CANONUL CEL MARE al Sfântului Andrei Criteanul

Cântarea 5:

Irmosul:

Dis-de-dimineață, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă și mă îndreptează la poruncile Tale, și mă învață, Mântuitorule, să fac voia Ta.

În noapte viața mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie și negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.

Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios și călcător de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.

Mărturisescu-mă Ție Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte frații lui Iosif, vânzând rodul curăției și al înțelepciunii.

De cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăților tale.

Lui Iosif cel drept și minții lui celei curate, urmează ticălosule și neiscusitule suflete, și nu te desfrâna cu pornirile cele nebunești, făcând fărădelege pururea.

De s-a și sălășluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării și a scuipării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ți voi aduce Ție întru acest chip vreodată?

Auzit-ai de coșul lui Moise, suflete, cel purtat de apele și de valurile râului, că a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticălosule suflete, de moașele ce ucideau oarecând partea bărbătească, cea nevârstnică, suge acum înțelepciunea ca marele Moise.

Nu ți-ai omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticălosule suflete; și cum te vei sălășlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăință?

În pustietăți a locuit marele Moise. Vino dar, suflete, de urmează vieții lui, ca să te învrednicești a vedea și arătarea lui Dumnezeu cea din rug.

Toiagul lui Moise te închipuiește, suflete, care a lovit marea și a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieștii Cruci; prin care vei putea și tu să săvârșești lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleșug; iar Ofni și Finees, ca și tine suflete, au adus lui Dumnezeu viață străină și întinată.

Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca și Faraon cel cumplit; Ianis și Iamvri la suflet și la trup, cufundat cu gândul! Ci ajută-mi mie, Mântuitorule.

Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ție, albă ca zăpada făcând haina trupului meu.

De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoștință gândind am greșit, iar nu întru necunoștință.

Cruță, cruță, Doamne, zidirea Ta. Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce ești Însuți din fire curat, căci afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.

Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni, vindecând pe cei leproși și întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sânge, Mântuitorule, celei ce s-a atins de poalele Tale.

Celei ce avea curgere de sânge urmează, ticălosule suflete, năzuiește, ține-te de poalele lui Hristos, ca să te izbăvești de bătăi și să auzi de la Dânsul: credința ta te-a mântuit!

Celei gârbovite urmează, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndreptezi, să umbli drept în căile Domnului.

Deși ești fântână adâncă, Stăpâne, izvorăște-mi ape din preacuratele Tale vene. Ca bând, ca și Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viață izvorăști.

Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl și eu luminile sufletului și să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Cu neasemănată dragoste, preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit de dorire; învrednicește-mă dar și pe mine, să dobândesc slava cea de sus.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Repejunea Iordanului trecând-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea cu durere; din care și pe noi, cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Ca pe un păstor preaales, înțelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă și cu frică te rog, ca să dobândesc mântuire și viață veșnică, prin rugăciunile tale.

Slavă…, a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Părinte și Fiule și Duhule, Ființă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.

Și acum…, a Născătoarei:

Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce ești nestricată și nu știi de bărbat, și a unit Lui firea omenească.
Și iarăși irmosul: Dis-de-dimineață…

Cântarea 6:

Irmosul:
Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu și m-a auzit din iadul cel mai de jos; și a scos din stricăciune viața mea.

Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, și suspinuri din adânc curat aduc Ție, strigând inima mea: Dumnezeule, păcătuit-am Ție, milostivește-Te spre mine.

Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan și ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.

Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzește-ți viața de curse, înălțându-ți mintea cu aripi, cu fapta și cu gândirea.

Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească și să curețe viața cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că ești lepros.

Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roșie întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca oarecând pe egipteni și pe conducătorii lor.

Voie slobodă fără recunoștință ai avut, suflete, ca și Israel mai înainte; ca mai mult decât dumnezeiască mană, ai ales neînțelepțește lăcomia patimilor cea iubitoare de plăceri.

Cărnurile cele de porc și căldările și bucatele cele egiptene, mai vârtos decât cele cerești ai voit, suflete al meu; ca și de demult nemulțumitorul popor în pustie.

Fântânile hananeieștilor gânduri mai mult le-ai cinstit suflete, decât izvorul pietrei, din care izvorul înțelepciunii varsă izvorul teologiei.

Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viață făcătoare; din care toți băutură de viață scoatem, Mântuitorule.

Cercetează, suflete, și iscodește ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pământul făgăduinței și cine locuiește în el cu bună legiuire.

Ridică-te și împotrivește-te patimilor trupești, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea gândurile cele înșelătoare, ca și pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte chivotul, și te fă moștenitor pământului aceluia al făgăduinței, suflete, Dumnezeu poruncește.

Precum ai scăpat pe Petru, cel ce a strigat: scapă-mă, așa apucând înainte, Mântuitorule, scapă-mă și pe mine de fiară, întinzându-Ți mâna Ta, și mă scoate din adâncul păcatului.

Pe Tine Te știu liman liniștit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Ci apucând înainte, izbăvește-mă din adâncurile păcatului cele neumblate, și din deznădăjduire.

Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută și află chipul Tău.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ți sufletul. Al căror har dă-mi-l și mie, robului tău.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Nepătimire cerească ai dobândit, prin viețuirea cea preaînaltă de pe pământ maică; pentru aceasta roagă-te, să mântuiască din patimi, cu rugăciunile tale, pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumne¬zeu pentru noi păcătoșii.

Cunoscându-te păstor și arhiereu al Cretei, și rugător pentru lume pe tine Andrei, alerg și strig ție: scoate-mă, părinte, din adâncul păcatului.

Slavă…, a Treimii:

Treime sunt neamestecată, nedespărțită; despărțită după Fețe, și Unime sunt din Fire unită: Tatăl și Fiul și dumnezeiescul Duh.

Și acum…, a Născătoarei:

Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca și noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptățim.
Și iarăși irmosul: Strigat-am cu toată inima mea…

CONDAC:

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și vrei să te tulburi. Deșteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, și toate le plinește.

ICOS

Cămara cea de vindecare a lui Hristos văzând-o deschisă, privind și sănătatea care izvorăște din aceasta lui Adam, a pătimit și s-a rănit diavolul, și ca în primejdie s-a tânguit și a strigat către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? Mă ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni și pe toate le plinește.

După aceasta se cântă Fericirile, cu închinăciuni.

Întru împărăția Ta, pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: Pomenește-mă! Învrednicește-mă, și pe mine, nevrednicul, de pocăința acestuia.

Stih: Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăția cerurilor.

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască, și a luat atuncea rodul făgăduinței din cea stearpă; să urmăm dreptei credințe a acestuia.

Stih: Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ți-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ți celor de alt neam viața întreagă și fericită, pentru iubirea plăcerii.

Stih: Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.

Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de desfrâu; ci fugi, suflete al meu, de asemănare, de fapta și de slăbirea lui.

Stih: Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Barac și Ieftae, căpetenii de oaste, s-au ales judecătorii lui Israel, cu care împreună și Debora cea cu minte bărbătească. Deci îmbărbătându-te, suflete, cu vitejiile acelora, întărește-te.

Stih: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.

Pe Iaila cea vitează ai cunoscut-o, suflete al meu, care a tras în țeapă pe Sisera mai înainte, și a făcut mântuire; auzi stâlpul, prin care ție Crucea se însemnează.

Stih: Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Jertfește, suflete, jertfa de laudă, adu fapta bună ca pe o fiică mai curată decât a lui Ieftae; și junghie ca pe o jertfă, Domnului tău patimile cele trupești.

Stih: Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Înțelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primește roua din cer și te pleacă, precum câinele, de bea apă, care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

Stih: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția cerurilor.

Osânda lui Eli preotul ai luat-o suflete al meu, pentru lipsa minții, suferind a lucra întru tine patimile, ca și acela pe feciorii cei fără de lege.

Stih: Fericiți veți fi când vă vor ocărî pe voi și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine.

Între Judecători, levitul cu socoteală și-a împărțit femeia la cele douăsprezece neamuri, suflete al meu, ca să vădească întinăciunea cea fără de lege a neamului lui Veniamin.

Stih: Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri.

Iubitoarea de înțelepciune Ana, rugându-se, numai buzele și-a mișcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; și de aceea, deși era stearpă, a născut fiu vrednic de rugăciunea ei.

Stih: Pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Număratu-s-a între judecători feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut în casa Domnului. Aceluia râvnește, suflete al meu, și judecă lucrurile tale mai înainte decât pe ale altora.
Stih: Pomenește-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăția Ta.

Ales fiind David rege, ca un rege s-a uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci și tu, suflete al meu, de poftești împărăția cea de sus, în loc de mir, unge-te cu lacrimi.

Stih: Pomenește-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăția Ta.

Miluiește zidirea Ta, Milostive; milostivește-Te spre făptura mâinilor Tale, și iartă tuturor păcătoșilor și mie, celui ce am călcat poruncile Tale mai mult decât toți.

Slavă…, a Treimii:

Și nașterii celei fără de început și purcederii mă închin: Tatălui, Cel ce a născut, slăvesc pe Fiul cel născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce strălucește împreună cu Tatăl și cu Fiul.

Și acum…, a Născătoarei:

Nașterii tale celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărțind slava cea după fire a pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; ca Cel ce este unul după față, se mărturisește îndoit după fire.

Cântarea 7:
Irmosul:
Păcătuit-am, fărădelege și ne dreptate săvârșit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârșit, Dumnezeul părinților.

Păcătuit-am, greșit-am și am căl cat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit, și am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluiește, ca un îndurat, Dumnezeul părinților.

Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ție, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi și necazul meu, și ia aminte acum la judecata mea; și Tu mă miluiește, ca un îndurat, Dumnezeul părinților.

Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrab a a flat în schimb împărăția; dar pă zește-te să nu greșești, alegând mai degrabă poftele tale cele dobitocești, decât împărăția lui Hristos.

David, dumnezeiescul părinte, de a și greșit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săge tându-se, și cu sulița robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri bolești, din pornirile cele de voia ta.

Împreunat-a David oarecând ne legiuirea cu nelegiuire, că a ameste cat desfrâul cu uci derea; dar îndată îndoită pocăință a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.

David oarecând a însemnat cân tarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-și mustră fapta ce a lucrat, strigând: «Miluiește-mă! Că Ție unuia am greșit, Dumnezeului tuturor; Însuți mă curățește».

Purtat fiind chivotul în car, când s-au întors junicile, numai cât s-a atins Zan acela de el, a fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinstește bine cele dumnezeiești.

Auzit-ai de Abesalom cum s-a scu lat împotriva firii. Cunoscut-ai fap tele lui cele întinate, cu care a bat jocorit patul lui David, tatălui său; dar și tu ai urmat pornirilor lui ce lor de patimi și iubitoare de plăceri.

Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită, și ca alt Ahitofel a flând pe vrăjmașul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însuși Hristos, ca tu să te mântuiești cu adevărat.

Solomon cel minunat, cel plin de harul înțelepciunii, acesta făcând vicleșug înaintea lui Dumnezeu oare când, s-a depărtat de la El; căruia și tu ți-ai asemănat blestemata ta viață, suflete.

De plăcerile patimilor sale fiind silit, s-a întinat, vai mie! Iubitorul înțelepciunii, iubitor de femei desfrînate fă cându-se și înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări rușinoase.

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună și lui Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecând; dar fugi de asemănarea lor, și strigă lui Dumnezeu: «Păcătui t-am, miluiește-mă!».

Necurățirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai făcut locaș întinăciunilor trupești și vas urât al pati milor. Dar din adâncul tău suspină și spune lui Dumnezeu păcatele tale.

A ars oarecând Ilie pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat și pe proorocii cei de rușine ai Izabe lei, spre mustra rea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemănarea acestor doi și te întărește.

Încuiatu-s-a ție cerul, suflete, și foamete de la Dumnezeu te-a cu prins de vreme ce nu te-ai plecat cu vintelor lui Ilie Tesvi teanul, ca și Ahav oarecând. Ci sareptencei ase mănându-te, hrănește sufletul proorocului.

Păcatele lui Manase ți-ai îngrămădit cu voința, suflete, punând ca niș te lucruri de scârbă patimile și în mulțind cele dezgus tătoare; dar pocăinței lui râvnind cu căldură, câștigă-ți umilința.

Cad înaintea Ta și aduc Ție, ca niș te lacrimi, cuvintele mele; pacătuit-am, cum a greșit păcătoasa, și am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pământ. Dar fie-Ți milă Stăpâne, de făptura Ta și iarăși mă cheamă.

Folosit-am rău chipul Tău, și am stricat porunca Ta; toată frumusețea mi s-a întunecat, și cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Dar milostivindu-Te, dă-mi bucurie, pre cum cânta David.

Întoarce-te, căiește-te, descoperă cele ascunse; grăiește lui Dumnezeu Cel ce știe toate. Tu singur știi Mân tuitorule, cele ascunse ale mele; ci Însuți Tu mă miluiește, precum cânta David, după mare mila Ta.

Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se deșteaptă. Pentru aceas ta ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viață. Dar care Isaia va să stea pentru tine, suflete? Fără numai Dumne zeul tuturor.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Strigând către Preacurata Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai gonit turbarea poftelor celor cu silă su părătoare, și ai rușinat pe vrăjmașul cel ce te-a făcut să cazi în cursă. Ci dă-mi acum ajutor în necazuri și mie, robului tău.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Căruia ai mers, Acesta a aflat pocăința și ți-a dăruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească pe noi de patimi și de primejdii.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Pe piatra credinței întărește-mă, cu rugăciunile tale, părinte, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeias că, și mă rog dăruiește-mi mie acum pocăință, Andreie; și mă iz băvește de cursa vrăjmașilor care mă caută pe mine.
Slavă…, a Treimii:

Treime neamestecată, nedespărți tă, de o ființă și fire una; lumini și lumină, și trei sfinte, și unul sfânt, este lăudată Treimea, Dumnezeu. Laudă și preaslăvește, suflete, viață și vieți, pe Dumnezeul tuturor.
Și acum…, a Născătoarei:

Lăudămu-te, bine te cuvântăm, în chinămu-ne ție, Născătoare de Dum nezeu, că ai născut pe Unul din Tre imea cea nedespărțită, pe Unul Fiu și Dumnezeu; și tu însăți ne-ai des chis nouă celor de pe pământ cele cerești.

Cântarea 8:

Irmosul:
Pe Împăratul slavei, Cel fără în­ceput, de Care se înfricoșează puterile cerești, și se cutremură cetele îngerilor, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Ca niște cărbuni ai focului celui fără ma­terie, ardeți patimile mele cele împădurite, aprin­zând întru mi­ne acum dorul dragostei celei dum­nezeiești, Apostolilor.

Să cinstim trâmbițele cele cu gla­suri bune ale Cuvântului, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăj­mașului și s-au întărit zidu­rile cunoștinței de Dumnezeu.

Sfărâmați chipurile patimilor su­fletului meu, cei ce ați sfărâmat ca­piștile și idolii vrăjma­șului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteți bi­serici sfințite.

A Născătoarei:

Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toa­te; alăptat-ai, curată, pe Cel ce hră­nește făptura, pe Hristos dătă­to­rul de viață.
Altă Tricântare
Irmos același:
Cu meșteșugirea cea înaltă a Du­hului, ați zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; în aceasta binecuvântați pe Hristos în veci.

Trâmbițând cu trâmbița dogmelor, au surpat Apostolii toată înșelă­ciunea idolească, prea­­înălțând pe Hristos întru toți vecii.

Apostoli ce sunteți bună adunare, păzitori ai lumii, cetățeni cerești, iz­băviți-ne din pri­mejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.
A Treimii:

Dumnezeiască stăpânie Cea întreit însorită și prealuminată, fire de o slavă și de un tron, Părinte atoate­făcătorule, Fiule și Duhule cel dum­­nezeiesc, pe Tine Te laud în veci.
A Născătoarei:

Ca pe un tron cinstit și preaînălțat să lău­dăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumne­zeu, pe ceea ce singură este după naștere Maică și Fecioară.

Altă Tricântare

Se zice cu stihul: Miluiește-mă, Dumnezeule.
Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slăvesc oștile cerești și de El se cu­tremură heruvimii și sera­fimii, toată suflarea și zidirea, lăudați-L, binecuvân­tați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Miluiește-mă pe mine cel ce am pă­cătuit, Mântuitorule, ridică-mi min­tea mea spre în­toar­cere. Primește­-mă pe mine cel ce mă pocă­iesc; miluiește-mă pe mine cel ce strig: gre­șit-am Ție, mântuiește-mă; nelegiui­t-am, miluiește-mă.

Ilie cel ce a fost purtat în car, su­indu-se în carul virtuților, s-a înălțat ca spre ceruri oare­când, mai pre­sus de cele pământești; deci la sui­rea acestuia cugetă, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecând a stat de o parte și de alta, prin lo­virea cu cojocul lui Ilie de către Eli­sei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neîn­frânării.

Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtășit, pen­tru neînfrâ­nare.

Șunamiteanca oarecând a pri­mit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.

Minții celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui iu­bire de argint lea­păd-o măcar la bătrânețe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de rău­tățile tale.

Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; ca ce­le necuvioase cugeți, și cele fără de lege faci; lasă cele ce ai și aleargă la pocăință.

De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac și cu cenușă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decît toți cei ce au greșit mai înainte de lege și după lege.

De Ieremia cel din groapa cu no­roi ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionu­lui și lacrimi a vărsat. Urmează vieții lui celei plângătoare și te vei mântui.

Iona a fugit în Tars, cunoscând dinainte în­toarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un pro­o­roc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă proorocia lui.

De Daniel ai auzit, o suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înțeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credință vă­paia cuptorului cea arzătoare.

Pe toți cei din Legea Veche, i-am adus ție, suflete, spre pildă; urmea­ză faptelor iubite de Dumnezeu ale drepților și fugi de păcatele ce­lor vicleni.

Drepte Judecătorule, Mântuitoru­le, mi­lu­iește-mă și mă izbăvește de foc și de groaza ce am a petrece la judecată, după dreptate; iar­tă-mă mai înainte de sfârșit, prin fapte bu­ne și prin pocăință.

Ca tâlharul strig Ție: pomenește-­mă; ca Petru plâng cu amar; iartă-­mă, Mântuitorule! strig ca vameșul, lăcrimez ca pă­cătoasa. Primește-mi tân­guirea ca oarecând pe a cananeencii.

Tămăduiește putrejunea smeritu­lui meu su­flet, Mântuitorule, Unule, Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare și untdelemn și vin, lu­crurile cele de pocăință, și umilință cu lacrimi.

Cananeencii și eu urmând, strig: miluiește-mă, Fiul lui David! Mă a­ting de poală, ca ceea ce-i curgea sânge; plâng ca Marta și ca Maria pentru Lazăr.

Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca niște mir, strig ca păcătoasa care cerea milă; rugăciune aduc și cer să iau iertare.

De n-a și păcătuit nimeni ca mine, totuși primește-mă, Milostive Mân­tuitorule, și pe mine, care cu frică mă pocăiesc și cu dragoste strig: pă­cătuit-am Ție Unuia, nelegiuit-am, mi­luiește-mă.

Milostivește-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta, și mă caută ca un păstor pe mine, oaia cea pierdută, și rătă­cit fiind, răpește-mă de la lup, și mă fă oaie în pășunea oilor Tale.

Când vei ședea Judecător ca un milostiv, și vei arăta slava Ta cea înfricoșătoare, Hristoase, o! ce fri­că va fi atuncea. Cuptorul arzând și toți te­mându-se de înfricoșătoarea judecată a Ta.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde pri­mind tu harul Duhului, luminează Marie pe cei ce te laudă cu credință.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Minune nouă cu adevărat văzând în tine, maică, dumneze­iescul Zosi­ma s-a spăimântat; că înger în trup vedea și cu totul de minune s-a um­plut, lăudând pe Hristos în veci.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumne­zeu pentru noi păcătoșii.

Ca cel ce ai îndrăzneală către Dom­nul, An­drei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog; roagă-te, ca să aflu acum dezlegare de legătura fărăde­legii prin rugăciunile tale, ca cel ce ești învă­țător al pocăinței și mărirea cuvioșilor.

A Treimii:
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Părinte, Cel ce ești fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dum­nezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără în­ceput, Duhule cel viu și făcă­tor, Treime în Unime, miluiește-mă.
Și acum…, a Născătoarei:

Ca din porfiră s-a țesut trupul lui Em­ma­nuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce ești porfi­ră înțelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevă­rat pe tine te cinstim.
Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Și iarăși irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc…

Cântarea 9:

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiți prin tine, cu cetele cele fără de tru­puri mărindu-te pe tine.

Apostoli, cei ce v-ați arătat iz­voare de ape mântuitoare, răcoriți sufletul meu cel topit de setea pă­catului.

Pe mine cel ce înot în noianul pierzării și sunt cufundat, mântuiește-mă, Doamne, cu dreapta Ta, ca și pe Petru.

Ca cei ce sunteți sarea învățături­lor celor dulci, uscați putrejunea gândului meu, și alungați întuneri­cul ne­cu­noștinței.
A Născătoarei:

Ca una ce ai născut bucuria, dă-mi plângere prin care să pot afla mân­gâiere, dumnezeiască stăpână, în ziua ce va să fie.

Altă Tricântare:

Pe tine, ceea ce ești mijlocitoare între cer și între pământ, toate neamurile te fe­ri­cim; că trupește a locuit în tine plinirea Dum­nezei­rii, Fecioară.

Cu cântări te slăvim pe tine, adu­nare lău­dată a Apos­tolilor, că v-ați arătat lumii lumi­nători, alungând înșe­lă­ciunea.

Cu mreaja voastră cea evangheli­cească vâ­nând pești cuvântători, îi a­duceți pururea me­rinde lui Hristos, fericiților Apostoli.

Aduceți-vă aminte de noi, Apos­toli, în rugă­ciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne izbăvim de toa­tă încercarea, rugămu-vă, noi care vă lă­u­dăm cu dragoste.
A Treimii:

Pe Tine, Unimea cea în trei Fețe, Tată și Fiule și cu Duhul, pe un Dumnezeu de o ființă laud; pe Tre­imea cea de o putere și fără început.
A Născătoarei:

Pe tine, Născătoare de prunc și Fecioară, toate neamurile te feri­cim, ca cei ce ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.

Irmosul:

Nașterea zămislirii celei fără de sămânță este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că nașterea lui Dum­ne­zeu înnoiește firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumne­zeu, cu dreaptă credință te mărim.

Mintea s-a rănit, trupul s-a trândă­vit, duhul bolește; cuvântul a slă­bit, viața s-a omorât, sfâr­șitul este lângă uși. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?

Adusu-ți-am aminte, suflete, de la Moise fa­cerea lumii, și toată Scrip­tura cea așezată de acela; care îți povestește ție de cei drepți și de cei nedrepți; din care celor de al doi­lea, adică celor nedrepți ai urmat, o suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.

Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează și toată Scriptura de tine nu este băgată în seamă; pro­feții au slăbit și tot cuvântul Celui Drept și ră­nile tale, o suflete al meu, s-au în­mul­țit, nefiind doctor care să te însănătoșeze.

Pildele Scripturii celei noi îți a­duc ție, ca să te ducă pe tine, sufle­te, spre umilință; râvnește dar drepților, iar de păcătoși te leapădă, și îndu­plecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăția și cu sme­renia.

Hristos S-a făcut prunc, împreu­nându-Se cu mine prin trup, și toa­te câte sunt ale firii, cu voia le-a pli­nit, afară de pă­cat, arătându-ți ție, o suflete, pilda și chipul smereniei Sale.

Hristos S-a făcut om, chemând la pocăință pe tâlhari și pe desfrânate. Suflete, pocăiește-te, că s-a deschis ușa împărăției acum, și o apucă mai înainte fariseii și vameșii și desfrâ­nații, pocăindu-se.

Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulțimea prun­cilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit și pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici fap­telor, nici vieții; dar vai ție, când vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea ome­nească. Sufle­te, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmașul, alungă-l cu rugă­ciuni și cu pos­tire departe de la picioa­rele tale.

Hristos era ispitit, diavolul Îl is­pitea, ară­tându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să va­dă toate împărățiile lumii într-o cli­­pită. Teme-te, o suflete, de înșelăciune; tre­zeș­te-te, roagă-te în tot cea­sul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pus­tie, sfeș­ni­cul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocă­ință: Irod a săvârșit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fă­ră de lege ci degrab îm­brățișează pocăința.

În pustie a locuit Înaintemergăto­rul harului, și Iudeea toată și Sama­ria auzind, au alergat și și-au măr­turisit păcatele lor bucuros, bote­zân­du-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstită este și patul neîn­tinat, că Hris­tos amândouă le-a bine­cuvântat mai înainte, ospătându-Se trupește, și în Cana Galileii la nun­tă apa în vin prefăcând, arătând în­tâia minune, ca tu să te prefaci, o suflete.

Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce și-a ri­dicat patul, și pe tânărul cel mort l-a înviat, pe fiul văduvei și pe al sutașului și, samarinencei a­rătându-Se, a închipuit mai înainte ție, suflete, închinarea în Duh.

Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Dom­­nul cu atingerea de poala Lui; pe cei le­proși i-a cu­rățit, pe orbi i-a luminat și pe cei șchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muți și pe cea gâr­bovită până la pă­mânt, i-a tămăduit cu cu­vântul, ca tu să te mântuiești, ticăloase suflete.

Bolile tămăduind, săracilor a bine­vestit Hristos-­Cuvântul. Pe șchiopi i-a vindecat, împreună cu vameșii a mâncat și cu păcătoșii S-a ameste­cat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu a­tingerea mâinii.

Vameșul s-a mântuit și păcătoasa s-a în­țelepțit; iar fariseul, lăudân­du-se, s-a osândit. Că vameșul stri­ga: milostivește-Te; și păcă­toasa: miluiește-mă. Iar fariseul se îngâm­fa strigând: Dumnezeule, mulțu­mescu-Ți, și celelalte graiuri ale ne­buniei lui.

Zaheu vameș a fost, dar s-a mân­tuit; și fa­ri­seul Simon s-a înșelat, și păcătoasa și-a luat dezlegare de păcate, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia sârguiește de urmează, suflete.

N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu su­flet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, și cu părul le-a șters. Căci i-a rupt zapisul păcatelor ei cele de demult.

Cetățile cărora le-a dat Hristos bunavestire știi, suflete al meu cum au fost blestemate; teme-te de pil­dă, să nu te faci ca acelea; pe care asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.

Să nu te arăți, o suflete al meu, mai rău pen­tru deznădăjduire, au­zind credința cana­neen­cei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă din adâncul inimii, ca și aceea lui Hristos: Fiul lui David, mân­tu­ieș­te-mă și pe mine.

Milostivește-Te, mântuiește-mă Fi­ul lui Da­vid, milu­iește-mă, Cel ce ai tămăduit cu cuvântul Tău pe cei în­drăciți, și glasul cel milostiv, ca și tâlharului, grăiește-mi: Amin zic ție, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.

Un tâlhar Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu Te-a cunoscut. Că amân­doi împreună pe cruce erau spânzu­rați. Dar, o mult-Îndurate! Ca și tâl­harului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschi­de-mi și mie ușa slă­vi­tei Tale împă­rății.

Făptura s-a mâhnit văzându-Te răs­tignit; mun­ții și pietrele de frică s-au despicat, pământul s-a cutremu­rat și iadul s-a golit; și s-a întunecat lumina zilei, văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

Roade vrednice de pocăință nu ce­re de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dă­ru­iește-mi inimă pururea umilită, și sărăcie duhov­­ni­cească; ca să-Ți aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mântuitorule.

Judecătorul meu și Cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăși cu îngerii să judeci lumea toată; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostivești și să mă miluiești, Iisu­se, pe mine care am greșit mai mult decât toată firea omenească.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Toate cetele îngerești și adunările omenești le-ai uimit cu viața ta cea minunată; ca cei fără de trup vie­țuind și firea covârșind; pentru care ca și cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, și Iordanul ai trecut.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioa­să Maică, să ne izbă­vească de rău­tăți și de necazurile care ne îm­pre­­soară. Ca izbăvindu-ne din încercări, să mărim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumne­zeu pentru noi păcătoșii.

Andrei cinstite și Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu în­ceta rugându-te pentru cei ce te lau­dă, ca să ne izbăvim de toată mânia, necazul și stricăciunea, și de greșeli de neîn­chipuit, noi cei care cinstim pururea pome­nirea ta cu credință.
Slavă…, a Treimii:

Treime de o ființă, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul slă­vind și Du­hului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; viață și vieți, împărăției celei fără de sfârșit.
Și acum…, a Născătoarei:

Cetatea ta păzește-o, Preacurată Născă­toare de Dumnezeu; că în ti­ne aceasta cu credință împărățind, în tine se și întărește, și prin tine bi­ruind, înfrânge toată încercarea, de­zarmează pe vrăjmași și îndreptea­ză pe supușii ei.