sinod. Motivez dreptul meu de a face acest lucru prin practica Bisericii de a întrerupe pomenirea ierarhului părtaş la erezie, în baza canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, şi de a recomanda credincioşilor să îi urmeze pe preoţii care nu pomenesc ierarhul părtaş la erezie, fără a mai participa la slujbele celor care sunt în comuniune cu acesta. În acelaşi timp, afirm că am continuat să îmi fac datoria în cadrul obştei, însă nu mi s-a mai încredinţat din partea conducerii nicio ascultare, după ce am întrerupt participarea la sfintele slujbe din motivul arătat mai sus.

6. Afirmaţia că am întrerupt comuniunea “cu întreaga Biserică Ortodoxă Română” este eronată, deoarece eu am întrerupt comuniunea numai cu cei ce se fac părtaşi la erezia ecumenistă a sinodului din Creta, rămânând în Biserica Ortodoxă Română, în comuniune cu toţi membrii ortodocşi ai acesteia, din toate timpurile, şi cu cei din această generaţie care nu acceptă erezia ecumenistă din Creta.

În consecinţă, respectuos Vă aduc la cunoştinţă că resping sancţiunea impusă prin Decizia nr. 22/2017, deoarece nu are niciun temei canonic sau regulamentar şi îmi voi continua activitatea în Mănăstirea Miclăuşeni.

Cu respect,

Monahia Emanuela (Felicia) Guraliuc

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei